Toyota RAV4 Hybrid a sosit în Europa: motor pe benzină de 2.5 litri și 222 de cai putere

Publicat marţi, 02.10.2018 14:26 de Daniel Popescu

Toyota a prezentat versiunea europeană a lui RAV4 Hybrid, echipat cu un motor pe benzină de 2.5 litri și 222 de cai putere. În ofertă va exista și un RAV4 clasic cu motor pe benzină de 2.0 litri.

Toyota RAV4 a ajuns în acest an la cea de-a cincea generație, iar aceasta a fost dezvăluită cu o jumătate de an în urmă pentru piața din Statele Unite.

Așteptat în Europa în prima parte a anului 2019, SUV-ul japonez a debutat pe Bătrânul Continent cu ocazia Salonului Auto de la Paris, iar Toyota a oferit detalii amănunțite despre versiunea hibridă.

Toyota RAV4 Hybrid: date esențiale:

noua generație RAV4 este dezvoltată pe platforma TNGA și are o lungime cu 5 mm mai mică (4600 mm), însă ampatamentul a crescut cu 30 mm la 2690 mm;

noul RAV4 oferă un plus de agresivitate în ceea ce privește designul exterior, dar și un plus de dinamism și robustețe;

farurile sunt LED chiar și pentru versiunea de bază;

noul RAV4 are un șasiu cu 57% mai rigid decât generația actuală și o nouă suspensie spate multilink pentru mai multă stabilitate și manevrabilitate;

garda la sol este mai mare cu 15 mm comparativ cu vechea generație, astfel că modelul folosește jante mai mari de 17 inch sau 18 inch și obține performanțe mai bune în off-road;

RAV4 este primul Toyota care beneficiază de oglindă centrală digitală. Aceasta poate fi utilizată ca o oglindă convențională, dar la apăsarea unui switch aceasta prezintă imagini în timp real preluate de la o cameră video montată pe lunetă;

la interior, versiunea de top RAV4 vine cu un nou display Multi-Information de 7 inch;

printre altele, RAV4 mai dispune de sistem multimedia Entune 3.0 cu Wi-Fi Connect, Apple CarPlay, până la 5 porturi USB între scaunele față și cele din spate și, opțional, sistem de încărcare wireless pentru dispozitivele mobile.

Sistem de propulsie

Gama de motorizări RAV4 include o versiune hibridă și una cu motor pe benzină de 2.0 litri, în contextul în care japonezii au renunțat la producția de versiuni diesel;

Toyota RAV4 Hybrid mizează pe un motor pe benzină Dynamic Force cu 4 cilindri de 2.5 litri și 222 de cai putere, cu 25 de cai putere în plus comparativ cu versiunea anterioară, care permite un timp de numai 8.1 secunde pentru a ajunge la 100 km/h;

Toyota anticipează un consum mediu de 4.5 litri / 100 km, date corelate pentru vechiul standard NEDC;

sistemul de încărcare a ajuns la a patra generație și include componente mai compacte și mai ușoare, inclusiv bateria din nichel;

japonezii afirmă că au introdus îmbunătățiri și la sistemul de tracțiune integrală pentru toate condițiile de drum;

nivelul de cuplu care poate fi redirecționat spre pneurile de pe puntea spate este mai mare cu 30%, de la 953 Nm la 1300 Nm;

valoarea cuplului este optimizată în funcție de condițiile de drum;

SUV-ul japonez vine și cu o nouă generație de sisteme de siguranță Toyota Safety Sense, precum detectarea pietonilor și frânarea automată pentru evitarea impactului, Radar Cruise Control sau Lane Departure Alert. O noutate la acest capitol este sistemul Road Sign Assist (RSA) care citește, recunoaște semnele rutiere și transmite notificări șoferului pe display-ul Multi-Information.

Toyota anticipează ca 90% dintre unitățile RAV4 vândute în Europa de Vest vor fi reprezentate de versiunea hibridă.

Via Toyota

  • kim_vl, marţi, 02.10.2018 14:41

    @AM Dar daca prezentati niste poze de la fata locului ce avea ? Asta masina, nu tot felul de balarii de la salonul asta. Apoi: 1. E vorba de oglida retrovizoare centrala, nu laterala 2. "Mașinile Toyota vor fi compatibile cu sistemul Android Auto" (http://www.automarket.ro/stiri/masinile-toyota-vor-fi-compatibile-cu-sistemul-android-auto-anuntul-87045.html). Nici nu se mai putea altfel 3. Cuplu de la 953 la 1300 Nm ? 4. Despre motorul de 2.0 nimic ?

  • daniel.popescu, marţi, 02.10.2018 14:56

    @kim_vl: Este vorba despre cuplul transmis puntii spate. Despre motorul de 2.0 Toyota nu a oferit detalii in comunicatul de presa, nici macar cu privire la puterea acestuia.

  • StM, marţi, 02.10.2018 16:15

    @daniel: Pana la urma motorul e de 2.0 sau 2.5? Ma gandesc ca ar putea fi motorul de pe noua Camry, cea care va veni cu tot cu ansamblul hybrid si in Europa.

  • daniel.popescu, marţi, 02.10.2018 16:21

    @StM: Versiunea pe benzina are motor de 2.0 litri. In Statele Unite, versiunea pe benzina are acelasi motor de 2.5 litri ca pe varianta hibrida, dar japonezii au spus inca de atunci ca in Europa va fi utilizat un motor de 2.0 litri. Informatia a fost confirmata chiar astazi.

  • Rav, marţi, 02.10.2018 16:40

    Arata super masina. Mie imi place design-ul angular spre care se duce Toyota, da un aer mai barbatesc. Sunt curios de preturi pt. ca este clar ca pentru mine este o optiune in marea de Tiguan, Kodiaq si alte uratenii europene.

  • pipo, marţi, 02.10.2018 16:45

    In sfarsit informatii despre unul din cele mai asteptate SUV-uri compacte. Despre design e greu sa-mi dau cu parerea , cam prea "angular" la prima vedere, trebuie vazut pe viu. Motorizari interesante, se vede ca piata SUA este foarte importanta pt. ei. Parerea mea e ca are sanse sa depaseasca CRV-ul generatia asta la vanzari. Astept teste pe sosea si in offroad ,mai ales ca ma intriga afirmatia :"noul RAV4 are un șasiu cu 57% mai rigid decât generația actuală" . Ceva e la mijloc aici daca nu e o greseala, procentul e prea mare de la o generatie la alta.

  • adi_10, luni, 07.01.2019 11:36

    Arata foarte bine masina. iar varianta hybrid este clar de luat in calcul pt cine isi permite. Avand in vedere ca Honda CR-V Hybrid ajunge la 43.000 de euro pt varianta full option (executive) estimez ca pe la 40.000 de euro se va situa Toyota tot pt echiparea full option evident

  • adi_10, vineri, 08.02.2019 14:10

    ce autonomie pe modul electric va avea masina, aproximativ? multumesc anticipat pt raspuns. sau macar de cat este motorul electric/bateria

  • ba_mor, miercuri, 20.03.2019 15:37

    RAV4 hybrid edisponibil doar cu motor de 2.5, motorul pe benzina dezvolta 178 cai iar motorul electric dezvolta 120cp, cel de pe puntea spate (la modelele AWD) dezvolta vreo 56 cai daca nu gresesc. Puterea totala a sistemului este de 222cp. Motoarele de pe hybrid si de pe versiunile conventionale DIFERA ! Mor cand aud ca-s totuna