BMW-Sauber neaga avantajul pneurilor in 2010
Pedro de la Rosa sustine ca BMW-Sauber nu va fi avantajata de modul de gestionare a pneurilor, intrucat datele obtinute in testele de iarna sunt irelevante.
Potrivit unei analize realizate rececent de Bridgestone, BMW-Sauber este echipa care a gestionat cel mai bine pneurile in testele din aceasta iarna, degradarea acestora fiind mai lenta decat in cazul echipelor cu pretentii precum Ferrari, McLaren, Red Bull Racing si Mercedes GP.
Aceasta a fost una dintre explicatiile pentru forma foarte buna aratata de echipa elvetiana pe parcursul iernii, insa Pedro de la Rosa sustine ca datele sunt irelevante din cauza diferentelor de temperatura dintre teste si cursa propriu-zisa din Bahrain.
"Nu cred ca informatiile despre penuri sunt atat de relevante pentru ca venim dupa testele de iarna in care temperatura pistei era foarte scazuta, iar aici ajungem la realitate (n.r - temperatura circuitului din Bahrain este preconizata la 42 de grade). Modul in care echipele vor gestiona pneurile se va schimba dramatic fata de circuitul de la Barcelona. Nu avem nicio idee unde sunt competitorii nostri si ne putem baza doar pe ceea ce vad inginerii in datele monopostului nostru, iar noi suntem multumiti de pasii pe care i-am facut pana acum", a declarat el.
O alta presupunere a presei internationale este ca BMW-Sauber nu va putea tine pasul cu echipele de top din cauza resurselor financiare limitate de care dispune, in contextul in care echipele mari isi permit sa investeasca sume mari pentru realizarea unor update-uri. Din nou, de la Rosa a minimalizat impactul bugetului redus.
"Avem un buget pentru a dezvolta monopostul, asa ca nu vad de ce ar trebui sa cadem. Este evident ca avem resurse limitate, dar inca avem un buget de dezvoltare si vom forta pana la sfarsit. Fara nicio indoiala", a mai precizat spaniolul.
BMW-Sauber va concura ca echipa independenta in acest sezon pentru prima oara dupa 2005, dupa ce constructorul german s-a retras din Formula 1 la finalul sezonului precedent.
Via | ITV
Aripa spate a monopostului McLaren a fost declarata de FIA ca REGULAMENTARA!