Barrichello, convins că va pilota pentru Williams în 2011
Rubens Barrichello susţine că a ajuns la un acord verbal cu Williams pentru anul viitor, însă anunţul oficial întârzie din cauza situaţiei incerte a lui Nico Hulkenberg.
Rubens Barrichello are toate şansele să ajungă la 330 de curse în Formula 1, potrivit propriilor sale declaraţii. Actualul său contract cu Williams expiră la sfârşitul acestui sezon, însă brazilianul susţine că a ajuns deja la un acord verbal cu echipa pentru prelungirea acestuia pentru încă un sezon.
Confirmarea oficială a contractului întârzie însă din cauza lui Nico Hulkenberg, întrucât echipa nu a decis dacă va continua colaborarea cu pilotul german.
"Pentru mine a fost o decizie uşoară. Williams aşteaptă şi cred că analizează situaţia lui Nico Hulkenberg pentru a face un anunţ simultan pentru anul viitor. Partea mea este realizată, au mai rămas doar hârtiile pentru a se confirma. Este 100% sigur că voi rămâne la Williams în 2011", a declarat brazilianul pentru publicaţia Globe Esporte.
Rubens Barrichello pilotează pentru Williams din acest sezon, după ce anterior a concurat pentru Ferrari, Honda Racing şi Brawn GP, în timp ce Hulkenberg se apropie de finalul primului său an în competiţie.
Via | ESPNF1