Adam Parr va părăsi Williams la sfârşitul lunii martie
Williams a anunţat luni că Adam Parr va părăsi echipa în 30 martie, în ciuda faptului că era considerat succesorul lui Frank Williams.
Williams a anunţat luni o schimbare importantă în departamentul de conducere al echipei care a luat prin surprindere comunitatea Formulei 1. CEO-ul Adam Parr va părăsi echipa în 30 martie şi va fi înlocuit de Nick Rose, în prezent director fără putere executivă în cadrul companiei care gestionează echipa.
Parr s-a alăturat echipei în 2006 în calitate de CEO şi a fost nominalizat recent de co-fondatorul Frank Williams ca succesorul său natural la conducerea echipei, motiv pentru care anunţul făcut luni este unul total neaşteptat. Echipa nu a menţionat motivele pentru care se desparte de britanic.
"Îi sunt recunoscător lui Frank Williams pentru că mi-a oferit posibilitatea să lucrez pentru Williams pe parcursul ultimilor cinci ani, o perioadă provocatoare şi plină de recompense. Williams este o echipă unică cu peste 500 de oameni talentaţi şi mulţi parteneri superbi în şi în afara Formulei 1. Williams va face acum un pas înainte şi doresc numai bine celor de la Grove", a declarat Parr.
Parr nu a fost o persoană foarte populară în rândul fanilor din Formula 1 din cauza faptului că nu are în spate o carieră de pilot de curse, fiind perceput ca un veritabil om de afaceri.
Totuşi, britanicul a avut o contribuţie majoră în convingerea companiei petroliere PDVSA să contribuie la bugetul echipei cu 35 de milioane de euro anual pentru o perioadă de cinci ani în schimbul semnării unui contract cu venezueleanul Pastor Maldonado într-un moment în care sponsori tradiţionali ai echipei precum AT&T, Royal Bank of Scotland sau Philips s-au retras din F1.
Via | Williams