Berger exclude revenirea în F1 ca proprietar de echipă
Gerhard Berger exclude posibilitatea de a cumpăra o echipă de Formula 1 din cauza costurilor ridicate de operare din competiţie.
După ce s-a retras din activitatea de pilot, Gerhard Berger a avut mai multe tentative a conduce şi deţine echipe de Formula 1, însă dificultăţile financiare l-au determinat să renunţe şi la acest proiect.
Chiar dacă în ultimii ani echipele au făcut eforturi pentru a reduce costurile, austriacul susţine că nu-şi poate permite din punct de vedere financiar să revină în Formula 1 ca proprietar, întrucât bugetul necesar este în continuare prea mare.
"În actualele condiţii din Formula 1 nu există nicio oportunitate. Nu-mi permit. Sportul a devenit prea scump şi pe piaţă nu poţi găsi banii de care ai nevoie pentru a face o treabă bună", a declarat el în cadrul unui interviu acordat publicaţiei germane Auto Motor und Sport.
Berger a renunţat la ceriera de pilot în 1997 şi a ocupat funcţia de director sportiv al BMW până în 2003, pentru ca în 2006 să cumpere 50% din acţiunile Scuderiei Toro Rosso în parteneriat cu Dietrich Mateschitz, şeful Red Bull. El a renunţat însă la acţiuni la finalul anului 2008, considerând că nu are suficiente resurse financiare pentru a obţine performante în Formula 1.
Via | GMM