OFICIAL: Seat Ibiza ST în România de la 11.191 de euro cu TVA
Seat Ibiza ST are un preţ de pornire de 11.191 de euro cu toate taxele incluse în România. Versiunea entry-level se numeşte Reference şi este echipată cu un motor pe benzină de 1.2 litri care dezvoltă 70 CP.
Spaniolii de la Seat au anunţat preţurile noului Ibiza ST în România. Modelul iberic pleacă de la 11.191 de euro cu toate taxele incluse, iar versiunea cea mai scumpă are un preţ de pornire de 18.590 de euro. Ibiza ST este oferit în patru nivele de echipare şi poate fi comandat alături de una din cele şase versiuni de motorizare oferite. Motoarele lui Ibiza ST oferă între 70 şi 105 CP şi sunt echipate fie cu o transmisie manuală cu şase rapoarte, fie cu o unitate DSG cu şapte trepte.
Ibiza ST este cel de-al treilea model din gama Ibiza şi prezintă două motorizări noi (1.2 TSI şi 1.2 TDI) pentru subcompacta spaniolă. Lungimea acestui model este de 4.23 metri, iar capacitatea portbagajului este de 430 de litri. Capacitatea portbagajului poate fi extinsă prin rabatarea banchetei din spate, iar spaţiul de încărcare poate fi accesat cu uşurinţă graţie design-ului uşii hayon-ului. Lăţimea şi înălţimea acestuia au fost optimizate pentru o utilizare optimă şi uşoară.
Gama de motorizări otto porneşte cu un 1.2 MPI de 70 CP şi este continuată tot de o unitate aspirată, de 1.4 litri, care furnizează 85 CP. Clienţii pot alege şi un motor TSI de 1.2 litri care furnizează maximum 105 CP. Motorul respectiv va fi oferit abia începând cu săptămâna 36 a acestui an şi poate fi echipat cu un sistem Start&Stop, iar din săptămâna 38 va începe producţia versiunii echipate cu o transmisie DSG cu şapte trepte. Motorizările diesle pleacă de la 75 CP, versiunea entry-level fiind un 1.2 TDI CR. Gama TDI este completată de o unitate de 1.6 litri care oferă 90 CP, iar vârful gamei este reprezentat de o unitate de 105 CP care are o cilindree tot de 1.6 litri.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA LISTA DE PREŢURI ŞI DOTĂRI A LUI SEAT IBIZA ST
Via | Seat
este o masina frumoasa dar mi se pare prea scumpa!!dar din punctul meu de vedere la bani astia iti poti lua un renault megane sport turer care este si mai mare si mi se pare si mai aratos sila aproape aceasi bani!!