Alonso şi Massa nu mai au niciun motor nou disponibil pentru finalul sezonului

Publicat miercuri, 15.09.2010 15:05 de Daniel Popescu

Fernando Alonso şi Felipe Massa au utilizat cel puţin o dată toate cele opt motoare permise de regulament pentru sezonul 2010.

Fernando Alonso a revenit în lupta pentru titlul mondial după victoria obţinută duminică în Marele Premiu al Italiei, însă pe lângă deficitul de 21 de puncte fată de liderul Mark Webber spaniolul trebuie să abordeze o strategie diferită şi în privinţa motoarelor.

Conform regulamentului sportiv, un pilot poate utiliza cel mult opt motoare pe sezon fără să fie penalizat pe grila de start, iar potrivit ultimului raport tehnic furnizat de FIA dupa cursă de la Monza Ferrari este în cea mai dificilă ipostază.

Fernando Alonso şi Felipe Massa au utilizat deja opt motoare în acest sezon, astfel că orice motor nou pe care îl vor folosi pe monopostul F60 va coincide cu o penalizare de 10 poziţii pe grila de start. Totuşi, cei doi piloţi ai Scuderiei Ferrari au avantajul că pot utiliza în continuare motoare deja uzate, cu riscul ca acestea să cedeze în timpul celor cinci Mari Premii care au mai rămas din acest sezon.

Două dintre motoarele folosite de Alonso în 2010 sunt deja indisponibile, astfel că spaniolul poate rula doar şase unităţi. Cel mai probabil, cele mai uzate dintre acestea vor fi folosite în sesiunile de antrenamente, în timp ce motoarele în stare mai bună de funcţionare vor fi păstrate pentru calificări şi curse.

Cel mai bine la capitolul motoare stau Robert Kubica, Vitaly Petrov (ambii Renault), Rubens Barrichello (Williams) şi Mark Webber (Red Bull), toţi cu câte şase unităţi folosite în 2010, ultimul având astfel un avantaj strategic fata de rivali în lupta pentru titlu. Toţi ceilalţi piloţi au folosit câte şapte unităţi, cu excepţia monopostului pilotat până la Monza de Pedro de la Rosa (nouă motoare). Acesta va fi pilotat în ultimele cinci Mari Premii de Nick Heidfeld, care va prelua şi "moştenirea" motoarelor de la pilotul spaniol.

Via | FIA

  • DRAKo, miercuri, 15.09.2010 17:17
    Astept cu nerabdare sa explodeze motoarele Rosii

    Abia astept sa vad fumigene rosii in special "marca Alonzo" . Se va face dreptate chiar daca FIA a favorizat ferari pentru ordinele de echipa, cineva acolo sus e mai puternic decat FIA&Ferari! Cred ca Lewis mai are inca 2 motoare noi pentru ca cel de la Monza nu a facut decat rodajul :)

  • Radu, miercuri, 15.09.2010 17:30
    Levis

    Speram sa ramana cu rodajul:)

  • Niculae, miercuri, 15.09.2010 19:49

    La Monta motorul lui Button a fumegat de vreo 2-3 ori asa ca nu este imposibil ca si McLaren sa aiba probleme la acest capitol, ceea ce evident ar egaliza sansele tuturor. Cineva acolo sus este mai puternic decat Drako & McLaren, dar daca se implica Hamilton si alti piloti McLaren nu mai pilotau de mult, asa ca poate este mai bine ca nu se implica in nimic.

  • DRAKo, miercuri, 15.09.2010 20:41
    hamilton

    Multumesc, la fel si tie! :)

  • scuderia, miercuri, 15.09.2010 21:45
    mda

    sa speram ca nu va ceda nici unul...greu, dar speranta moare ultima. intradevar motoarele renault foarte fiabile.

  • sam, sâmbătă, 18.09.2010 11:53
    ptr. DRKo

    DRAKo vad ca esti pornit rau pe Ferrari nu stiu ce rau ti-au facut , dar de atata ura nu mai vezi nimic.Si celelalte echipe din frunte fac la fel dealtfel de aceea nu s-a ofensat nimeni ca Ferrari nu a primit alta sanctiune in afara de amenda ptr. ca si ei fac la fel dar trebuie sa recunosc ca mult mai inteligent. Te-ai supara pe mine daca ti-as spune ca Hamilton a castigat datorita faptului ca lui Alonso i-a puscat motorul. Ai fi la fel de fericit? Eu imi doresc sa castige echipa cea mai buna si m-as bucura ca aceasta sa fie Ferrari si inca ceva , totul sa se intample pe circuit .