L-am "încălţat" pe Aveo
Debutul lui noiembrie a coincis cu schimbarea cauciucurilor lui Aveo. Am încălţat nişte pneuri de iarnă Hankook pentru a putea circula fără probleme la prima ninsoare.
Luna noiembrie a adus cu ea temperaturi scăzute şi a şters orice urmă de speranţă pentru cei care încă mai aşteptau 20 de grade în termometre. Tot luna noiembrie ne-a adus şi o nouă legislaţie, care prevede încălţarea maşinilor cu pneuri de iarnă.
Aveo-ul nostru nu putea face excepţie, aşa că am dat o fugă până la service-ul Rădăcini pentru a monta nişte "bocanci" noi, de iarnă, prevăzuţi cu şanţurile potrivite pentru a muşca din zăpadă.
O vizită la service este sinonimă de multe ori cu o excursie într-o lume paralelă. Oameni diferiţi, comunicare diferită, un decor mai puţin obişnuit, văzut prin geamul sălii de aşteptare. Am mers cu Aveo la pantofar şi vegheat îndeaproape încălţarea maşinii cu un set de pneuri Hakook i*cept RS, cu dimensiuni de 195/65 R15. Am păstrat jantele de aliaj cu care maşina a venit echipată din fabrică, deşi ar fi fost indicat să montăm pneurile pe un alt set de jante, din tablă, pentru a evita deteriorarea lor.
La Rădăcini ne-a întâmpinat Alex, un băiat amabil, care s-a oferit să stea alături de noi până fotografiem "potcovirea" lui Aveo. Este incredibil ce poate face un aparat de fotografiat într-o hală populată cu mecanici. De la strigăte la glume fără perdea, de la presupusă timiditate la politeţe dusă dincolo de limite. Trebuie să spunem însă că am fost privilegiaţi să putem privim live furnicarul care ba schimbă pneurile unui Orlando, ba ambalează motorul unui Astra, ba şterge cu cârpa un Spark.
"Grasule fă cu mâna la cameră să te vadă nevastă-ta acasă!"
"Lasă mă că dau bine în poză. (către noi) Auzi da unde apar astea să ne vedem şi noi... Şi când le puneţi? ...Lasă că intru de pe calculatoru' lu' ală micu."
"Face-ţi-mi mă şi mie o poză? Eu ce am?"
Ghidul nostru prin hală ne explică: "Aşa fac băieţii când văd un aparat. Se emoţionează". Râdem împreună pe un fundal de reacţii usturătoare.
După mai puţin de 20 de minute suntem gata de drum. De mâine putem sta liniştiţi dacă ninge.
Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină)
Mod de rulare | Kilometri parcurşi | Consum mediu | Combustibil consumat | Costul combustibilului |
Urban | 260 | 8.1 litri/100 km | 20.3 litri | 111.6 lei |
Extraurban | 300 | 6.1 litri/100 km | 18.3 litri | 100.6 lei |
TOTAL Ep. 3 | 560 | 38.6 litri | 212.6 lei | |
EPISOADE ANTERIOARE | ||||
TOTAL Ep. 1 | 280 | 7.8 litri/100 km | 22 | 121 lei |
TOTAL Ep. 2 | 430 | 7.8 litri/100 km | 33.7 | 185.3 lei |
TOTAL TEST | 1270 | 7.5 litri/100 km 23.6 % extraurban 66.4 % urban |
94.3 litri | 518.6 lei |
Nu il apuca pe garcea tremuratu cand va vede cu numere straine? Nu va sare in fata sa va opreasca sa creeze un abuz?!