10 septembrie, data deciziei
Luca di Montezemolo, presedintele Ferrari, va fi cel care va face anuntul oficial referitor la decizia lui Michael Schumacher de a ramane sau nu in Formula 1 in 2007.
Viitorul lui Michael Schumacher va fi cunoscut in 10 septembrie, imediat dupa finalul Marelui Premiu al Italiei de la Monza. Ferrari va anunta in acel moment echipa de piloti ai Scuderiei pentru sezonul 2007.
Chiar daca Michael Schumacher i-a rugat pe sefii actualei sale echipe sa mai amane putin data anuntului oficial, conducerea Ferrari doreste sa mentina regula conform careia dupa Marele Premiu al Italiei din fiecare an se cunoaste linia de piloti pentru sezonul urmator.
Sabine Kehm, ofiterul de presa al germanului, a afirmat astfel ca decizia lui Michael va fi luata pana in acel moment. Kehm nu doreste sa faca nicio declaratie in ceea ce priveste sensul acestei decizii: “Nu vreau sa mai afirm nimic in legatura cu acest subiect deoarece cred ca s-a spus totul in acest sens. Nu stiu ce va face Michael, nu am vorbit cu el despre acest lucru”.
In acest timp, scuderia italiana a anuntat ca anuntul oficial va fi facut de insusi presedintele Ferrari: “Cel care va dezvalui decizia referitoare la pilotii nostri din 2007 va fi chiar presedintele nostru, Luca di Montezemolo”, a afirmat Luca Colojanni, purtatorul de cuvant al echipei italiene.