Ferrari FXX K Evo: apăsare aerodinamică îmbunătățită cu 23% și 1.050 de cai putere
Ferrari a prezentat versiunea Evo a lui FXX K. Modelul constructorului italian oferă 1.050 de cai putere și promite o apăsare aerodinamică îmbunătățită cu 23 de procente.
Ferrari continuă programul XX și lansează versiunea Evo a lui FXX K. Modelul are la bază hypercarul LaFerrari, dar integrează o serie de elemente aerodinamice mult revizuite și se adresează doar circuitelor.
Modificările exterioare aduse noului Ferrari FXX K Evo promit o apăsare aerodinamică mai generoasă cu 23% comparativ cu versiunea FXX K. Inginerii Ferrari au introdus un eleron fix și au modificat spoilerele față și spate. De asemnea, Ferrari spune că prizele de aer au fost și ele îmbunătățite, iar suspensia a fost recalibrată.
Interiorul lui Ferrari FXX K Evo integrează acum un volan revizuit, un ecran de 6.5 inch și un sistem de telemetrie îmbunătățit. Sistemul de propulsie folosit de Ferrari este alcătuit dintr-un propulsor V12 pe benzină de 6.3 litri care produce 860 de cai putere la 9.200 rpm și 750 Nm la 6.500 rpm și un motor electric de 190 de cai putere. În total, sistemul de propulsie promite 1.050 de cai putere și peste 900 Nm.
Conform oficialilor companiei italiene, noul Ferrari FXX K Evo va fi produs într-o serie limitată. În același timp, cei care dețin un FXX K pot comanda separat pachetul "Evo".