McLaren nu exclude o versiune și mai puternică pentru 600LT: elemente aerodinamice noi și accesorii împrumutate de pe varianta de competiții 570S GT4
Proaspătul McLaren 600LT ar putea primi o versiune și mai puternică. Conform primelor informații, o astfel de variantă ar urma să primească un motor revizuit cu peste 600 CP, elemente aerodinamice noi și accesorii de pe versiunea de circuit 570S GT4. Totodată, masa totală ar urma să scadă sub 1.247 de kilograme.
La finalul săptămânii trecute, McLaren a prezentat noul 600LT (Longtail). Supercarul britanic face parte din gama Sports Series și are la bază modelul 570S Coupe.
Spre deosebire de versiunea din care derivă, noul 600LT are o serie de elemente de caroserie din fibră de carbon, o masă mai mică cu 96 de kilograme, un interior îmbunătățit și un propulsor cu performanțe sporite. Unitatea V8 biturbo de 3.8 litri a primit un sistem de răcire îmbunătățiti și un sistem de evacuare modificat, iar acum produce 600 de cai putere și 620 Nm.
Dar în viitorul apropiat am putea vedea o variantă și mai agresivă în gama Sports Series derivată din proaspătul 600LT.
"Ne dorim ca acest lucru să devină realitate, iar eu fac presiuni în această direcție", a declarat Paul Burnham, inginer-șef în cadrul McLaren.
În cazul în care proiectul primește undă verde, viitorul supercar britanic va împrumuta o serie de elemente de pe varianta de competiții 570S GT4. Totodată, voci apropiate companiei spun că o astfel de versiune va avea o masă totală mai mică (1.247 de kilograme cântărește actualul 600LT), elemente aerodinamice noi și o motorizare mai puternică.
Via | Motoring