Ruleta rusească se joacă în Japonia: Honda riscă totul cu noua generație Civic, o adevărată revoluție pentru niponi
Honda a dezvăluit oficial noul Civic. Modelul reprezintă o adevărată revoluție pentru japonezi: este cel mai mare din segmentul compact, are cel mai generos portbagaj și un motor turbo de 130 de cai putere.
După un teaser care anunța debutul în cadrul Salonului Auto de la Paris, cea de-a zecea generație Honda Civic debutează oficial și aprinde și mai mult rivalitatea din segmentul compact.
Cu 13 centimetri mai lung decât vechea generație, noul Civic măsoară de la un capăt la celălalt 4.5 metri, devenind astfel unul dintre cele mai mari modele din această clasă. Este mult mai mare decât Volkswagen Golf (4.26m), Peugeot 308 (4.25m), Renault Megane (4.36 m) și Mazda3 (4.48 m).
Dimensiunile au devenit altele și când vine vorba despre lățime și înălțime. Noul Civic are acum 1.8 metri lățime și o înălțime de numai 1.42 metri, ceea ce îi conferă o alură sportivă și îl apropie de liniile unui coupe.
Portbagaj cu volum demn de segmentul mediu
Toată această redimensionare se oglindește și la interior, ampatamentul mai mare cu 3 centimetri măsurând acum 2.7 metri. Spațiul pentru pasagerii de pe locurile din spate a crescut considerabil, iar volumul portbagajului este similar mai degrabă modelelor din segmentul mediu: 478 de litri. Vor fi numeroase spații de depozitare, însă mulți vor duce probabil lipsa sistemului Magic Seats, care permitea ajustarea scaunelor spate pentru a primi obiecte mai mari în portbagaj.
Tot la interior se poate observa o simplificare a planșei de bord și o ergonomie îmbunătățită. Materialele au crescut calitativ, în spatele instrumentelor de bord a apărut un ecran color, iar în centrul planșei există acum un sistem multimedia oglindit pe un ecran tactil de 7 inch, similar celui regăsit pe micul Honda HR-V.
Acesta vine cu suport pentru Apple CarPlay și Android Auto, dar și cu interfață pentru un sistem audio care poate avea o capacitate de 465W. Printre noutățile tehnologice trebuie menționată zona de încărcare prin inducție dedicată telefoanelor mobile inteligente, farurile LED, frânarea automată în situații de urgență, avertizare la depășirea benzii de mers, recunoașterea semnelor de circulație și pilot automat adaptiv.
Primul motor cu trei cilindri din istoria Civic
Noutăți importante și sub capotă, acolo unde Civic primește pentru prima dată în istoria sa de zece generații un motor cu numai trei cilindri. Este vorba despre agregatul de un litru VTEC Turbo, capabil să dezvolte o putere impresionantă de 129 de cai putere. Acesta va ține locul celor două motoare aspirate pe care le știm cu toții: 1.4 i-VTEC de 100 de cai și 1.8 i-VTEC de 142 de cai.
Povestea propulsiei pe benzină nu se încheie aici: va exista și un agregat cu patru cilindri, tot turbo, dar de 1.5 litri. Acesta va oferi 182 de cai putere și va reprezenta un compromis perfect până la debutul viitorului Civic Type R. Motoarele vor putea fi comandate cu o transmisie manuală cu șase rapoarte sau cu un CVT care a fost regândit pentru a elimina zgomotele în timpul accelerării intense.
Cutie automată cu nouă trepte
Fanii dieselului nu au fost uitați. Ei vor primi același diesel de 1.6 litri i-DTEC de 120 de cai putere, dar ușor optimizat. De asemenea, această unitatea va putea fi comandată alături de o cutie automată cu nouă rapoarte.
Pentru a se asigura că și ținuta de drum este una corespunzătoare celor cu preferințe sportive, Honda a coborât poziția celui de la volan, a crescut rigiditatea structurală cu 19% și a reușit să reducă masa totală cu 16 kilograme față de vechea generație, deși dimensiunile au crescut.
Noul Honda Civic va fi produs în uzina japonezilor din Swindon, Marea Britanie. Tot de acolo va sosi și versiunea diesel, așteptată ceva mai târziu în anul 2017. Despre varianta break nu există încă inforații, însă și ea ar urma să fie în planurile de extindere a gamei.
Cu parere de rau constat ca este chiar urata, regres din punct de vedere al designului exterior.