Alonso: "McLaren va lupta pentru podiumuri"

Publicat marţi, 15.03.2011 12:55 de Daniel Popescu

Fernando Alonso susţine că McLaren va lupta pentru podiumuri în debutul sezonului şi crede că rezultatele slabe din teste ale britanicilor sunt irelevante.

McLaren Mercedes este echipa de top cu cele mai slabe rezultate în cele trei sesiuni de teste în care a participat cu noul monopost MP4-26. Britanicii nu au reuşit în nicio zi să stabilească timpul de referinţă şi ocupă doar locul nouă într-un top al fiabilităţii.

Cu toate acestea, Fernando Alonso, care a concurat pentru echipa de la Woking în 2007, anticipează că McLaren va fi competitivă în noul sezon şi minimalizează relevanta testelor de iarnă.

"Sunt într-o formă mai bună decât pare. Testele de iarnă nu explică nimic. Spun ei înşişi că se aşteaptă la ceva mai mult, aşa că probabil în Australia vor fi la acelaşi nivel cu cei mai buni şi apoi vor merge înainte. Vom vedea când vom ajunge acolo. McLaren nu va lupta pentru locul 10, ci pentru podium", a declarat pilotul Scuderiei Ferrari pentru publicaţia El Pais.

Pe de altă parte, spaniolul consideră că principala problemă de degradare a pneurilor apare în momentele de frânare, un alt punct negativ evidenţiat de el fiind tracţiunea.

"Înainte (n.r - cu pneurile Bridgestone) puteai ajunge la finalul liniei drepte şi să apeşi pedala de frână cu toate puterea. Acum, dacă faci asta, blochezi rotile, în special cele de pe spate. De asemenea, tracţiunea este mai slabă. Înainte puteai apăsa pe acceleraţie imediat după ieşirea din viraj, dar acum trebuie să fii mult mai calculat. Trebuie să fii mult mai sensibil", a mai precizat el.

Via | ESPNF1

  • mobius, marţi, 15.03.2011 13:16
    ca de obicei

    Nu am auzit pana acum un comentariu referitor la anumite aspecte tehnice, mai bun,la nici unul dintre ceilalti pilotii. Se vede ca simte masina si ca informatiile transmise tehnicienilor sunt de mare valoare. De bun simt si aprecierile la adresa celor de la McLaren.

  • diesel08, marţi, 15.03.2011 13:27

    Schumacher si Alonso stiu foarte bine sa "stoarca" totul din setarile monoposturilor cu care concureaza, in 2011 acestea vor conta mai mult ca in anii precedenti datorita penurilor Pirelli si implicit a strategiilor de cursa.

  • ccmax, marţi, 15.03.2011 14:25
    Interesant...

    Daca ceea ce spune este obiectiv (procesul de deteriorare al pneurilor) atunci noile pneuri ar putea fi "sursa" spectacolului pentru anul acesta. In rest, o declaratie fair-play - de curtoazie... :)

  • gabi, marţi, 15.03.2011 14:55
    Aruncati un ochi

    Accesati adresa urmatoare http://www.youtube.com/watch?v=Uk2p2nRK-p4 si analizati putin si apoi vedeti defapt pe cine avantajeaza pneurile Pirelli. Stima si respect

  • Mavric, marţi, 15.03.2011 20:27
    diesel

    Schumacher, odata, da Insa Alonso ..... adica daca Hamilton a fost mai bun cu aceeasi masina + setarile lui Alonso ........ cum poti spune ca scoate Alonso totul din setari ?

  • Mavric, marţi, 15.03.2011 21:17
    All

    cel de la 21:15 eu am fost, va spun asta in caz ca va fi sters comm-ul si va anunt ca de azi Mavric numai tantalaul ala il va folosi eu nu pentru a nu mai avea parte de ceea ce face el acum.

  • mavric, marţi, 15.03.2011 22:10

    esti talentat toaregule, stii sa te tiganesti .....