Noua generație Mazda 3: îmbunătățiri de design și debutul motorului pe benzină Skyactiv-X cu aprindere prin compresie
Noua generație Mazda 3 este disponibilă în versiuni hatchback și sedan cu un design îmbunătățit și tehnologii noi, inclusiv noul motor pe benzină Skyactiv-X cu aprindere prin compresie despre care japonezii nu oferă încă date tehnice.
Cea de-a șasea generație Mazda 3 a fost anticipată încă de anul trecut de Kai Concept, iar prototipul a fost testat de Automarket în primăvara acestui an.
Cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles, constructorul japonez a prezentat noua generație Mazda 3, însă păstrează misterul asupra datelor tehnice în privința sistemelor de propulsie disponibile.
Mazda 3: date esențiale:
● Noua Mazda 3 este dezvoltată pe noua platformă Skyactive Vehicle Architecture care promite "rafinament fără precedent când vine vorba de performanțe dinamice";
● Mazda 3 disponibilă în două versiuni: hatchback-ul are o lungime de 4.459 mm și o înălțime de 1.445 mm, în timp ce sedanul este mai compact: lungime 4.662 mm și o înălțime de 1.440 mm. Ambele versiuni au aceeași lățime (1.797 mm) și același ampatament (2.725 mm);
● Hatchback-ul este oferit într-o culoare nouă de caroserie, numită Polymetal Gray;
● Partea frontală este dominată de o grilă proeminentă, în timp ce blocurile optice ies în evidență prin designul simplist și, în același timp, futurist;
● Privite din spate, cabina și caroseria hatchback-ului par să formeze un singur tot unitar, în timp ce în cazul sedanului japonezii au mizat pe simplitate și eleganță;
● La interior, Mazda mizează pe ideea "mai puțin înseamnă mai mult", prin simplificarea tuturor elementelor din cockpit cu scopul de a spori confortul. De exemplu, panoul pentru controlul climei și fantele de ventilație pentru pasagerul din dreapta sunt integrate în axa stânga-dreapta care "urmărește" linia panoului cu instrumente;
● Poziția la volan poate fi ajustată mai mult decât la generația anterioară, iar levierul este poziționat mai în față și mai sus atât în cazul versiunii cu cutie de viteze manuală, cât și în cazul celei automate, pentru ca mișcarea mâinii de pe volan pe levier să fie mai naturală;
● Active Driving Display și ecranul central de 8.8 inch afișează acum același font pentru un aspect unitar;
● Standard, Mazda 3 este echipată cu un sistem audio cu 8 boxe, dar clienții pot alege opțional și sistemul audio Bose cu 12 boxe;
● Sistemul Mazda Connect oferă acum acces la versiunea digitală a Manualului Utilizatorului, pentru ca șoferul să afle rapid semnificația unui mesaj de eroare apărut pe bord;
Gama de motoare pentru Mazda 3
● Din păcate, oficialii Mazda au fost selectivi în privința informațiilor legate de motorizări. Astfel, Mazda 3 va utiliza motoare pe benzină din gama Skyactiv-G de 1.5 litri, 2.0 litri și 2.5 litri, în funcție de regiune, însă valorile pentru putere, cuplu sau performanțe nu au fost dezvăluite;
● Aceeași strategie a fost aplicată și în cazul motorului diesel Skyactiv-D cu capacitatea de 1.8 litri;
● Mazda 3 devine primul model al japonezilor echipat cu noul motor pe benzină Skyactive-X, care combină avantajele pe care le au motoarele pe benzină și cele diesel, eliminând dezavantajele fiecăruia dintre acestea. Skyactiv-X oferă, spun cei de la Mazda, "plaja de turații a unui motor pe benzină și consumul, cuplul și răspunsul inițial rapid al unui motor diesel". Mazda nu oferă însă alte detalii despre aceste motoare;
● Sistemul de tracțiune integrală i-Activ a fost îmbunătățit și lucrează împreună cu sistemul G-Vectoring Control Plus (GVC Plus) pentru a controla distribuția cuplului între pneurile de pe puntea față și cele de pe puntea spate;
Sisteme de siguranță
● Pachetul de sisteme de siguranță include de asemenea câteva noutăți interesante. Primul pe listă este sistemul Driver Monitoring, care folosește o cameră cu infraroșii și LED-uri infraroșii pentru a observa cât de des lipsește șoferul și cât de obosit este acesta;
● Sistemul Front Cross Traffic Alert (FCTA) folosește o serie de radare montate pe laterale pentru a detecta apropierea altor mașini din unghiuri moarte;
● Sistemul Cruising & Traffic Support (CTS) oferă sprijin pentru accelerație, frână și direcție atunci când ești blocat în trafic;
● Ca noutate de siguranță pasivă, Mazda 3 este echipat în premieră cu un airbag pentru genunchi pentru șofer, iar acesta este disponibil în echiparea standard.
Via Mazda
Silueta-i dinamică (are ceva din fosta Alfa Romeo Brera), da-mi pare prea mare pentru o compactă (4,46 m = cu 21 cm peste *etalonul* Golf.) Poate greșesc, dar cred că la asta contribuie cu vreo 10 cm și consola-față - prea lungă tot cu 10 cm -poate-i doar părerea mea, clar. ...La fel cum găsesc oribilă moda jantelor negrerobolantă. iar altora le pare mirobolantă. În fine, umflarea asta-i tendința tuturor de fapt, și mai vizibilă la sedanu-n trei volume - 4,66 m, cu 18 cm mai mult decît o *medie* gen Audi A4 de-acum două decenii. Tot e bine însă că japonezii n-au cedat la tentația trendului actual, cu jdemii de muchii-reliefuri peste tot. Ce-i mai interesant lipsește totuși la lansare - motorul ăla minune Skyactiv-XYZ. Deși grosul vînzărilor globale se pare că va fi asigurat - ca și pîna acum - de motorizările aspirate 2.0 / 2.5 litri (SUA & Australia, unde 3-ul e nr.1 de altfel.) Eu aștept răbdător o Mazda 2 cu stil similar, dar nu lungă de 4,36 m...