Seat Leon SC - imagini oficiale ale coupe-ului compact

Publicat marţi, 12.02.2013 16:37 de Bogdan Mirică

Seat a publicat un comunicat oficial şi informaţii complete ale noului Leon SC, varianta cu trei uşi a modelului compact. Pregătit să debuteze la Geneva, Leon SC se va bate cu Opel GTC Astra şi Renault Megane Coupe.

Seat a publicat astăzi o galerie foto completă şi un comunicat oficial al premierei pe care o va dezvălui la Geneva, în luna martie. Este vorba despre Leon SC, varianta cu trei uşi a modelului compact şi primul derivat de caroserie al familiei Leon.

Se pare că spaniolii au decis să abordeze clasa C cu o familie ceva mai numeroasă, conştienţi fiind că succesul în acest segmentul nu poate fi adus doar de o variantă cu cinci uşi. Urmând exemplul unor constructori cu experinţă, ca Renault, Opel şi Volkswagen, Seat a decis să ofere fanilor săi şi o interpretare mai sportivă a compactei, cu numai trei uşi. Ca şi în cazul actualului Ibiza SC, Leon primeşte abrevierea Sports Coupe pentru a putea fi identificat mai uşor.

Cinci locuri şi portbagaj de 380 de litri

Noua generaţie Leon SC pierde, cum era de aşteptat, două uşi, pe cele din spate şi promite spaţiu pentru cinci pasageri. Chiar şi aşa, lucrurile vor fi ceva mai înghesuite având în vedere că ampatamentul se reduce cu 35 de mm. De asemenea, geamurile laterale capătă o nouă formă, ceva mai îngustă. Diferenţe mici şi la nivelul hayonului unde avem o lunetă ceva mai plonjată.

Destinat a se bate cu Renault Megane Coupe, Opel GTC Astra şi Kia Pro_Cee'd, Leon SC nu va pierde totuşi din vedere aspectul practic al unui model compact. Drept pentru care va fi mai înalt cu 2 mm pentru a nu afecta spaţiul pentru cap al pasagerilor spate, dar şi pentru a oferi un portbagaj suficient de încăpător, etichetat la 380 de litri.

La interior, Seat va copia aspectul planşei de bord întâlnite pe varianta de caroserie cu cinci uşi. Asta înseamnă că pasagerii se vor bucura de serviciile unei climatizări pe două zone, dar şi de  sistemul multimedia cu ecran tactil de până la 5.8 inch.

”Benzinar” de 180 de cai putere

Gama de motorizări va include aceleaşi unităţi regăsite şi pe fratele său cu cinci uşi. 

Pentru cei care preferă benzina, ibericii oferă două versiuni ale motorului de 1.2 litri, una de 86 de cai şi una de 105 cai putere. Alături de cele două opţiuni, vine popularul TSI de 1.4 litri, ce livrează 122 de cai putere şi 200 de Nm.

Nu lipseşte sistemul Start-Stop, care garantează un consum mediu de 5.2 litri/100 de km şi emisii de 120 g/km. Acelaşi motor de 1.4 litri va fi oferit şi în versiunea de 140 de cai putere, care garantează aceeaşi medie a consumului, de 5.2 litri/100 km.

Pe viitor, la mijlocul acestui an mai exact, Leon SC va primi şi un TSI de 1.8 litri şi 180 de cai putere.

Diesel de 184 cai putere

Pentru cei care preferă dieselul, Seat garantează prezenţa TDI-ului de 1.6 litri, disponibil în două variante de putere, una de 90 şi alta de 105 cai putere. Aceasta din urmă va beneficia de sistem Start-Stop şi va garanta un consum mediu de numei 3.8 litri/100 de km.

Vor fi disponibile două versiuni de putere şi pentru dieselul de 2.0 litri. Acesta va livra 150 de cai, caz în care consumă 4.1 litri/100 de kilometri, sau 184 de cai şi 380 de Nm. În funcţie de motorizarea pe care o vor alege clienţii, Seat oferă o transmisie manuală cu şase rapoarte în standard, precum şi un DSG cu dublu ambreiaj, cu şase sau şapte trepte.

Tren de rulare

Trenul de rulare beneficiază de o suspensie McPhearson pe faţă şi o bară de torsiune pe puntea spate. Versiunile care dezvoltă peste 150 de cai putere primesc însă o suspensie multi-link pe axa posterioară. Direcţia a fost şi ea revizuită pentru a oferi un răspuns îmbunătăţit.

Pentru versiunile sportive Leon SC FR, şoferii vor avea la dispoziţie trei moduri de rulare distincte: eco, confort şi sport. Fiecare va oferi o setare predefinită a acceleraţiei, direcţiei şi motorului.

Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013

Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.

  • antiqua, marţi, 12.02.2013 17:19

    dieselul acela de 1,6 90 cp nu ar avea ce cauta, la fel benzinarul de 1,2 86 cp...iar ca design ,comparativ cu concurenta e cam sub..........restul ..asta nu inseamna ca nu arata bine...o chestiune de gust daca i-am pune o sigla japoneza sau coreana multi ati da cu pietre dar asa..............e by vw....lucrurile se schimba.si da ,puncteaza la unele tehnologii de la parintii sai....

  • razvanis, marţi, 12.02.2013 17:52

    Din ce am vazut pe seat.co.uk, 1.8 TSi de 180CP respecta normele EU6, ceea ce e foarte nostim, o sa fie taxat mai mult 1.2 TSi dr 85CP decat potentul 1.8Tsi.

  • Marius, marţi, 12.02.2013 17:56

    Motorul de 1,4 140Cp este fenomenal ! Am Facut Test Drive cu VW G7 DSG si am avut impresia ca masina are 200 Cp ! (comparand cu un amic care are un A3 200Cp Quattro 2005 cutie manualá 6 trepte ) Asa este si noul Seat - foarte usoara si cutie de viteze reusita !

  • Marius, marţi, 12.02.2013 17:59

    Adaug ca : Audi A3 2005 greutate de cca 1645 Kg si Golf 7 2012 1235 + DSG ( cu mai putini Cp masina se comporta mult mai bine ) !

  • stefan, marţi, 12.02.2013 21:37

    @marius: cum ai spus si tu audiul era quattro ceea ce inseamna greutate in plus: inca un dif+arbore cardanic etc; daca le compari dpdv al stabilitatii pe un drum foarte virajat nu iti va mai placea golful; observ ca toate versiunile sunt turbo, interesanta era in care traim, mai ales raportandu-ne la fiabilitate, adica dobitoc sa fii sa dai 20k pe o masina noua, si bagi la bani in ea, noua fiind de iti tragi palme si blestemi ziua in care ai facut alegerea unui motor turbo si unei transmisii automate

  • Mihai, miercuri, 13.02.2013 08:57

    arata f bine...suprinzator pentru grupul WV care in ultima vreme dezamageste la partea de design !

  • sorin, miercuri, 13.02.2013 09:16

    pentru mine, masinile cu 2 usi mi se par inutile!

  • Marius, miercuri, 13.02.2013 10:02

    @stefan : Quattro este mai eficient pe drum ud zapada etc viteze mari dar eu prefer ceva mai usor si cu DSG ca nu sunt smenar/Schumacher s-au pilot de raliu. Daca masina este noua ai 2 ani garantie si dupa aia uzina VW ofera Kulanza pe piese si /s-au material . Se poate opta si pt garantie suplimentara de 2 ani ( contra cost) .

  • razvanis, miercuri, 13.02.2013 12:32

    Toate masinile noi SEAT au 4 ani garantie fara cost suplimentar

  • sandman, luni, 25.02.2013 15:42

    @antiqua: este model in 3 usi nu este un model sport. nu ai vazut masini in 3 usi cu motor de 1.2? masina arata f bine, dar tot pentru modelul normal as opta, si motorul de 1.4tsi de 140cp.