Ford Ranger facelift debutează la Frankfurt în fața publicului european
După lansarea pe piețele din Asia și America de Sud, Ford va prezenta varianta europeană a lui Ranger. Varianta actualizată a utilitarei vine cu sistemul multimedia Sync 2, o suspensie reconfigurată, o parte frontală restilizată și altele.
Ford Ranger va primi o actualizare în această toamnă la Salonul Auto de la Frankfurt. Vorbim despre varianta europeană a facelift-ului prezentat în luna martie pentru piețele din Asia și America de Sud, care aduce mai multe noutăți în gama de utilitare de la Ford. În urma restilizării, Ranger are acum o nouă parte frontală, similară cu cea a lui Edge, motoare mai eficiente cu până la 17%, servodirecție electrică, sistem multimedia Sync 2, tempomat adaptiv și sistem de asistență la menținerea benzii de rulare.
Gama de motorizări a lui Ford Ranger a primit sistemul Start-Stop, iar transmisiile se bucură de noi rapoarte finale. Sistemul de servodirecție electrică ajută și el la reducerea consumului de carburant prin diminuarea sarcinii adusă în mod normal de pompa de servodirecție electrohidraulică. Pe lângă îmbunătățirile la nivelul reducerii consumului de carburant, motorizările lui Ranger sunt acum mai puternice. Diesel-ul de 2.2 litri este disponibil într-o variantă de 160 CP, în timp ce unitatea de 3.2 litri asigură 200 CP. Capacitățile off-road ale modelului american nu au fost afectate, Ranger fiind în continuare capabil să treacă prin vad de apă adânc de 800 de milimetri și păstrând o gardă la sol de 299 milimetri. Unghiul de atac este de 28 de grade, iar unghiul de degajare este de 25 de grade.
Odată cu facelift-ul, cei de la Ford au decis să diferențieze varianta de top, Wildtrak, printr-o culoare exclusivă (Pride Orange) și l-au înzestrat cu ornamente speciale pentru exterior și interior. Această variantă a modelului are o grilă frontală trapezoidală finisată într-o nuanță specială, numită liquid metallic grey, care a fost aplicată și pe capacele oglinzilor laterale, mânerele porteirelor, fantele de aerisire laterale, barele laterale ale benei și ornamentele stopurilor. În plus, proiectoarele de ceață sunt pătrate, iar jantele din aliaj de 18 inch cu design special sunt oferite doar pentru această variantă a modelului. Interiorul lui Ranger Wildtrak are și el ornamente specifice.
Via Ford
Întotdeauna am visat la un pick-up. Ranger mi se pare cel mai masculin și impunător cu un design demn de categoria asta.