Primele teasere cu Ssangyong e-SIV: conceptul anticipează lansarea unui SUV compact electric
Ssangyong e-SIV este conceptul unui SUV compact cu un motor electric de 190 de cai putere și autonomie de 450 de kilometri care va fi prezentat în martie la Geneva.
Constructorii auto se întrec în lansarea unor concepte de SUV-uri electrice ca urmare a creșterii popularității acestui segment și a necesității de a avea în gamă modele ecologice, iar Ssangyong nu face excepție de la această regulă.
Constructorul sud-coreean a anunțat că pregătește lansarea unui concept numit e-SIV care anticipează un SUV compact de serie. Numele conceptului provine de la Electronic Smart Interface Vehicle, iar Ssangyong a publicat și câteva teasere care scot în evidență în special forma foarte îngustă a blocurilor optice și a stopurilor.
În plus, producătorul din Asia a dezvăluit și câteva detalii tehnice despre noul concept. Acesta este propulsat de un motor electric de 140 kW, echivalentul a circa 190 de cai putere, iar viteza maximă este de 150 km/h. Capacitatea acumulatorului nu a fost menționată, însă Ssangyong afirmă că acesta oferă o autonomie de până la 450 de kilometri și este capabil să ajungă la un grad de încărcare de 80% în circa 50 de minute.
e-SIV are o lungime de 4460 milimetri, cu un ampatament de 2675 milimetri și o lățime de 1870 milimetri, în timp ce înălțimea ajunge la 1630 milimetri. Imagini cu noul concept și datele tehnice complete vor fi furnizate cu ocazia evenimentului oficial de lansare din cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Via Ssangyong
de cand cu designerii europeni care au emigrat in asia, asiaticii fac din ce in ce masini mai okay dpdv al designului.