Energia bună pentru mașinile electrice din „Aventour la feminin”, asigurată de Renovatio e-charge

Publicat luni, 07.06.2021 01:21 de Bogdan Mirică

Pentru că jumătate dintre mașinile pe care invitatele noastre le vor conduce sunt electrificate, „Aventour la feminin” avea nevoie de cea mai mare rețea de stații de încărcare rapidă din România. Așa că prietenii de la Renovatio e-charge au decis să urce la bordul acestei expediții feminine.

Ne încărcăm în fiecare seară telefoanele. La câteva zile ne încărcăm și periuța de dinți. Să nu mai vorbim despre ceasurile inteligente, care se încarcă și ele peste noapte. E un obicei care ne intră în reflex, fix ca spălatul pe dinți, că tot pomeneam de periuțe electrice. Prin urmare, de ce nu ne-ar intra în reflex și încărcatul mașinii?

Fie că ne vom adapta mai greu sau mai ușor, mașinile electrice vor deveni o realitate cotidiană. Tot mai mulți producători auto anunță că din 2030 vor vinde doar mașini cu zero emisii: Ford, Mini, Jaguar, Volvo, Fiat.

Și, dacă ne uităm în componența mașinilor prezente în „Aventour la feminin”, vedem că două dintre cele 5 mașini sunt electrice: Mercedes-Benz EQA și Skoda Enyaq. Iar Audi q5 Sportback este plug-in hybrid, adică poate merge electric 62 de kilometri. Deci, la o socoteală simplă, jumătate dintre mașinile pe care le avem cu noi merg cu energie electrică.

În acest context, era normal ca printre partenerii noștri să se numere și Renovatio e-charge, adică una dintre primele rețele de încărcare din România. Adică prizele lor erau acele puncte fierbinți din fiecare supermarket Kaufland, unde primii români posesori de electrice își încărcau mașinile gratuit.

400 DE PUNCTE DE ÎNCĂRCARE PÂNĂ LA FINAL DE 2021

În prezent, rețeaua Renovatio e-charge include aproximativ 300 de puncte de încărcare la nivel național, iar planurile de expansiune presupun creșterea numărului acestora până la 400 de puncte până la finalul acestui an. Planurile de expansiune sunt strâns legate de un proiect ambițios, co-finanțat de Uniunea Europeană, prin care Renovatio promite să ofere mobilitate tuturor europenilor care vor să parcurgă distanțe lungi cu mașina electrică.

Proiectul se numește FastSEE și dă posibilitatea utilizatorilor de vehicule electrice din Austria, Bulgaria, Cehia, Italia, Slovacia, Ungaria, Croatia, Slovenia și România să folosească prizele rapide de pe ruta lor, prin intermediul unei singure aplicații, adică e-charge. România este un punct important în acest proiect, pentru că la noi în țară se vor instala până la finalul anului 2021 un total de 60 de stații.

Și nu orice fel de stații. 7 dintre acestea vor fi ultra-rapide, dedicate mașinilor performante, care pot încărca cu cel puțin 150 kW. Capacitatea acestor puncte de încărcare va fi cuprinsă între 150 și 350 de kW. De altfel, Renovatio a inaugurat în 2020 primul punct de încărcare de 150 kW de la noi din țară la Târgu Mureș

DOUĂ CORIDOARE TRANSEUROPENE VOR TRAVERSA ROMÂNIA

Pe lângă cele 7 stații ultra rapide, Renovatio va instala alte 53 de puncte de încărcare rapide, acoperind astfel 2400 de kilometri din teritoriul țării noastre, de-a lungul a două coridoare transeuropene. Așadar, călătoria cu o mașină electrică prin Europa va putea fi făcută fără probleme și de către ai noștri.

Cele două coridoare transeuropene sunt următoarele:

1. Coridorul TEN-T Rhine-Danube.
Acesta va include 890 de kilometri în țara noastră și va traversa localitățile Nădlac, Arad, Timișoara, Deva, Sebeș, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, București, Constanța. Așa că în 2021, când vom avea și mai multe mașini electrice în România, vom avea o flexibilitate și mai mare în a călători pe acest coridor.

2. Coridorul TEN-T Orient East/Med.
Acesta include un total de 651 de kilometri în țara noastră și bifează orașele: Timișoara, Lugoj, Caransebeș, Drobeta Turnu Severin, Calafat, Craiova, Caracal, Alexandria, București. La cum arată, în 2021 am putea repeta proiectul nostru de urmărire a cursului Dunării cu un Mercedes-Benz electric, nu cu GLB, așa cum am făcut-o anul acesta.

Instalarea celor 60 de puncte de încărcare va crea și două coridoare naționale extrem de importante.

1. Unul va lega Transilvania de Moldova și va garanta energie pentru mașinile electrice care vor să parcurgă orașele: Sebeș, Turda, Târgu Mureș, Sovata, Gheorgheni, Piatra Neamț, Iași. El va totaliza 498 de kilometri.

2. Cel de-al doilea va lega Moldova de Muntenia și va traversa orașele Suceava, Roman, Bacău, Focșani, Buzău, Ploiești, București. Acesta va însuma 558 de kilometri.

Stațiile pe care cei de la Renovatio le promit sunt multistandard, adică vor oferi posibilitatea de a încărca orice vehicul electric prevăzut cu trei tipuri de conectori: CCS, CHAdeMO și Type 2 (AC). Avantajul va fi că la fiecare stație vor putea încărca două mașini simultan: una rapidă și una în modul normal (curent alternativ, adică AC).

PRIMII PAȘI CĂTRE NORMALITATE

Toți ne-am dori să vedem că în benzinăriile actuale își fac apariția și puncte de încărcare pentru mașini electrice. Mai ales că românii cumpără din ce în ce mai multe mașini electrice și acestea nu mai sunt o raritate. Probabil mulți dintre posesori și-ar dori să încarce mașina atunci când opresc pentru o gustare la clasicele benzinării. Renovatio face primii pași spre normalitate și anunță un parteneriat cu unul dintre cele mai mari lanțuri de benzinării din țară.

OMV Petrom și Renovatio vor instala, până la sfârșitul anului 2022, cel puțin 40 de stații de încărcare rapidă și ultra rapidă în stațiile OMV și Petrom din România. Toate benzinăriile vor avea cel puțin o stație de încărcare cu o putere de cel puțin 50kW, iar cel puțin 20 dintre acestea vor avea stații de reîncărcare cu o putere instalată de 350 de kW. Acestea din urmă vor forma cea mai extinsă rețea de stații de încărcare ultra rapidă din România.

Ținta acestor puncte de realimentare este de a permite conducătorilor de vehicule electrice sa fie înapoi la drum în mai puțin de 20 de minute. Stațiile de încărcare vor fi amplasate cu prioritate de-a lungul celor două coridoare din rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, cât și în zone urbane.

Pe viitor am putea vedea stații de încărcare Renovatio și în principalele clădiri de birouri din marile orașe. Asta pentru că Renovatio are soluții pentru companiile ce doresc să se bucure de avantajele electrificării și care caută să pună la dispoziția clienților/angajaților stații de încărcare AC/DC, cât și gestionarea infrastructurii interne într-un mod fiabil și eficient pentru companie. Pentru un acces facil, aceasta este integrată, ulterior, la cea mai mare rețea de stații de încărcare din România prin aplicația e-charge.

RENOVATIO E-CHARGE ȘI AVENTOUR LA FEMININ

Așa cum spuneam și în introducere, „Aventour la feminin” va include și vehicule electrificate, deci este evidentă nevoia de a ne putea baza pe cea mai mare rețea de puncte de încărcare rapide de la noi din țară. Renovatio e-charge ne va sigura energia bună pentru Mercedes-Benz EQA, Skoda Enyaq și Audi Q5 Sportback. Pe parcursul aventurii noastre vom opri la actualele puncte de încărcare Renovatio de pe traseu.

Mai mult, la Sibiu, acolo unde există deja un punct de încărcare rapidă care face parte din coridorul transeuropean, vom avea parte de o oprire specială și de o provocare pentru fetele implicate în acest tur. Trebuie doar să rămâneți alături de noi în zilele care urmează pentru a afla despre ce este vorba.

***

Aventour va putea fi urmărit după hashtag-ul #Aventour, pe Facebook-ul Automarket și pe Instagram-ul Automarket, pe Facebook-ul Eva.ro și pe Instagram-ul Eva.ro. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului. Bineînțeles, Aventour la feminin va putea fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect.

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 dintre cele mai noi mașini lansate în România

8-11 iunie

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

Proiect prezentat de:

TEXTAR

Parteneri:

RENOVATIO E-CHARGE

SEPHORA

MASTERCARD

DAVIDOFF

tazz by eMag

CARDUL RADIO GUERILLA

  • Seriff, luni, 07.06.2021 12:03

    Eu as vrea sa stiu de ce la ora actuala sunt atat de multe Zoe de vanzare pe autovit, nu mai pun si Olx, majoritatea sunt 2019-2020, cumva si-au dat proprietarii seama de ce teapa si-au luat?

  • @Seriff, luni, 07.06.2021 12:20

    Da, dar nu din cauza masinii in sine..ci din cauza ca sunt ei prosti. Asa e cand iti cumperi ceva, orice, care nu e pentru tine: iti iei teapa..dar pt ca esti prost, nu de altceva. Asa si cu aia care isi cumpara storcator de fructe de la teleshopping dar ei nu mănâncă fructe, nu cumpara fructe si nici nu au prin casa, pt ca stilul lor de viata nu contine fructele... asa ca pun storcatorul pe olx. In fine, treaba lor. Eu as vrea sa stiu altceva legat de articol, unde e pretul? Ca laude am tot citit de renovatio astia..dar pana la preț. Care e? Cat e? Cum e? Orice serviciu prezinti cu atata laude trebuie sa pui la final si pretul pe taraba, sa vedem si noi ce si cum ca potentiali clienti. Vreo parere anyone?

  • Seriff, luni, 07.06.2021 12:30

    Pai cat sa fie pretul, 1 virgula ceva / kw, ca doar nu o sa fie moca. Si asta acum la inceput, cand se vor inghesui pensatii cu glezne goale la stechere o sa il creasca pretul, asa e cand e cerere e si oferta. Legat de proprietari, nu cred ca sunt prosti, cred ca doar au pus botul la vrajeala si au realizat ca nu se merita. O sa le cumpere Fram ursul polar zoaiele SH

  • ionel, luni, 07.06.2021 13:07

    ar fi util sa stim si pretul energiei electrice. Ca viitor detinator de Dacia Spring m-ar interesa cum o sa stea treaba. Bine, eu nu am de gand sa fac excursii ci sa ma fataiesc cu masinuta eu si nevasta prin oras pe la piata etc. Stie cineva care are electrica cat costa pe la aceste statii?

  • joe, luni, 07.06.2021 13:39

    Ca sa nu riste sa gaseasca mocangeala ocupata de la supermarchet,bloggerul Andy Popescu,,a incarcat cu 2 lei kw,,in drum spre Oradea,,cam 200 lei plinul la Tesla lui.Ma gandesc,,cat o fi dupa anuntatele scumpiri cu 25% a energiei electrice.PS.a mai gasit si o statie care nu funcriona,,de fapt era un ”furtun”,,ca atunci cand spu statie ,,te gandesti la cel putin 6 puncte de incarcare..https://www.youtube.com/watch?v=jv62tup5PmA

  • Vasîle Florin Căcâțiu, luni, 07.06.2021 14:09

    Bai,bieti,acum s-a liberalizat piaza de electricitate,asteptati-va sa se duca preturile mult in sus pana la sfarsitul anului,bine,nici benzina nu o sa ramana asa,in Germania costa 7.5 lei pe litru cea mai ieftina,probabil o sa ne bucuram si noi de preturi asa la anu'. La fel si cu gazul,cu toate. Traiasca si infloreasca inflatia!

  • Seriff, luni, 07.06.2021 15:22

    Clar cand se vor inmulti zoaiele si se vor aglomera statiile lui peste prajit se va scumpi si pretul / kw, dar explica-i asta unuia ca edikk, nu pricepe si tot va ajunge sa isi dea cu tesla in oaie.

  • ACE - Craiova, marţi, 08.06.2021 08:40

    Reiau opinia mea veche de 4-5 ani pe care o exprim pe acest site privind statiile electrice de incarcare rapide (peste 22 kW): 1. Ar trebui SA SE SIMPLIFICE cat mai mult procesul de incarcare - FARA aplicatii de la n vanzatori de energie electrica - doar in baza unui card bancar - exact cum platesti la orice benzinarie cu autoservire, sa poti incarca o anumita cantitate de electricitate (kWh), la pretul anuntat clar pe ecranul statiei; 2. Identificarea statiilor electrice de incarcare cu un ID propriu inregistrat la nivel NATIONAL sau EUROPEAN (de ce nu?) care sa poata fi vizualizat cu usurinta iar in cazul in care apar probleme tehnice sa raspunda un operator care sa rezolve/deblocheze situatia, operator care sa cunoasca limba nationala si o limba europeana (engleza de preferat). 3. Masinile electrificate (PHEV si BEV) sa fie capabile sa identifice in timpul cel mai scurt toate statiile electrice de incarcare disponibile - la solicitarea soferului - pentru planificarea eficienta a calatoriilor pe distante mari. Chiar si Germania care si-a propus extinderea rapida a statiilor electrice are nemultumirile ei: ,,Regulamentul însoțitor pentru e-mobilitate în Germania a fost ineficient - de aceea nu există o opțiune de plată simplă și uniformă la stațiile de încărcare, a declarat vicepreședintele Partidului Verde, Oliver Krischer. Proiectul actual merge în direcția corectă, dar stabilește prioritățile greșite. „Odată cu reglementarea uniformă pentru cardurile CE, mizăm pe un cal vechi, care s-ar putea să nu fie neapărat pe piață în 10 ani”, a criticat el. „De ce să nu stipulăm o metodă de plată electronică uniformă, care este și mult mai ieftină, rămâne secretul lui Peter Altmaier”. În plus față de cerințele de plată, modificarea ordonanței stației de încărcare include și o interfață de date pentru informații despre utilizator și rețea. Prin urmare, toate stațiile de încărcare care vor intra în funcțiune de la 1 martie 2022 ar trebui să facă parte dintr-un sistem în care să poată fi transmise informații despre locație și date dinamice. În acest fel, șoferii ar trebui să știe unde sunt disponibile stațiile de încărcare gratuite." Vezi: https://www.autogazette.de/ladestation/zahlen/elektro/zuspruch-und-kritik-an-neuer-ladesaeulenverordnung-989406498.html

  • Gheorghe, marţi, 08.06.2021 10:11

    Eu as vrea sa fie disponibile pachete de cate 10 kWh, la orice statie electrica rapida: - De exemplu: vrei sa incarci 30 kWh (la un pret unitar de 1,5 sau 2 lei/kWh) - Dai cu cardul de 3 ori, iti valideaza statia electrica pe afisaj cele 3 incarcari de cate 10 kWh si apoi incarci exact cat ai platit. - Mai vrei suplimentari alti 30 kWh - repeti operatiunea in cateva secunde - simplu si rapid!!!!

  • Concluzie, marţi, 08.06.2021 11:18

    citind mai sus deducem cate probleme sunt cu masinile aceastea electrice. Daca tot vrei sa cari niste cupru nu mai bine iti iei o hibrida si ai scapat de toate hangaralele referitoare la planificari, statii libere, timp de incarcare, carduri, aplicatii si toate porcariile care insotesc procesul de reincarcare a bateriei?. Serios! Merita sa-ti strici concediul cautand prize in loc sa cauti locuri? Intreb si eu.

  • Seriff, marţi, 08.06.2021 11:52

    Evident ca nu se merita, asta e si problema, plus ca mai sunt 2 probleme mari si late cu aceste masini, pe langa incarcare, prima ar fi pretul, care este imens pentru ce iti ofera, iar a doua revanzarea, nu stiu cine se incumeta sa cumpere electrica sh iesita din garantie, vezi exemplu ZOE, e plin Autovit-ul de ele.

  • X, marţi, 08.06.2021 12:59

    Renault Zoe cat si Nissan Leaf utilizeaza prizele invechite CHAdeMO (Type 1-AC si DC) iar din acest motiv multi clienti isi doresc: 1. Conectori rapizi CCS (utilizati frecvent de toti marii producatori europeni precum si in Reteaua Electrify America din SUA): - Type 2 (A.C.); - CCS2 (C.C.). 2. Conectori Tesla. Atat Nissan Ariya cat si Renault Megane Electric - ce urmeaza a fi lansati in cateva luni pe piata mondiala - vor utiliza si ei conectorii CCS.

  • Naivu, miercuri, 09.06.2021 23:43

    Zoe nu a avut niciodata CHAdeMO (care este priza de DC dezvoltata de japonezi pt Nissan Leaf cand acesta era cel mai vandut BEV), au avut dintotdeauna Type2 AC (si au cele mai bune chargere AC: 22kW; intr-un timp, aveau chiar si optiune de 43kW AC), iar de vreo 2ani au si CCS (50kW DC). Asa ca la chargere critica pe altii nu pe Renault!