Mazda 6 devine şi mai eficientă în compania motorului diesel SkyActiv de 2.2 litri: 3.9 litri la sută consum mixt
Mazda a aplicat o serie de modificări motorului diesel SkyActiv de 2.2 litri oferit în gama sa de modele de segment mediu. Consumul mediu al berlinei de 150 CP scade de la 4.2 la 3.9 litri la sută.
Mazda6 a primit o serie de optimizări în versiunea 2.2 SkyActiv-D pentru a obţine un consum mai mic de carburant. Modelul de clasă medie din Japonia, echipat cu un diesel de 2.2 litri şi 150 CP, anunţă un consum mixt de 3.9 litri la sută pentru versiunea cu transmisie manuală cu şase trepte în compania oricărei echipari a caroseriei berlină, respectiv în primele două echipări ale caroseriei Wagon. Versiunea precedentă a motorizării respective avea un consum de 4.2 litri la sută în regim mixt şi emisii de CO2 de 108 grame pe kilometru, în timp ce noua formulă are 104 grame CO2 pe kilometru. Reprezentanţii Mazda nu au specificat ce anume asigură valorile mai bune ale consumului, din moment ce propulsorul diesel biturbo era deja conform cu normele Euro 6 şi avea în dotare sistemele iStop şi i-Eloop.
TEST DRIVE Mazda6 2.2 CD175CP Revolution AT
Versiunea Wagon a lui Mazda6 2.2 SkyActiv-D anunţă un consum de 4.2 litri la sută, faţă de 4.4 litri la sută în regim mixt cât avea înainte de aplicarea actualizărilor proiectate de inginerii japonezi pentru versiunile de echipare superioare, cărora nu li se aplică valoarea de 3.9 litri la sută menţionată mai sus. Emisiile de CO2 au fost reduse de la 116 la 110 grame CO2 pe kilometru. Reprezentaţii Mazda nu au specificat nicio schimbare la nivel de performanţe pentru această versiune a lui Mazda6, deci berlina este aşteptată să asigure un timp 0-100 km/h de 9.0 secunde şi o viteză maximă de 211 km/h în compania transmisiei manuale cu şase trepte. Între timp, break-ul cu aceeaşi motorizare ar trebui să asigure un timp 0-100 km/h de 9.2 secunde şi o viteză maximă de 210 km/h, dacă nu s-a schimbat nimic în materie de performanţe odată cu noua versiune a propulsorului diesel de 2.2 litri.
TEST DRIVE Mazda6 Station Wagon 2.2 CD175
Toyota va beneficia de motoare SkyActiv de la Mazda
Motorizarea SkyActiv-D de 2.2 litri de la Mazda are unul dintre cele mai reduse rapoarte de compresie din lume pentru un motor diesel, de 14:1. Sistemul de injecţie al motorului respectiv şi concepţia sa asigură respectarea normei de mediu Euro 6 şi a echivalentelor sale fără necesitatea unui sistem de reducere a NOx-urilor, cum este cazul celorlaltor motorizări diesel de pe piaţă. Datorită compresiei sale scăzute, motorul are componente mai uşoare, care reduc masa vehiculului şi îmbunătăţesc manevrabilitatea per ansamblu.
Mazda: "Diesel-ul de 1.5 litri care îl va echipa pe viitorul Mazda 2 are 105 CP şi 250 Nm"
Via Omniauto.it | Mazda
Foarte interesant articol dar acum luati acel 3.9 si mai adaugati intre 25 si 30 % si obtineti consul mixt adevarat. Daca imi aduc bine aminte si voi ati avut un articol in trecut despre consumul corect si adevarat al masinilor, care era parca cu 20 si 35 % mai mult, decat in fisa tehnica.