Renault a lansat noul Megane RS în România
Renault România a lansat astăzi versiunea Renault Sport a celei de-a treia generaţie Megane. Preţul de lansare este de 23.600 de euro cu toate taxele incluse.
Renault Megane RS a sosit şi pe piaţa din România. Modelul franţuzesc de performanţă a debutat astăzi pe circuitul AmcKart din Pipera şi asteaptă comenzi de la pasionaţii de hot-hatch-uri. Megane RS este unul dintre cele mai de succes modele sportive de pe piaţă, generaţia precedentă înregistrând vânzări de peste 20.000 de exemplare de la lansarea sa din 2004 până la debutul noii generaţii. Renault foloseşte modelul Megane RS pe post de răspuns la adresa hot-hatch-urilor precum Volkswagen Golf GTI, Ford Focus ST, Mazda3 MPS şi altele.
Renault oferă noul Megane RS în două versiuni, ambele având aceeaşi motorizare, diferenţa fiind făcută de şasiul utilizat. Astfel, clienţii pot opta fie pentru versiunea Sport a lui Megane RS, fie pentru versiunea Cup a acestui model, cea din urmă fiind optimizată pentru performanţe deosebite pe circuit. Iniţial, Renault România a anunţat un preţ de pornire de 25.000 de euro cu TVA inclus pentru Megane RS, dar modelul este disponibil la un preţ de lansare de 23.600 cu TVA inclus.
Nivelul standard de dotări include sistemul RS Dynamic Managament( trei moduri diferite de lucru ale ESP), RS Monitor li sistemul audio 3D sound by Arkamys, printre multe alte dotări. În standard, Megane RS mai beneficiază şi de aer condiţionat pe două zone, sistem de închidere centralizată şi pornire cu card şi conectare USB şi audio jack 3.5mm. La fel ca toate modelele din gama actuală Renault, modelul se laudă cu cinci stele EuroNCAP şi cu un punctaj maxim la testele de siguranţe ale organismului respectiv.
Megane RS este echipat cu un motor turbo cu patru cilindri în linie, care oferă 250 CP la 5.500 rpm şi un cuplu motor maxim de 340 Nm la 3.000 rpm. Unitatea otto de 1.998 cmc este cuplată unei transmisii manuale cu şase rapoate şi poate să ducă modelul de 1.387 kilograme de la 0 la 100 km/h în 6.1 secunde. Viteza maximă a lui Megane RS este de 245 km/h, iar emisiile sale sunt de 195 grame CO2 per kilometru, ceea ce îl încadrează în normele Euro 5. Consumul mixt al modelului este de 8.4 litri la sută, iar rezervorul are capacitatea de 60 de litri. La un drum mai lung, Megane RS se laudă cu un consum de 6.7 litri la sută, iar banii de benzină se vor împărţi la cinci, deoarece modelul are cinci locuri şi un portbagaj de 344 de litri.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FIŞA TEHNICĂ A LUI RENAULT MEGANE RS
FLUENCE ŞI MEGANE PRIMESC UN NOU MOTOR PE BENZINĂ
Renault a anunţat că va comercializa în România versiunea 2.0 16v a modelelor Fluence şi Megane. Această motorizare oferă 140 CP la 6.000 rpm şi un cuplu motor de 195 Nm la 3.750 rpm. Francezii oferă propulsorul respectiv doar în compania unei transmisii automate tip CVT, care ajută cele două modele să ofere un consum mediu de 7.7 litri la sută. Propulsorul otto respectă normele Euro 5, iar transmisia este optimizată să ofere cele mai bune rezultate posibile în materie de economie de carburant, emisii poluante şi nivel de zgomot.
CLICK AICI PENTRU FIŞA TEHNICĂ A LUI FLUENCE 2.0i 16v CVT
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FIŞA TEHNICĂ A LUI MEGANE 2.0i 16v CVT
LAGUNA COUPE VA FI DISPONIBIL CU DIRECŢIE PE TOATE ROŢILE
Renault România va comercializa şi versiunea 4Control a lui Laguna GT. Modelul respectiv beneficiază de patru roţi directoare şi are un preţ de lansare de 30.950 de euro cu TVA inclus în versiunea 2.0 dCi de 180 CP. Sistemul de direcţie care acţionează toate cele patru roţile a fost dezvoltat alături de inginerii Renault Sport Technologies şi operează roţile din spate în mod electric şi independent de cele din faţă. Francezii spun că şasiul Active Drive al lui Laguna GT 4Control oferă o direcţie cu o precizie de neegalat şi cu un nivel deosebit de control.
CLICK AICI PENTRU FIŞA TEHNICĂ A LUI LAGUNA COUPE GT 4Control
Tot în gama Laguna, oficialii mărcii franţuzeşti au anunţat că vor încerca să ofere şi versiunea berlină a acestui model cu direcţie pe toate cele patru roţile. Totodată, facelift-ul lui Laguna va debuta în ţara noastră în a doua parte a lunii octombrie, iar versiunea de echipare standard va include un sistem de navigaţie. Odată cu facelift-ul lui Laguna va debuta şi cutia de viteze EDC cu dublu-ambreiaj în gamele Megane şi Fluence. Francezii vor oferi transmisia respectivă doar în compania motorului dCi de 1.5 litri şi 110 CP.
RENAULT TWINGO DEBUTEAZĂ ÎN ROMÂNIA ÎN DECEMBRIE
Luna decembrie va aduce modelul Twingo în România, spun oficialii mărcii Renault. Deşi a debutat în Europa în urmă cu mai bine de şase luni, modelul nu a fost importat niciodată în ţara noastră deoarece piaţa pentru acest gen de modele era prea mică. Între timp, se pare că situaţia s-a schimbat, iar voiosul model franţuzesc se va lupta cu celelalte modele chic din segment cu toate forţele sale în 2011.
Via | Renault
Eu am vazut masina disponibila in configuratorul site-ului oficial renault romania inca de acum cateva luni. Care o fi adevarul nu stiu. Raportul Pret/Performanta este imbatabil. Daca inchizi putin ochiii la calitatea materialelor atunci este Hot-Hatchul ideal. Problema este ca masina cu sasiul CUP (care face valva pe circuit) nu prea se impaca cu drumurile noastre, iar sasiul Sport care este mai "cuminte" nu ofera nici pe departe aceleasi performante. Eu as da 4000 Euro in plus pt un Scirocco R, care ofera Adaptive Drive, care e putin mai rapid in linie dreapta, iar pe circuit e aproape de Megane3 RS Cup, materiale ceva mai bune si parca arata si ceva mai bine. Bine, aici e si o chestie de gusturi. Oricum comparat cu alte masini la acelasi pret, gen GTI, Civic TypeR, sau Focus ST e cu mult in fata....parerea mea