Argentina vrea să revină în Formula 1 în 2014
Argentina speră să revină în calendarul Formulei 1 începând din sezonul 2014 după ce a demarat lucrările pentru un nou circuit situat la 100 km de capitala Buenos Aires.
Argentina a confirmat la sfârşitul săptămânii trecute planurile pentru revenirea în calendarul competiţional al Formulei 1 pentru prima oară după 1998. Compania Populous, care s-a ocupat de reconfigurarea circuitului de la Silverstone, a început vineri lucrările la un nou circuit numit Velociudad Speedcity situat în localitatea Zarate, la 100 km de capitala Buenos Aires.
Obiectivul este ca noul circuit să poată găzdui curse de MotoGP şi Formula 1 începând din sezonul 2014, potrivit declaraţiilor lui John Rhodes, directorul companiei Populous.
"Planul este pentru un circuit capabil să găzduiască un eveniment de Formula 1. După ce vor exista facilităţile, totul va depinde de promoter. Ideea este să avem un circuit de performanţă capabil să găzduiască curse de MotoGP şi apoi să îndeplinim cerinţele necesare pentru o cursă de Formula 1. Circuitul principal de 4.7 km va fi bun pentru Formula 1 şi curse de anduranţă precum Le Mans", a declarat el pentru agenţia de presă Reuters.
Argentina şi-a anunţat primele intenţii de a reveni în calendarul Formulei 1 încă din luna iunie a acestui an, când a publicat şi un clip promoţional cu configuraţia probabilă a circuitului:
Sezonul 2014 va include în premieră şi o cursă în Rusia în localitatea Soci, contractul cu Bernie Ecclestone fiind deja semnat.
Via | Reuters