Presa britanică: Noul SUV Skoda va avea o versiune RS, una hibridă și una coupe cu patru uși
SUV-ul Skoda prefigurat de conceptul VisionS la Salonul de la Geneva din acest an va vedea lumina zilei abia la toamnă, dar avem deja informații legate de viitoarele versiuni ale acestuia.
Deși Skoda nu a arătat încă o versiune de serie a SUV-ului prefigurat de conceptul VisionS în luna martie la Salonul Auto de la Geneva, zvonurile legate de eventualele versiuni ale acestuia au început să coloreze paginile publicațiilor de specialitate din Europa. Cea mai recentă astfel de informație vine din Marea Britanie, acolo unde jurnaliștii de la Autocar au realizat un interviu interesant cu Bernhard Maier, noul director al mărcii Skoda.
Conform "săpăturilor" jurnaliștilor britanici, SUV-ul Skoda - al cărui nume va fi, foarte probabil, Kodiak - va primi atât o versiune hibridă plug-in, cât și una RS, după modelul brevetat de Skoda pe gama Octavia și, până nu demult, Fabia. Mai mult, Kodiak va beneficia de un "frate" coupe cu patru uși care își va face loc în gamă așa cum BMW X4 a intrat sub aripa lui BMX X3 în zona premium.
"Am observat de ceva vreme că segmentul SUV experimentează cea mai puternică creștere de pe piață. Acesta este principalul motiv pentru care Skoda a decis să investească în această clasă. Avem deja multe cereri pentru Yeti și am ascultat dorințele clienților Skoda și ale celor care vor să devină clienți Skoda, astfel că vom vedea un SUV în gama noastră. Și avem câteva idei adiționale pe lângă asta", spune CEO-ul Skoda în interviul acordat Autocar.
Viitorul model Skoda va fi construit pe platforma pe care Grupul Volkswagen își bazează SUV-ul Tiguan. Skoda Kodiak urmează să fie al patrulea SUV compact din gama Grupului Volkswagen, după Audi Q5, VW Tiguan și noul Seat Ateca, recent prezentat de marca spaniolă la Geneva.
via Autocar
S-a aflat ca si noul DUSTER (care nu stim cand va apare) va avea o versiune Sport si una coupe, dar nu cu patru, ci cu 3 usi...