Alonso: "Fry a venit cu idei proaspete la Ferrari"
Fernando Alonso este încrezător că Ferrari va înregistra progrese în sezonul 2012 al Formulei 1 datorită ideilor cu care a venit noul director tehnic Pat Fry.
Ferrari l-a recrutat în luna mai a anului trecut pe Pat Fry, reputatul director tehnic al rivalilor de la McLaren, care începe să-şi arate influenţa în privinţa dezvoltării monopostului.
Fernando Alonso consideră că ideile pe care inginerul britanic le-a adus în cadrul echipei vor ajuta Ferrari să înregistreze progrese în sezonul care va începe în luna martie.
"Fry a adus idei noi, combinând o abordare diferită cu cea pe care Ferrari a adoptat-o în mod tradiţional. Va fi foarte bine dacă vom putea obţine cât mai mult din aceste experienţe variate. Încă de anul trecut am început să vedem îmbunătăţiri în toate zonele comparativ cu trecutul, dar apoi am făcut un nou pas înainte în a doua jumătate a anului trecut, cu un mod de lucru mai eficient", a declarat spaniolul, citat de agenţia de presă Reuters.
În ciuda optimismului său, Alonso preferă să rămână precaut în declaraţii când este întrebat dacă Ferrari va câştiga titlul mondial anul viitor, însă crede că Red Bull Racing va avea prima şansă datorită performanţelor înregistrate în ultimii doi ani.
"Nu am un glob de cristal, aşa că nu simt că pot face predicţii. Teoretic va fi Red Bull, dar spun asta bazându-mă doar pe faptul că au câştigat titlurile în ultimii doi ani. Cred că va trebui să aşteptăm două-trei curse, adică până la Shanghai, pentru a înţelege care este ierarhia. Pe hârtie, avem totul pentru a ne descurca bine, dar nu pot fi nici optimist, nici pesimist, parţial pentru că am văzut noul monopost doar în tunelul de vânt şi pe diagramele de pe computerele inginerilor. Nu cred că vor exista diferenţe mari comparativ cu alte monoposturi, pentru că regulamentul este clar, dar cu siguranţă vor fi unele inovaţii şi idei tehnice bune", a mai precizat el.
Via | Reuters
"Încă de anul trecut am început să vedem îmbunătăţiri în toate zonele comparativ cu trecutul, dar apoi am făcut un nou pas înainte în a doua jumătate a anului trecut, cu un mod de lucru mai eficient", a declarat spaniolul" , inteleg dar de ce nu a avut un pas major in comparativ cu rivala Redbull ? .