Despărţirea de Aveo

Publicat marţi, 28.02.2012 18:15 de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai

În episodul de astăzi ne luăm adio de la Aveo, micul hatchback care ne-a fost alături patru luni. Am tras câteva concluzii şi am calculat pentru voi costurile de întreţinere şi exploatare pe 5 ani.

Vine un moment în viaţa fiecărui om... Pentru cei care urăsc despărţirile, nu recomandăm acest episod. Idila noastră cu Chevrolet Aveo, companionul redacţiei vreme de patru luni, ia sfârşit aici. Am înfruntat, ploaia, gerul şi cele mai mari ninsori căzute asupra ţării. Ne-am descurcat admirabil şi am răzbit cu bine către primăvară şi primele luciri mai calde ale soarelui.

Aveo se înclină astăzi politicos în faţa dumneavoastră, a cititorilor, şi vă mulţumeşte că i-aţi fost alături, că l-aţi criticat sau că l-aţi aplaudat. De-a lungul celor patru luni am încercat să descoasem subcompactul Chevrolet pentru a afla ce simte un proprietar de Aveo după numai 4 luni de utilizare. Am găsit puncte forte, dar şi câteva puncte slabe, pentru că, nu-i aşa, nu există maşină perfectă.

Puncte forte:

Unul din cele mai atrăgătoare design-uri ale segmentului. Cu siguranţă cel mai agresiv, chiar dacă posteriorul nu se ridică la nivelul linilor frontale puternice.

Suspensie extrem de confortabilă, fără a inspira însă un sentiment de nesiguranţă pe porţiunile de drum virajat.

Una din cele mai bogate echipări standard ale segmentului, cu aproape tot ce este necesar într-o maşină de oraş.

Spaţiul interior pentru pasagerii de pe locurile din spate este extrem de generos, concurând cu ceea ce regăsim în segmentul compact.

Cel mai sigur model din clasa sa, cu o echipare standard ce include şase airbaguri, ABS şi ESP. Un ESP care intervine prompt şi te scoate din situaţii critice.

Multe spaţii de depozitare, gândite foarte bine de cei care au desenat interiorul lui Aveo. Practic găseşti spaţiu pentru orice, ideea celor două torpedouri fiind extrem de utilă.

Ergonomia bordului. Acomodarea este foarte rapidă.

Câteva sugestii pentru Chevrolet:

Extensia de cauciuc amplasată sub spoilerul frontal încurcă într-o ţară precum România, unde traficul urban impune şi obstacole.

Afişajul digital al carburantului din rezervor nu este întotdeauna extrem de fidel. Nu recomandăm înlocuirea lui cu unul analog pentru că atunci s-ar pierde farmecul digitalizat al instrumentelor de bord, însă o îmbunătăţire a sa ar fi indicată. La fel cum ar fi indicată şi afişarea consumului instant de către computerul de bord.

Fundul dublu al portbagajului nu este foarte util atunci când ai bagaje voluminoase pentru că trebuie lăsat acasă.

Consumul creşte îngrijorător atunci când te afli în coloană şi totul se mişcă cu viteza melcului. Ar fi fost foarte utilă instalarea unui sistem start-stop.

Îmbunătăţirea sistemului audio, care are nevoie de volum maxim pentru a se face auzit în habitaclu, atunci când motorul este la turaţii înalte.

Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină) 

COSTURI DE EXPLOATARE
 
Mod de rulare Kilometri parcurşi Consum mediu Combustibil consumat Costul combustibilului
Urban 190 8.5 litri/100 km 17 litri 93.5 lei
Extraurban 219 6.5 litri/100 km 13.2 litri  72.6 lei

409   30.2 litri 166.1 lei (5.5 lei/litru)
 

EPISOADE ANTERIOARE 

TOTAL Ep. 1 280   22 121 lei (5.5 lei/litru)
TOTAL Ep. 2 430   33.7 185.3 lei (5.5 lei/litru)
TOTAL Ep. 3 560   38.6 212.6 lei (5.5 lei/litru)
TOTAL Ep. 4 740   55.7 306.3 lei (5.5 lei/litru)
TOTAL EP. 5 1396   99 544.5 lei (5.5 lei/litru)
TOTAL EP. 6 495   38.3 litri 210.5 lei (5.5 lei/litru) 
TOTAL EP. 7 310   21.6 118.8 lei (5.5 lei/litru)
 
TOTAL TEST 
                4620 km 7.1 litri/100 km
52% extraurban
48% urban 
           339.1 litri              1864.9 lei

 

SIMULARE COSTURI DE EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE PE 5 ANI (15.000 km/an)
 
CHEVROLET AVEO Preţ de listă: 12.210 Preţ maşină testată: 12.210 Taxa auto: 131
 
Carburant* Revizii Întreţinere** Asigurare RCA*** Impozit
ANUL 1  1278  99.04  140  143  11.5
ANUL 2  1278  118.01  140  143  11.5
ANUL 3  1278  99.04  140  143  11.5
ANUL 4  1278  198.57  140  143  11.5
ANUL 5  1278  99.04  140  143  11.5
TOTAL  6390  613,7  700  715  57.5
 

TOTAL GENERAL

 20.817,2

 
NOTĂ: Simulare estimativă. Preţuri în Euro. Asigurare RCA Bucureşti. Persoană Fizică. TVA inclusă
* Benzină, 5.5 lei/litru. 15.000 km/an.
** Două spălări lunare + lichid de parbriz
*** Preţ mediu. Pentru modelul testat, variază între 92 şi 194 de euro/an.  
  • antonny, marţi, 28.02.2012 18:46
    *****

    Domnule Bogdan Mirica cam ce inseamna sumele alea de la revizii ??? pentru ca si ora /manopera la o revizie ajunge undeva la 150 ron **Două spălări lunare + lichid de parbriz nu are cum sa coste 140 ron *** Preţ mediu. Pentru modelul testat, variază între 92 şi 194 de euro/an e ceva gresit ..

  • bogdanm, marţi, 28.02.2012 19:09
    lamuriri

    @antonny Aşa cum scrie şi în partea de jos a tabelului, preţurile sunt exprimate în euro. Costurile de întreţinere de asemenea, în euro/an. Mulţumesc!

  • wow, marţi, 28.02.2012 19:41

    Consum 7.1% mixt pentru motorizare 1.2 cmc este FOARTE MULT !

  • LauCalin, marţi, 28.02.2012 21:36

    Eu as zice ca este un consum maricel, insa nu foarte mare. Nu tot timpul un motor mic inseamna si consum redus. Sau poate zic asta pentru ca eu am la un motor de 1.4 un consum in bucuresti de 8-9l/100 in trafic acceptabil. Ca sa nu mai zic ca iarna cand e frig sare lejer de 10 l/100. Este cat se poate de adevarat ca totusi masina mea nu a fost gandita sa consume foarte putin... un Polo sau Fabia cu motor ca al meu au consum mai mic.

  • Silviu, miercuri, 29.02.2012 13:19
    Intrebare

    Tabelul al II-lea este de la masina testata (Aveo) sau HYUNDAI i20 1.2 COMFORT? Probabil n-ati modificat in capul de tabel.

  • cristi, miercuri, 29.02.2012 13:46

    mie mi se pare foarte mare consumul extra urban 6,5 L/100? cu motor de 1,2 am consum de 7,8 regimul fiind 80-90% urban extraurban 5,5 daca ma cred sofer de BMW

  • cristi, miercuri, 29.02.2012 18:25

    este vorba de 2 spalari lunare+lichid de parbriz cu suma de 140 de euro pentru intreg anul adica 24de spalari + cativa zeci de litri de spalat parbrizul