Barrichello şi Sutil: "Revenirea lui Raikkonen nu ne afectează planurile"
Rubens Barrichello şi Adrian Sutil consideră că revenirea lui Kimi Raikkonen în Formula 1 la Renault nu are nicio influenţă asupra carierelor lor.
Rubens Barrichello şi Adrian Sutil sunt doi dintre piloţii care riscă să fie îndepărtaţi de la echipele lor în perspectiva sezonului următor, Williams şi, respectiv, Force India.
Într-o asemenea situaţie, locul disponibil la Renault era o soluţie, însă acesta a fost deja acontat de Kimi Raikkonen, revenit în Marele Circ după o absenţă de două sezoane. În ciuda situaţiei dificile şi a speculaţiilor că va fi înlocuit la Williams, Barrichello insistă că revenirea lui Raikkonen nu îl afectează în niciun fel.
"Nu citesc nimic în această săptămână pentru că sunt prea multe zvonuri. Soţia mea m-a sunat şi mi-a spus că Raikkonen a semnat. Cred că a luat câţiva oameni prin surprindere, ca şi pe mine, dar am spus întotdeauna ca cea mai bună şansă a mea este Williams. Aşa că situaţia mea rămâne aceeaşi", a declarat brazilianul.
Raikkonen a fost principalul favorit să-l înlocuiască pe Barrichello la Williams, însă acum chiar Sutil se află în această postură. Practic, Williams a rămas singura să alternativă în cazul în care Force India îl va alege pe Nico Hulkenberg drept coechipier pentru Paul di Resta, însă Manfred Zimmermann, managerul germanului, susţine că ştia mai demult de noul contract al finlandezului.
"Întrucât ştiam deja (n.r - că Raikkonen va ajunge la Renault), asta nu afectează în mod direct viitorul nostru", a precizat el pentru agenţia germană de presă DPA.
Nu este exclus ca Force India şi Williams să amâne o decizie finală pentru jumătatea lunii decembrie, însă până la Crăciun situaţia ar trebui clarificată.
Via | ESPNF1
pacat daca se retrage