OFICIAL: Noul Mercedes CLS, anuntat de conceptul F800 Style
Mercedes a publicat primele fotografii ale prototipului din care se va naste noua generatie CLS. Acesta se numeste F800 Style Concept.
Mercedes a publicat primele imagini ale conceptului F800 Style, pe care casa din Stuttgart il va prezenta in premiera mondiala in cadrul Salonului Auto de la Geneva. Conceptul nu este un simplu studiu de design, ci va prefigura viitoarea generatie a lui CLS, unul dintre modelele care au determinat boom-ul recent al asa-numitelor coupe-uri cu patru usi.
Prototipul german iese in evidenta prin anumite elemente stilistice imprumutate direct de la F700, conceptul standului Mercedes de la precedentul Salon Auto de la Geneva. Pe langa acestea, noul F800 Style vine cu detalii surprinzatoare pentru un studiu care prefigureaza un model de serie, cum sunt usile spate glisante, un element destinat pana acum mai ales modelelor utilitare. Evident, acestea nu vor aparea pe modelul de serie, asa cum n-o va face nici interiorul futuristic al conceptului german.
Asa cum ne-am obisnuit deja, un prototip de ultima ora nu poate sa fie lansat fara a avea sub capota un tren de propulsie ecologic care anunta viitorul in industria auto mondiala. In cazul lui F800 Style, vorbim de acelasi sistem hibrid prezentat de Mercedes pe conceptul S500 Hybrid la Frankfurt 2009. Este vorba de un motor V6 cuplat la un motor electric de 100 de cai putere, bateria care il alimenteaza pe acesta din urma putand fi alimentata prin priza. Conforkm primelor informatii disponibile, sistemul hibrid plug-in poate functiona utilizand exclusiv puterea motorului electric pe o distanta de 30 de kilometri.
Noutatea absoluta la acest capitoil este reprezentata insa de faptul ca masina este configurata pentru a putea "gazdui" fie sistemul hibrid prezentat mai sus, fie un motor pe hidrogen, fara ca inginerii germani sa fie nevoiti sa schimbe arhitectura interna a masinii. In acest ultim caz, F800 Style este motorizat de o unitate electrica alimentata pe baza unor celule de hidrogen.
Mercedes ne va oferi mai multe detalii despre cel mai nou concept al sau in zilele premergatoare debutului Salonului Auto de la Geneva.
via | Autointernationaal
tot ce pot spune este: wooooooooooooow !!!