Spațiul, ultima frontieră. Noul Ssangyong Tivoli XLV vine cu 5 locuri, dar cu un portbagaj colosal: 720 de litri

Publicat miercuri, 02.03.2016 16:44 de Mircea Meşter

Ssangyong a creat o versiune cu 24 de centimetri mai lungă a SUV-ului de segment mic Tivoli. Toată diferența merge în portbagaj, care acum are un volum de încărcare mai mare decât al unui Ford S-Max.

Dacă ați trecut în ultimul an pe la un showroom Ssangyong, ați testat un Tivoli - noi am făcut-o AICI - și ați plecat dezamăgiți de dimensiunile portbagajului, rugile v-au fost ascultate.

Ssangyong a lansat la Geneva Tivoli XLV, o versiune ceva mai lungă a modelului său. Noul Tivoli XLV este cu 24 de centimetri mai lung decât versiunea normală a SUV-ului construit de marca sud-coreeană. Curios, Ssangyong nu profită de prelungirea mașinii dinspre montantul C spre lunetă pentru a monta un al treilea rând de scaune sau măcar pentru a le oferi mai mult spațiu pasagerilor de pe al doilea rând de scaune. În schimb, marca asiatică "traduce" diferența de lungime într-un portbagaj imens, de nu mai puțin de 720 de litri, care devine unul dintre cele mai voluminoase spații pentru bagaje din industria auto. Ca termen de comparație, noul portbagaj al lui Tivoli XLV este cu 20 de litri mai voluminos decât cel al unui Ford S-Max în configurația cu cinci scaune. Sau cât al unui Volvo XC90 în aceeași configurație a scaunelor.

Probabil că, dacă vorbești în portbagajul noului Tivoli XLV, se aude cu ecou.

Strategia celor de la Ssangyong poate părea stupidă la prima vedere, însă ascunde câteva adevăruri interesante. Primul ar fi că foarte puține familii folosesc într-adevăr scaunele de rândul al treilea acolo unde ele se regăsesc în dotarea mașinii, acestea fiind mai degrabă pseudo-locuri cu un nivel minim de confort. Mai mult, o familie cu șapte membri nu poate călători pe distanțe lungi, pentru că spațiul rămas pentru bagaje este de obicei infim după ce toate cele 7 scaune sunt puse pe poziții. Al doilea argument pe care mizează Ssangyong este unul care are legătură cu ce cumpără europenii astăzi. Astfel, în loc să dezvolte un monovolum care ar avea șanse infime să iasă în evidență pe piață, coreenii transformă un SUV într-un cărăuș, deci într-un soi de SUV-break sau SUV-monovolum sub acoperire.

Evident, toate celelalte caracteristici tehnice ale lui Tivoli rămân neschimbate. Vorbim de aceleași motorizări de 1.6 litri diesel sau 1.6 litri benzină, opțiunile de transmisie fiind o cutie manuală sau una automată cu șase trepte semnată de japonezii de la Aisin. Tivoli XLV este disponibil, la fel ca fratele său "simplu", în versiuni 4x2 sau 4x4.

  • deceneu, miercuri, 02.03.2016 17:17

    autobuzu' lu' bunicu....vai da urat mai e

  • vianu, miercuri, 02.03.2016 17:41

    - spate ciudat, - masina practica per total, cel putin asa se vede din poze, pardon din - randari unde - au folosit un coreean pe post de sofer pentru o masina ce o vor pe strazile Europene (conform pozei 5) ciudati astia de la Ssangyong

  • xxx, miercuri, 02.03.2016 18:51

    am înțeles, au un port-bagaj mare......... si un bord de acum 20 ani de pe Astra, ahhhh........ si niște scaune in 2 culori

  • lorinczi.thomas, miercuri, 02.03.2016 19:08

    umflatura usii pasager spate copiata de la fostul e klasse, bai frate

  • vianu, miercuri, 02.03.2016 19:24

    zici tu...lorinczi? http://automobilio.info/auto/Mitsubishi-Pajero-III.jpg radacinile sunt vechi...abordarile sunt diferite

  • lorinczi.thomas, miercuri, 02.03.2016 21:05

    intr-adevar, dar merc se lauda ca "a copiat" umflatura de la modelul ponton din hat hat 1950, dar in fine

  • top, joi, 03.03.2016 00:31

    Sincer sa fiu imi place foarte mult acest model de ssangyong mai ales pe alb; sunt convins ca si la fiabiliatte sta foarte bine . un mare + ptr coreeni!!!

  • Alfa, joi, 03.03.2016 08:44

    Oribil ! Daca-i pun niste sine si-l vand ca marfar la CFR pentru carbuni poate o sa aiba oarece succes, altfel e condamnat anonimatului

  • Tibi, joi, 03.03.2016 09:56

    foarte interesanta ideea, cu adevarat o masina utila. doar pentru ca nu respecta tendintele inutile ale momentului, nu inseamna ca e proasta. dar pentru ca omul vrea sa fie in ton cu restul lumii, desi firea lui nu e altfel, nu va cumpara masina asta pentru ca n-are 7 scaune. scaune pe care oricum nu le foloseste niciodata, scaune care sunt incomode si mici. dar deh, ca sa nu rada lumea de el ...

  • parere, joi, 03.03.2016 11:45

    plus ptr coreeni , poate. pacat de interior, mi se pare...calmant design putin neobisnuit dar in trend cu ce e pe piata acum. pentru cei carora le place sa se joace putin in materie desgn auto. inseamna ca isi permit sa riste

  • Tembelus Rex, joi, 03.03.2016 14:35

    Daca nu va place ...nu luati nu vi-l baga nimeni pe gat....nu cred ca va face cineva "deep troath" cu modelul asta ....cumparati in continuare masini nemtesti la SH de la inceputul anilor 2 000 ca alea "e" solide, nu se mai fac masini ca pe vremuri...... :)

  • ANONIMUS, luni, 17.04.2017 15:13

    Vulpe cand nu ajunge zice ca pute !! Eu am aceasta masina si bate la fund multa nemtesti cu softuri masluite. Are motor si cutie de mercedes si este impecabila din toate punctele de vedere. Caroseria este din otel de inalta calitate iar 40% este tratat cu bor. Cu alte cuvinte cumparati-va ciurucuri de pe piata europeana ca ,, este fatoase".