Toyota: "Vehiculele alimentate cu hidrogen vor fi populare mai rapid decât vă imaginaţi"
Toyota va lansa un vehicul alimentat cu hidrogen în 2015. Vestea vine de la Bob Carter, şeful departamentului de vânzări al mărcii în Statele Unite ale Americii.
Toyota este la un an distanţă de lansarea unui vehicul de serie alimentat cu hidrogen. Deşi nu va fi primul constructor care lansează un asemenea autoturism pe piaţă, fiind întrecuţi de Honda cu al lor FCV Clarity, reprezentanţii Toyota se mândresc cu viitorul lor model făcând declaraţii încrezute de marketing. Mai precis, şeful departamentului de vânzări al mărcii Toyota din SUA spune că vehiculele alimentate cu hidrogen vor ajunge pe piaţă şi vor fi populare mai rapid decât se aşteaptă orice analist. Declaraţia sa a venit în cadrul prezentării conceptului Toyota FCV de la CES 2014, primul eveniment important în lumea gadget-urilor derulat anul acesta. Cu toate acestea, reprezentanţii Toyota s-au ferit să prezinte aşteptări de vânzări pentru vehiculele sale alimentate cu hidrogen.
Bob Carter, şeful departamentului de vânzări Toyota USA, a precizat că divizia pe care o conduce a solicitat suplimentarea cotei de unităţi aferente pentru anul 2015, semn că planurile de vânzări revizuite prevăd un numai mai mare de clienţi. California va fi singurul stat al SUA în care va fi comercializat vehiculul alimentat cu hidrogen al celor de la Toyota, după cum a fost şi cazul cu Honda FCX Clarity, echivalentul său din gama rivalilor de la Honda. În ambele cazuri, FCV reprezintă abrevierea de la Fuel Cell Vehicle, şi reprezintă primul pas către producţia de serie a maşinilor de acest tip.
Toyota nu a anunţat ce preţ va avea versiunea de serie a lui FCV, dar reprezentanţii mărcii au explicat că preţul trenului de propulsie a scăzut cu 95% faţă de cel al prototipului prezentat în 2002. Prototipul prezentat în 2013 măsoară 4.870 de mm lungime, 1.810 mm lăţime şi 1.535 de mm înălţime. Cu un ampatament de 2.780 mm, Toyota FCV se poziţionează în partea superioară a segmentului mediu, oferind spaţiu interior pentru patru pasageri. Printre principalele probleme ale unui vehicul alimentat cu hidrogen se numără costul de producţie şi preţul final de vânzare, alături de infrastructura de staţii de încărcare cu hidrogen slab dezvoltată sau inexistentă, acestea din urmă necesitând pompe speciale, care funcţionează la presiune înaltă şi în condiţii stricte de temperatură.
Via Autocar
In regula, dar totusi n-ar putea sa arate si altfel decat penibil toate aceste vehicule alimentate cu current, hydrogen, gaz, uraniu, praf stellar? O mare vina pt vanzarile slabe o are si designul pocit, in numele unei aerodinamicitati mai bune. Exceptia fericita este la Tesla.