Alonso, increzator in potentialul Renault

Publicat luni, 21.01.2008 10:18 de Daniel Popescu

Fernando Alonso a marturisit ca este ingrijorat ca Renault ar putea avea un sezon 2008 sub asteptari.

Dupa un an de absenta, Alonso a revenit in forta la Renault, obtinand rezultate bune in testele de la Jerez, in ciuda faptului ca monopostul R27 nu s-a luptat pentru podiumuri in 2007.

"Mi-e teama sa nu avem un an rau si sa luptam pentru locul 8 fara nicio motivatie"

, a declarat Alonso prentru televiziunea Telecinco. "Este important sa luptam pentru podiumuri si pentru rezultate bune pentru a ramane motivati si pentru a merge mai departe".

Alonso a castigat cele doua titluri mondiale cu Renault, in 2005 si 2006, si a revenit la echipa franceza dupa un an dificil la McLaren. Insa, in ciuda temerilor sale, spaniolul este increzator ca Renault va produce o masina buna pentru 2008, monopostul R28 urmand sa-si faca debutul in aceasta saptamana. "Cred ca vom avea o masina buna, pentru ca dezvoltarea lui R27 a fost oprita in luna iunie, astfel ca toti s-au concentrat pentru noul monopost", a observat Alonso. "In toate aceste luni, trebuie sa se fi intamplat ceva bun. Vom afla saptamana aceasta, dar masina va fi mai buna decat cea din 2007".