Alonso: "Aş fi putut câştiga cursa de la Sepang"
Fernando Alonso consideră că ar fi avut şanse să câştige cursa de la Speang dacă nu ar fi abandonat în turul doi din cauza unei defecţiuni la aripa faţă.
Fernando Alonso a avut un start bun în cursa de la Sepang, însă şi-a avariat aripa faţă după ce l-a lovit uşor din spate pe Sebastian Vettel, iar ulterior a preferat să rămână pe circuit, iar componenta a cedat şi l-a forţat pe spaniol să abandoneze.
El afirmă însă că, în absenţa acestei probleme, ar fi avut posibilitatea să lupte pentru victorie, având în vedere ritmul de cursă al celor de la Red Bull.
"Am avut un monopost bun şi nu cred că eram prea în urma celor de la Red Bull în cursă. Nu au avut toţi aşii în acest weekend. Nimeni nu a fost rapid în mod deosebit, aşa că am fi putut lupta pentru victorie. Avem ceva lipsuri în privinţa ritmului de cursă, dar avem trei săptămâni în care să muncim şi să aducem componente noi. Toată lumea va face asta, dar sperăm să facem un pas înainte mai mare decât ceilalţi", a declarat el.
Şeful Stefano Domenicali a dezvăluit că decizia de a-l menţine pe circuit pe Alonso chiar dacă avea o defecţiune la aripa faţă a aparţinut integral echipei, care a sperat că spaniolul poate concura câteva tururi în plus înainte de a intra la boxe pentru a înlocui componenta simultan cu echiparea cu un nou set de pneuri.
"Ne-am asumat un risc. După atingere, cursa nu era terminată şi am considerat că situaţia este una de tranziţie spre circuit uscat. În condiţii normale ai fi intrat la boxe, dar în această tranziţie, dacă consideri că aripa poate supravieţui, încerci să câştigi timp. Ai putea avea şansa să opreşti la boxe pentru a schimba pneurile cu cele de uscat şi să fii eroul săptămânii. Din păcate, aripa nu a stat pe loc", a precizat italianul.
"din cauza unei defecţiuni"??? Asa se numeste mai nou cand lovesti masina si-i rupi aripa?