Agenda de lucru a intalnirii FOTA de la Geneva

Publicat joi, 04.12.2008 12:37 de Daniel Popescu

Reducerea costurilor in Formula 1, revolutionarea calificarilor si dezbaterea noului sistem de medalii sunt principalele discutii ce se vor purta in cadrul intalnirii FOTA.

Geneva gazduieste joi o intalnire importanta pentru viitorul Formulei 1, echipele urmand sa ia mai multe decizii pentru viitorul competitiei in cadrul FOTA.

Subiectul de referinta al zilei este reducerea drastica a costurilor, echipele fiind practic obligate sa gaseasca o alternativa viabila la propunerea lui Max Mosley de a introduce motorul unic incepand din 2010.

Se pare ca echipele vor propune trecerea de la motoarele de 2.4 litri la cele de 1.8 litri incepand din 2011. In plus, sefii echipelor vor analiza revolutionarea sistemului de calificari, dar si sistemul de medalii propus de Bernie Ecclestone.

Deciziile luate astazi la Geneva de catre cele 10 echipe vor constitui un pachet care va fi trimis catre validare forului mondial. Consiliul Mondial al FIA se va intalni saptamana viitoare pentru a aproba sau respinge propunerile FOTA.