Hyundai FE Fuel Cell: conceptul cu autonomie de 800 de kilometri prefațează lansarea unui SUV de serie cu pile de hidrogen în 2018
Hyundai FE Fuel Cell este un concept cu autonomie de 800 de kilometri care iese în evidență prin designul minimalist. Acesta anticipează lansarea unui SUV de serie de alimentat cu hidrogen în 2018.
Hyundai este unul dintre puținii constructori care a lansat modele de serie alimentate cu hidrogen, iar ix35 Fuel Cell nu s-a bucurat de un succes prea mare la public.
Constructorul sud-coreean este însă convins că tehnologia are viitor, astfel că s-a aliat cu alți constructori pentru promovarea acesteia, iar la Salonul Auto de la Geneva a dezvăluit o primă imagine de ansamblu a viitoarelor generații de mașini de serie pe pile de hidrogen.
Hyundai FE Fuel Cell Conceptul: date esențiale
● Acronimul FE din numele conceptului provine de la Future Eco și simbolizează utilizarea tehnologiilor ecologice pentru propulsia mașinilor;
● Designul conceptului este unul minimalist, este inspirat din natura și apă și include guri e ventilație integrate pentru a oferi eficiență aerodinamică;
● Conceptul integrează un umidificator intern care are rolul de a recicla apa emisă de mașină cu scopul de a oferi un mediu mai confortabil în interior;
● Sistemul de propulsie bazat pe hidrogen este cu 20% mai ușor și cu 10% mai eficient decât cel disponibil în prezent pe modelul de serie ix35 Fuel Cell;
● Densitatea pilelor de hidrogen este cu 30% mai mare, ceea ce asigură o autonomie mai mare, iar șoferul și pasagerii își pot încărca dispozitivele mobile de la un set de acumulatori incluși. Autonomia ajunge până la 800 de kilometri;
● Elemente preluate de pe FE Fuel Cell vor influența designul și caracteristicile unui SUV de serie alimentat cu hidrogen care va fi lansat pe piața în 2018. Hyundai promite că modelul va beneficia de o autonomie ridicată și de un pachet de tehnologii de asistență botezat "Hyundai Smart Sense".
Via Hyundai