Noul Ford Mondeo, prezentat în SUA sub numele Fusion
Aveţi în faţă noua generaţie Ford Mondeo. Deocamdată, modelul a fost lansat doar în SUA, acolo unde se vinde sub numele Fusion.
Ford a publicat, în prima zi a Salonului Auto de la Detroit, primele imagini oficiale ale noii generaţii Fusion. Versiunea europeană a acestui model va fi adusă în 2013, urmând să fie vândută sub denumirea Mondeo.
DESIGN INSPIRAT DE CONCEPTUL EVOS
Noul Mondeo împrumută liniile exterioare ale conceptului Evos, prezentat la Frankfurt în luna septembrie a anului trecut, adaptându-le pentru a conecta corect părţiule componente ale unui model de segment mediu. Astfel, noul model iese în evidenţă printr-o grilă frontală de dimensiuni mari şi printr-o pereche de blocuri optice cu design agresiv şi cu lumini de zi de tip LED. Foarte interesant este faptul că noul Mondeo va creşte în dimensiuni. Astfel, reprezentantul Ford în segmentul mediu va fi cel mai lung model din această clasă, depăşind modele precum Passat, Insignia, Superb, Mazda6 sau chiar Mercedes E-Klasse, care se bate în altă ligă.
Interiorul este modificat complet şi vine co o consolă centrală orientată clar înspre cel de la volan, în stilul celor de la BMW, şi cu materiale care, spun cei de la Ford, reprezintă un pas înainte evident în comparaţie cu generaţiile precedente ale modelului.
"Viziunea noastră în ceea ce-l priveşte pe noul Fusion a fost clară - să scoatem în faţă tot ceea ce-i mai bun în filosofia One Ford. Am adunat echipele noastre de design din toată lumea în jurul unei foi goale de hârtie pentru a dezvolta o maşină de segment mediu cu un design revoluţionar şi care oferă un consum care te lasă cu gura căscată. Această maşină este rezultatul final", spune Derrick Kuzak, vicepreşedinte al biroului Dezvoltare de Produs la Ford.
VERSIUNEA HIBRIDĂ, PRINCIPALA ATRACŢIE
La capitolul motorizări, noul Ford Fusion se va prezenta în faţa publicului american cu o serie de motoare turbo cu patru cilindri din gama Ecoboost, cu unul de 2.0 litri aspirat şi cu o versiune hibridă interesantă. Fusion are, de altfel, o istorie interesantă la capitolul versiuni hibride, varianta anterioară fiind votată Maşina Eco a Anului în America de Nord în 2010. De data aceasta, sistemul de propulsie hibrid a renunţat la unitatea de 2.5 litri pentru una mai eficientă: 2.0 litri, ciclu Atkinson. Conform datelor oferite de Ford, versiunea hibridă a lui Fusion va consuma 5.0 litri/100 km în regim urban. Evident, cele mai eficiente dintre unităţile pe benzină pe care Fusion le are sub capotă vor fi prezente şi în Europa, iar hibridul va reprezenta vârful gamei Mondeo pe Bătrânul Continent.
După ce noua generaţie Focus a fost văzută bine pentru inovaţiile tehnologice aduse în segmentul compact, Mondeo nu-şi va dezamăgi nici el fanii. Elemente precum Lane Keeping System (care trimite o vibraie în volan în cazul în care sunt călcate liniile de marcaj), Cruise Controlul Adaptiv inteligent (care are implementată o funcţie de avertizare în cazul unei eventuale coliziuni) sau Active Park Assist (parcare automată) se regăsesc în arsenalul noului model. În SUA, noua generaţie a sistemului SYNC, care permite conexiunea prin internet la bord, ajută şoferul să "discute" cu propria maşină pentru a-i activa funcţiile şi sistemele.
LANSARE
Lansarea de la Detroit a noului Ford Fusion va fi urmată de intrarea lui Fusion pe piaţa din SUA. Mondeo, fratele european al modelului american, va fi prezentat cel mai probabil la Salonul Auto de la Paris, din toamna acestui an. Mai multe informaţii despre noul Fusion/Mondeo pot fi văzute pe site-ul special dedicat de Ford modelului său.
Arata senzational