Bahrain vrea să revină în F1 "în viitorul foarte apropiat"
Bahrain speră să revină în calendarul Formulei 1 "în viitorul foarte apropiat", însă organizatorii nu au menţionat dacă vor găzdui o cursă în acest sezon.
Duminică a expirat termenul limită impus de FIA pentru ca organizatorii Marelui Premiu al statului Bahrain să decidă dacă pot găzdui în acest an cursa de Formula amânată din cazua violenţelor de stradă din această ţară.
Săptămâna trecută, Bernie Ecclestone a dezvăluit că va prelungi termenul limită până la începutul lunii iunie, în ciuda opoziţiei manifestate de forul mondial în acest sens.
Oficialii circuitului din Bahrain au luat o poziţie oficială în acest caz şi şi-au manifestat intenţia de a reveni curând în calendar, însă nu au menţionat dacă sunt capabili să găzduiască o cursa în acest an.
"Cu siguranţă înţelegem poziţia FOM şi FIA în momentele dificile care au existat. Prioritatea naţională este să găsim o soluţie pentru dificultăţile experimentate de regatul Bahrainului, iar situaţia naţională se îndreaptă într-o direcţie potrivită. Viaţa de zi cu zi se îmbunătăţeşte gradual. Marele Premiu al statului Bahrain este un moment de sărbătoare şi găzduirea cursei este o sursă de mândrie pentru Bahrain şi cetăţeni. Aşteptăm cu nerăbdare să primim echipele şi piloţii şi pe toţi cei implicaţi în Formula 1 înapoi în Bahrain în viitorul foarte apropiat", a declarat Zayed Rashid Alzayani, preşedintele circuitului Sakhir, într-un comunicat de presă.
FIA ar putea anunţa în cursul zilei de luni dacă Bahrain va mai găzdui o cursă de Formula 1 în acest sezon, însă situaţia politică din ţară este încă dificilă, iar calendarul competiţional este deja foarte încărcat.
Via | Bahrain GP