OFICIAL: Renault Frendzy - imagini şi informaţii complete

Publicat joi, 07.07.2011 17:02 de Bogdan Mirică

Renault a publicat informaţiile şi imaginile oficiale ale celui mai nou concept al său: Frendzy. Prototipul caută să îmbine latura familistă cu cea a unui vehicul utilitar plin de gadget-uri.

Aşa cum a promis, Renault a revenit cu detalii şi imagini oficiale ale noului Frendzy, cel de-al patrulea studiu de design gândit de Laurens van den Acker, omul de creaţie din birourile constructorului francez. În comunicatul oficial se arată că Frendzy încearcă să ţină locul unui adevărat companion, ce poate îmbina viaţa profesională cu cea personală.

 

Design exterior

 

Cele două întrebuinţări ale conceptului sunt subliniate de caroseria asimetrică. Pe partea stângă este evidenţiată latura familială a modelului, cu o deschidere opusă a portierelor. Pe latura dreaptă, Frendzy vine cu o deschidere glisantă a portierei spate, evocând latura utilitară a vehiculului.

O altă diferenţă creată de modurile de utilizare este poziţionarea oglinzilor retrovizoare. Atunci când maşina foloseşte la transportul de marfă acestea sunt în poziţie verticală. Atunci când devine familist, Frendzy foloseşte oglinzile în poziţie orizontală, oferind în interior o lumină ambientală portocalie.

Unul din designerii care a lucrat la proiect susţine că şi vehiculele utilitare pot avea o latură emoţională. Arhitectura lui Frendzy a fost influenţată de formele unor habitacluri de avioane celebre, cum sunt Airbus Beluga şi Antonov 224.

 

Ecran digital de 35 de inch şi tabletă BlackBerry

 

Principalul gadget al conceptului electric este ecranul digital de 35 de inch ce poate fi fixat pe geamul uşii glisante atunci când şoferul utilitarei intenţionează să lase mesaje scurte de tipul "Revin în 5 minute". În weekend, atunci când Frendzy devine o maşină de familie, ecranul tactil poate fi transformat în tabletă de către cei de pe locurile din spate.

Tot la capitolul gadget-uri trebuie să subliniem că frendzy foloseşte tableta BlackBerry PlayBook, recent introdusă pe piaţă, cu un design portabil, un ecran tactil de 7 inch şi un procesor care favorizează traficul de internet. Tableta este poziţionată pe consola centrală, la îndemâna şoferului, care o poate folosi şi ca instrument principal de evidenţă în timpul activităţilor sale de transport, dar şi ca panou de comandă pentru afişajul ecranului digital posterior.

 

Motor electric de 60 cai putere

 

Cum era de aşteptat, Frendzy adoptă un tren de propulsie electric, similar cu cel întâlnit pe Kangoo ZE, dar cu o priză de alimentare poziţionată frontal, indentică cu cea a lui Zoe. Motorul dezvoltă 60 de cai putere şi un cuplu motor de 226 Nm, resurse suficiente pentru a propulsa conceptul până la o viteză de 130 km/h.


Noutatea o reprezintă varietatea sunetelor pe care le poate emite Frendzy în timpul rulării, cu scopul de a avertiza pietonii de prezenţa sa. Aşa cum probabil intuiaţi, sunetele diferă în funcţie de misiunea conceptului: utilitară sau familială. 

  • Alex Radoi, joi, 07.07.2011 18:39
    Alta bulibasala de la Renault...

    Cum naiba se face ca Renault aduce la saloane numai concepte d-astea "excentrico-neintelese-SF style", iar in final in afara de emblema nimic nu se regaseste in masinile de strada? Sa ne amintim numai conceptul Duster :))). Nu fac mai bine nemtii, care cand apar cu un concept e clar ca masina de productie va fi la fel in proportie de 95%? Macar asa mai intelegem si noi ceva.

  • abg, joi, 07.07.2011 19:29
    @alex radoi

    Legat de conceptul Duster: a fost un exercitiu de design din partea romanilor de la RTR...a fost o premiera pt industria auto romaneasca dar si in ei aruncati cu noroi..cat despre conceptele Renault, o sa observati ca acestea fac parte din noua filozofie de design inceputa de Laurens Van Den Acker venit de la Mazda(sau si cu Mazda aveti vreo problema?)De exemplu conceptul Renault Fluence(2004) a prefigurat viitoarea Laguna Coupe(2008), conceptul VelSatis(1999) a dat tendinta de design la toata gama din 2002 incolo(megane a avut suuces cu acelasi design pana in 2008 cand a aparut gama noua tot prin intermediul unui concept la inceputul anului).Renault arata ca intr-adevar se poate!tocmai alex ca ce zici tu la vw nu sunt concepte, ei doar le spun asa;), ei nu creeaza nu au imaginatie.esti carcotas daca spui ca aceste concepte nu incanta ochiul

  • C-G-C, joi, 07.07.2011 19:55
    Conceptele Renault

    Francezii au aavut mereu concepte excentrice si nu este numai cazul Renault. Asta este firea lor si foarte bine fac. Renault Frendzy nu este cine stie ce opera de arta, insa pt o utilitara nu stiu daca designul este cel mai important. Cred ca conceptul asta vine cu niste idei practice foarte interesante (vezi oglinzile care isi schimba pozitia etc). Eu cred ca Laurens van den Acker va reusi sa schimbe "fata" Renault mult in bine, asa cum si la Mazda a reusit sa creeze unele dintre cele mai frumoase masini din segment (vezi 2 si 6). Astept cu nerabdare noul Clio, care cu siguranta va deveni referinta clasei.

  • vali86, joi, 07.07.2011 21:38
    skoda

    seamana un pic mai mult cu roomster numai ca are ceva lcd-uri pe geamuri

  • imediat, joi, 07.07.2011 22:33

    roomster e rahat pe bat comparativ cu conceptul asta

  • LOVE Renault, vineri, 08.07.2011 09:33
    Renault Frendzy

    Indiferent ca vor unii sa accepte sau nu, adevarul e ca masina asta a fost conceputa intr-o extraordinara explozie de creativitate... interesant e ca nu e numai design-ul de ea, ci vine si cu solutii practice si utile in viata cotidiana... e un concept mult peste orice realizare anosta / terna / spalacita de la skoda sau vw

  • ha!, vineri, 08.07.2011 12:12
    @alex radoi

    Renault Avantime, Spider, Wind, Laguna Coupe, Twizy sunt numai cateva concepte similare cu modelele de serie... ideile astea preconcepute dovedesc ca ai o cultura auto obtinuta pe maidan... PS: Dacia Duster e alta poveste, trecuta cu vederea insa de carcotasi. Oficialii Dacia au declarat DE LA BUN INCEPUT ca proiectul modelului de serie era deja terminat cand au prezentat conceptul. Nu aveau cum sa mai faca nicio modificare modelului de serie. Conceptul a fost doar un exercitiu de stil pt o viitoare directie pe care ar putea s-o urmeze Dacia.

  • reno, sâmbătă, 09.07.2011 20:01

    cotet la gaini

  • hmm, luni, 11.07.2011 10:09
    @reno

    copilu' nu uita sa mai iesi din casa.. visezi cotete, gaini... e clar, ti-a clocit mintea!