Renault vrea audit intern după scandalul cu Carlos Ghosn: francezii vor să verifice declarațiile fostului președinte de la Nissan și Mitsubishi
Renault a anunțat că va începe un audit intern pentru a examina declarațiile financiare ale președintelui Carlos Ghosn, cel care a fost arestat săptămâna trecută în Japonia și demis din funcțiile deținute la Nissan și Mitsubishi.
Carlos Ghosn, președintele și CEO-ul Alianței Renault - Nissan - Mitsubishi, a fost arestat lunea trecută în Japonia pentru că a raportat venituri mai mici decât în realitate în documentele oficiale Nissan și pentru că a utilizat banii constructorului în interes personal.
Deși a fost demis din funcțiile de la Nissan și Mitsubishi, Carlos Ghosn a fost păstrat deocamdată de Renault, cu toate că și debarcarea sa este iminentă.
Constructorul francez vrea să facă un audit intern pentru a stabili dacă președintele și CEO-ul său a mințit în declarațiile financiare. Auditul va fi coordonat de Claude Balard, fost polițist și actual director de etică la Renault.
Un alt oficial ce va fi implicat în audit este Farid Aractingi, vicepreședinte Renault și fost coleg de școală cu Carlos Ghosn în anii 1960, potrivit Automotive News.
Până la concluziile auditului, noi acuzații i-au fost aduse lui Carlos Ghosn în această săptămână. Acesta este suspectat că ar fi transferat pierderile din investițiile financiare înregistrate în timpul crizei financiare din 2008 către producătorul auto, pentru a evita să suporte chiar el pierderi de milioane de dolari, potrivit presei japoneze.
Via Automotive News
Cred că francezii au puterea financiară să urce de la 45% din Nissan la 51% şi gata, şah mat japonezilor. Problema e că alocă aceşti bani din banii de la dezvoltare pentru viitor, dar câteodată trebuie făcut acest lucru poate. La 51% demişi toţi preşedinţii japonezi şi mutat o parte din headquarters a Nissan în Franţa. Altfel şi Mitszi, ieri falimentari o să vrea mai mult pe nimic.