Hyundai ix20 facelift îşi prezintă noutăţile tehnice şi estetice
Una dintre apariţiile-surpriză de la standul Hyundai la Salonul de la Geneva este noul Hyundai ix20 facelift, model care împrumută cu această ocazie elemente tehnologice şi tehnice de la fraţii mai mari din gamă.
Una dintre surprizele pe care Hyundai le-a pregătit pentru Salonul Auto de la Geneva, care astăzi se deschide oficial pentru reprezentanţii mass-media, este faceliftul pe care marca sud-coreeană i-l aplică monovolumului de segment mic ix20. Vândut în 200.000 de exemplare din momentul lansării sale în versiunea originală, Hyundai ix20 - model produs în Europa - primeşte astfel un binemeritat refresh stilistic şi tehnologic.
Primele modificări vizibile imediat sunt legate de zona estetică. Faţa şi spatele primesc astfel noi linii care se încadrează în filosofia actuală de design a mărcii. Apar, astfel, o grilă trapezoidală nouă, lumini de zi şi stopuri LED, în timp ce opţiunile de personalizare includ două versiuni de "împodobire" a grilei şi jante care merg de la 15 la 17 inch.
Interior voluminos şi motoare variate
Aşa cum îi stă bine unui monovolum, fie el şi de clasă mică, noul ix20 beneficiază de un interior revizuit şi bine conturat, cu atuuri interesante oferite familiilor care-şi doresc o maşină încăpătoare, dar de gabarit redus. Portbagajul are o capacitate de 440 de litri, depăşind multe modele de segment superior la acest capitol, în timp ce ampatamentul este unul aflat în zona superioară a clasei mici: 2615 milimetri, deci aproape cât a unui VW Golf, de exemplu. Caracteristicile de monovolum revin în prim-plan când vorbim despre spaţiul interior vertical, care poate fi chiar îmbunătăţit senzorial prin comandarea plafonului vitrat retractabil aflat în lista de opţiuni. Dacă exteriorul poate fi comandat în nouă nuanţe, interiorul beneficiază de două culori (negru şi crem-bej).
Deşi Hyundai nu oferă încă foarte multe informaţii legate de zona tehnologică a noului ix20 facelift, modelul va beneficia de un display central de dimensiuni apreciabile de pe care şoferul poate comanda roate sistemele oferite de modelul sud-coreean. Conexiunile Bluetooth, iPod, USB şi AUX fac parte din ofertă, aşa cum - la nivel de confort - noul ix20 vine cu elemente precum volan încălzit şi un sistem audio de generaţie nouă.
La nivel tehnic, Hyundai ix20 le oferă clienţilor o alegere variată, cu motoare care se ridică la nivelul de emisii Euro6. Vorbim de două motoare diesel (1.4 şi 1.6) disponibile în patru versiuni de putere care merg de la 77 la 128 de cai putere şi de două unităţi pe benzină: 1.4 de 90 CP şi 1.6 de 125 CP. Aceasta din urmă poate fi cuplată atât la cutia manuală cu şase trepte disponibilă standard, cât şi la o nouă transmisie automată cu şase rapoarte pe care Hyundai o introduce în premieră în clasa mică şi care înlocuieşte anterioara cutie cu patru trepte.
Noul Hyundai ix20 facelift: motorizări disponibile | ||||
Carburant şi Cilindree | Putere max | Cuplu max | Cutie disponibilă | |
Benzină | 1.4 | 90 CP | 137 Nm | Man.5 |
1.6 | 125 CP | 156 Nm | Man.6 Aut.6 |
|
Diesel | 1.4 | 77 CP | 240 Nm | Man.6 |
90 CP | 240 Nm | |||
1.6 | 115 CP | 260 Nm | Man.6 | |
128 CP | 260 Nm |
e ciudat diesel-ul de la Hyundai: desi au putere diferita, au acelasi cuplu.... asa ca eu nu stiu daca varianta cu mai multi cai are cuplu mic, sau varianta mai putin potenta are cuplu mai mare. si intre varianta de 1.4 90 cai si cea de 1.6 128 de cai e aiurea sa fie o diferenta de doar 20 NM