Alonso: "Massa, unul dintre cei mai buni coechipieri"

Publicat miercuri, 07.09.2011 09:49 de Daniel Popescu

Fernando Alonso susţine că Felipe Massa este unul dintre cei mai buni coechipieri pe care i-a avut în carieră, chiar dacă l-a dominat autoritar de la venirea la Ferrari.

Fernando Alonso s-a impus ca pilotul de referinţă al Scuderiei Ferrari imediat după ce a ajuns la echipă în sezonul 2010, eclipsându-l astfel pe Felipe Massa.

Dublul campion mondial nu a avut probleme în a obţine performanţe net superioare, iar brazilianul a avut nevoie de o jumătate de sezon pentru a-şi învinge coechipierul în calificările din 2011. Cu toate acestea, Alonso insistă că Massa este unul dintre cei mai buni coechipieri pe care i-a avut în carieră.

"Nu este uşor cu Massa, suntem foarte apropiaţi unul de celălalt. De multe ori este doar o zecime de secundă între noi. Este unul dintre cei mai buni coechipieri pe care i-am avut. Lucrăm bine împreună, chiar dacă avem stiluri diferite de pilotaj", a declarat spaniolul pentru Auto Bild.

Pilotul Scuderiei Ferrari foloseşte cuvinte frumoase şi când vine vorba despre Michael Schumacher, acesta apărând decizia germanului de a reveni în Formula 1 în ciuda rezultatelor mai puţin concludente.

"Pentru mine, el este şi rămâne cel mai bun pilot din istoria Formulei 1 şi merită respect. Probabil că recordurile sale nu vor fi niciodată egalate. Încă îi place să piloteze şi înţeleg asta, dar cei care îl critică nu înţeleg. Îmi place să concurez împotriva lui şi sunt sigur că dacă ar fi avut un monopost competitiv ar fi fost capabil să câştige curse", a mai precizat el.

Via | GMM

  • iulianimi, miercuri, 07.09.2011 12:11
    alonso - massa

    normal ca massa e cel mai bun coechipier, asa cum a fost si barrichelo. in locul lui massa imi cautam echipa caci la ferrari doar alonso e privit ca pilot......

  • dany, miercuri, 07.09.2011 12:39

    cred ca a uitat cand o lua pe coaja de la TRULLI

  • dany, miercuri, 07.09.2011 12:41

    si de la un debutant... HAMILTON... stiu, or sa sara fanii... ok... hai sa luam prima jumatate a sezonului cand Ham nu era favorizat! de cate ori l-a batut pe ALONSO?

  • dany, miercuri, 07.09.2011 12:59

    @dany: Pana la-inclusiv-Marele Premiu al Europei era 3-2 pentru Alonso. De "luat pe coaja" n-a luat-o, niciunul din coechipierii lui n-au castigat mai multe puncte ca el. Hami insa de vreo 2 ani incoace o da mai mereu in garduri sau in vecinii de pe circuit. Pana una alta Ham o ia serios pe coaja de la Button cel "lent".

  • Andrei, miercuri, 07.09.2011 13:01
    @Dany

    Pai Hamilton a fost favorizat din Day 1 asa ca... ce conteaza prima jumatate a sezonului? Uita-te cum il bate la *** pe Hamilton Button, un pilot fara talent, sa fim seriosi daca si Button are talent... inseamna ca eu am talent de pilot... si ma cam indoiesc :P

  • bandydany, miercuri, 07.09.2011 13:03
    danyboy

    Asa se intampla cand vezi paiu da' nu vezi barna.Danyboy, take a break..

  • bandydany, miercuri, 07.09.2011 13:04

    Hami seamana cu Mutu al nostru. Talent, dar minte cat o stridie.

  • Marius, miercuri, 07.09.2011 13:33
    Rosberg

    Pacat ca n-a ajuns Rosberg sa aiba sansa lui Ham..o echipa si o masina de top!

  • dany, miercuri, 07.09.2011 13:55

    sunt de acord cu voi! ham si-o face cu mana lui... cred si-a cam luat-o in cap! dar a avut un debut fulminant... credeti ca McLaren l-a aduspe alonso pt a-l umili? nici vorba! dar spre marea surpriza generala in australia debutantul a fost mai rapid decat dublul campion mondial! asta nu ar fi relevant... si berger a fost mai rapid ca senna in prima cursa in care au fost coechipieri! si irvine decat schumacher! dar in prima jumatate a sezonului 2008 lui ham i se impunea sa cedeze pozitia! totul sa schimbat dupa "cearta" de la monaco! apoi la montreal hamilton a fost lasat sa faca ce vrea si a castigat! ati uitat cursa de la indianapolis? cat s-a chinuit alonsin spatele debutantului fara niciun rost? (si cat de usor trece acum de massa)... abia apoi a urmat scandalul de spionaj... tradare lui alonso pe fondul frustrarii ca nu i se asigura pozitia de prim pilot (la singapore nu a mai tradat...si nu cred ca ar crede cineva ca nu stia de aranjamentul britore-piquet)... si probabil defavorizarea lui in finalul sezonului...

  • dany, miercuri, 07.09.2011 13:56

    s-a schimbat...

  • dany, miercuri, 07.09.2011 13:59

    ia cautati de cate ori a fost mai rapid trulli in calificari dar si in curse decat alonso inainte ca italianul sa fi fost dat afara de la renault! doar in cursele in care au fost coechipieri!

  • @dany, miercuri, 07.09.2011 14:36
    vorbim vorbe, acelasi refren..

    Vad ca insisti sa vezi doar partile "bune" ale lui ham din 2007.Probabil n-ai vazut cursa in care ham intra in spatele lui alonso, n-ai vazut nici faza cand s-a dus la papa ronnie sa se planga ca alonso l-a tinut in spate la boxe, de aici rezultand penalizarea lui alo cu 5 locuri pe grila!Cine l-a pus sa vina deodata cuu Alo la boxe?N-avea timp sa-si faca turul rapid?A beneficiat din plin de experienta si setarile facute de alo pe monopost, pai tu vrei sa ajungi campion pe munca altuia?Alo a gresit dandu-i mura in gura novicelui, ca pana la urma sa ajunga sa-l muste.Fara figurile lui ham alonso era campion in 2007.Daca alonso avea o vina cat de mica la singapore fii tu sigur ca se afla. Alonso n-a facut altceva decat sa mearga f bine.La fel a facut in toti anii la Singapore, chiar cu o masina proasta a urcat pe podium.Alonso e rapid la Singapore, a dovedit-o si anul trecut.Trulli n-avea clasa lui Alonso. Daca avea o sansa cat de mica sa iasa campion Briatore, care isi cunoaste bine interesul, l-ar fi promovat.Ce-a facut important in viata lui de pilot Truli dupa ce a plecat de la Renault?Pana una alta Alonso arata ca un dublu campion mondial.Hamilton cum arata?

  • Andrei, miercuri, 07.09.2011 15:02
    @Dany boy

    Exista doctori care te pot ajuta sa stii. Trulli a fost mai rapid ca Alonso niciodata. Iar in cursele in care au fost coechipieri.. debutantul Alonso a sters cu Trulli pe jos. In primul an la Renault (2003) daca nu stiai, a reusit o victories la Hungaroring. Trulli a fost atat de talentat inca conduce pentru Lotus. Hamilton este talentat, dar singurul lui avantaj a fost ca a venit la McLaren. Daca incepea ca toti marii campioni de jos, adica echipe mai slabe, era posibil sa nu mai auzim de el. Sau era posibil ca acuma sa fie un campion cu ceva mai multa experienta si probabil mai mult de un titlul luat a noroc. Alonso nu mai are nimic de demonstrat pentru ca si pe un Fiat Panda F-150 tot este mult peste Hamilton in MP-24. Dar cui ii pasa de talent cand poate scrie gunoaie ca tine?

  • Cyrus, miercuri, 07.09.2011 17:39
    Alonso vs Hamilton

    Interesant cum un articol in care Alonso isi arata aprecierea pt Massa, adica un mesaj pozitiv din partea lui, se transforma intr-un flame despre Alonso vs Hamilton. Referitor la mesajele de mai sus, si din experienta ultimelor sezoane, pot trage urmatoarea concluzie: exista piloti care cresc si se maturizeaza, si exista categorie de piloti care desi pot impresiona la inceput, raman la acelasi nivel pt un timp indelungat

  • mobius, miercuri, 07.09.2011 21:36
    omenie, talent si experienta, un pilot matur

    Toata stima pentru Alonso, in ciuda tuturor celor care nu-l suporta, din motive cu totul si cu totul subiective. As reaminti in ideea acestui articol ca Alonso este ca si Button unul dintre piloti de pe actuala grila de start, care nu si-au vorbit niciodata coechipierii si adversarii de rau, ba din contra si ceeace mi se pare si mai remarcabil este ca niciodata nu a provocat un accident ci dinpotriva a preferat sa piarda locuri in clasamentul momentan al unei curse sa munceasca in plus apoi, recuperand in situatii mai favorabile. In rest sunt de acord cu @dany (vorbim vorbe acelasi refren), cu Andrei si cu Cyrus

  • bernd, miercuri, 07.09.2011 22:08
    @andrei, fan tipic romanesc

    Trulli l-a dominat pe Alonso in 2004 pana cand a fost dat afara de la Renault.In acel an a obtinut o victorie(Monaco, unde Alonso a gresit ca un debutant si a iesit in decor) si 2 pole-uri(Monaco si Spa), Alonso numai un pole(Magny-Cours).Se pot verifica usor statisticile din acel an pe orice site gen formula1.com sau grandprix.com. P.S. Ca o parere personala, dupa crearea Grupului Formula 1 Romania pe facebook, valoarea comentariilor de aici a scazut si mai mult

  • Andrei, joi, 08.09.2011 01:04
    @bernd

    Un comentariu tipic al unui fan frustrat. Daca verificai statisticile din 2004 vedeai ca Alonso nu sta chiar asa de rau pentru al doilea an la Renault. Asta dupa ce in 2003 a sters pe jos cu Trulli. Se pot verifica foarte usor statisticile care arata si numarul de puncte si mai ales clasarile in puncte acele celor 2. Calitatea comentariilor a scazut foarte mult, si nu pentru ca daca tot comentam este important sa ne si informam ci pentru ca romanii in principal sunt slabi cand vine vorba despre Formula 1. De ce nu te adaugi la acel grup al Formula 1 Romania unde probabil vei gasi niste comentarii cel putin la fel de slabe ce acestea de aici. Valoarea comentariilor nu scade pentru ca este ceva rau ci pentru ca cei care comenteaza nu doresc sa fie cinstiti si onesti in ceea ce posteaza. Daca doresti sa creasca valoarea comentariilor de aici... te rog abtine-te in a posta. Nu de alta dar valoarea unui pilot nu o dai nici in pole-uri si nici in victorii ci in suma lor. Iar la Trulli da cu virgula dupa un 0 mare. Si nu pentru ca este prea talentat ci din contra. Renault, Toyota, Lotus sunt destule exemple din pacate negative. Nu vad nici un exemplu pozitiv totusi. La Alonso in schimb gasesc cateva.