OFICIAL: Infiniti G37 Coupe IPL, rival de performanţă pentru Mercedes AMG şi BMW M

Publicat vineri, 13.08.2010 09:04 de Bogdan Mirică

Infiniti a publicat primele imagini şi informaţii ale noului G37 Coupe IPL, versiunea de performanţă a modelului japonez. Indicativul IPL devine astfel omologul japonez al germanilor de la AMG, M şi RS

Infiniti va lansa weekendul acesta, în cadrul concursului de eleganţă de la Peeble Beach, o versiune specială a modelului Infiniti G37 Coupe, recunoscută după indicativul IPL. Abrevierea vine de la Infiniti Performance Line, o nouă divizie creată de japonezi pentru a rivaliza cu nume celebre de pe piaţa europeană: Mercedes AMG, BMW M Division şi Audi RS.

Primul produs al diviziei de performanţă Infiniti aduce coupe-ului G37 mai multă putere sub capotă, o suspensie îmbunătăţită şi un design mai individualist.

Unitatea V6 de 3.7 litri, regăsită sub capotă, a fost modificată pentru a oferi 352 de cai putere şi un cuplu motor de 376 Nm. Infiniti susţine că puterea este oferită mult mai liniar punţii spate. Lista modificărilor mecanice include şi o evacuare revizuită de IPL, o suspensie mai rigidă cu 20% pe faţă şi 10 % pe spate, amortizoare recalibrate, o direcţie mult mai intuitivă şi un diferenţial anti-alunecare.

La nivel exterior, Infiniti G37 Coupe IPL propune spoilere faţă şi spate revizuite, bosaje ceva mai largi, praguri laterale, un eleron discret pe portbagaj şi o evacuare cromată. Pachetul estetic este completat de două tipuri de jante, ambele de 19 inch, gândite special de IPL, cu şapte spiţe şi două culori disponibile: Graphite Shadow şi Malbec Black.

Pentru interior, clienţii vor avea la dispoziţie o tapiţerie, fie roşie, fie gri, scaune îmbrăcate în piele, inserţii din aluminiu, un sistem audio semnat Bose, un sistem de navigaţie cu hard-disk, recunoaştere vocală şi o funcţie de memorare a scaunului şoferului.

Modelul japonez de performanţă ar urma să debuteze până la sfârşitul acestui an pe piaţa din Statele Unite, fiind momentan neclar dacă divizia IPL va ajunge şi pe Bătrânul Continent.

via | Infiniti

  • tzenu_bmw, vineri, 13.08.2010 09:51
    la 350 de cai........

    se chinuie macar sa ramana in spatele m3-ului....... si ma intreb de ce lau mai facut. asa de ochi lumi??? nici o sansa pt Infiniti...

  • unckle, vineri, 13.08.2010 10:05

    cum draq sa fie rival pt M , RS sau AMG cand are muuulti cai in minus ... ?

  • andreis, vineri, 13.08.2010 10:16
    nu modelul asta...

    Slab ca design, nu stiu, e mult prea... cumva. Un rival pentru M? Cred ca cineva se gandea sa spuna asta in spirit de gluma si pana la urma l-au crezut.

  • ian, vineri, 13.08.2010 10:19

    n-ati inteles...s-a luat bmw ca etalon sau model de referinta. ca rival...poate asa ca forma de exprimare putin improprie....ca doar nu l-or compara cu s classe

  • mijai, vineri, 13.08.2010 10:25
    mijai

    Nu cred ca au vrut sa se bata cu nimeni. Au vrut doar sa isi inaugureze divizia lor sport, cam atat. Ca rival pt M3 si restu vom vedea probabil cu urmatorul model. Acum e doar asa ...ca sa se stie ca sunt si ei acolo...dar cine stie, asteptam mai multe detalii... incluzand aici si pretul..... Oricum e o masina frumoasa si 352 cp dintr-un V6 nu sunt chiar de neglijat. E un model de urmarit pe viitor P.S. Judecati masina per total , nu dupa numarul de cai putere. Si Clasa C AMG are multi mai multi cai ca M3-ul insa nu este si o masina neaparat mai rapida( si nu ma refer la drag race). Sunt si alte ecuatii de luat in calcul.......

  • edi80, vineri, 13.08.2010 10:25
    mda

    sunt masini cu 250 de cai care las in urma masini de 400 si ceva de cai..nu e totul sa ai multi cai...

  • unckle, vineri, 13.08.2010 10:33

    da, sunt masini de 250cp care fac "minuni" ... dar nu te duci la piata intr-un caterham ;) pe piata sportivelor premium lucrurile insa sunt clare : NU va exista masina de 250CP care sa faca de rusine una de 400CP pentru ca aceste masini au masa proprie similara, sunt "utilate" premium cu toate gadgeturile imaginabile, au o mecanica de invidiat.. etc. M3 face de rusine C AMG din multe motive ;)

  • edi80, vineri, 13.08.2010 10:40
    Qunckle

    ai vazut testele facute cu m3 si is F? is a fost cu o sec in urma lui m3 pe circuit...;)

  • unckle, vineri, 13.08.2010 11:02

    IS F are motor de 5l, V8, cuplu mai mare si o cutie "jmekerita" ... deci as zice ca toate aceste "avantaje" debea il ajuta sa se tina dupa un M3 ;)

  • edi80, vineri, 13.08.2010 11:46
    @unkle

    prietene nu am facut eu testul..l-au facut unii care sunt mai in masura sa vb!! si care au zis ca e aceeasi senzatie sportiva ca intr-un m3..si la performante ii calca pe urme...e adevarat ca este cu 1000 de cm mai mare..dece spuneai ca re o cutie jmekerita..adik ce vrei sa spui prin asta?

  • bernd, vineri, 13.08.2010 15:13
    10supercaruri intr-un test adevarat

    http://www.quattroruote.tv/prove/video/club_quattro_secondi

  • //M, sâmbătă, 14.08.2010 09:32
    @EDI

    INSEAMNA SA FI MAI ATENT , IN TOATE COMPARATIVELE ISF A LUAT BATAIE , PENTRU CA ARE UN MARE DEFECT ESTE MAI GREU SI ARE MAI MULTA GREUTATE PE PUNTEA FATA , IN CONCLUZIE PIERDE TIMP PE VIRAJE