Mașinile din Aventour 2023: Peugeot 5008, mașina noastră de asistență pentru bagaje fără număr
De-a lungul celor 1.300 de kilometri ai proiectului "Aventour la feminin 2023", Peugeot 5008 facelift va fi mașina noastră de asistență. Calul de povară al turului sau, mai bine zis, leul de povară.
Alături de 3008, 5008 este al doilea model Peugeot care a trecut de la o caroserie MPV la una SUV. Se întâmpla în 2016, odată cu debutul generației actuale, a doua, în cadrul Salonului Auto de la Paris.
CEL MAI MARE SUV PEUGEOT
În esență, 5008 este versiunea cu 7 locuri a lui 3008. Are un ampatament cu 165 de milimetri mai lung decât acesta din urmă și cântărește cu aproximativ 50 de kilograme mai mult. Desigur, volumul portbagajului este mai mare (1.060 litri cu bancheta în poziție normală).
Așadar, are toate ingredientele pentru a fi mașina noastră de asistență în Aventour 2023. Iar portbagajul său va fi de mare ajutor, mai ales că vor intra aici și bagajele din Mercedes-AMG SL 63, mașina cu cel mai mic portbagaj din tur.
Cel mai mare SUV Peugeot, ajuns la a doua generație, a primit un facelift în toamna anului 2020. Noutățile sunt identice cu ale lui 3008 facelift: grilă frontală restilizată, mai mare și fără ramă, faruri și stopuri LED cu design modificat. Să nu numim doar câteva dintre ele.
În habitaclu avem instrumentarul de bord i-Cockpit, cu diagonala de 12.3 inch și un display central de 10 inch pentru sistemul multimedia. Clienți au la dispoziție mai multe variante de tapițerie, de la material textil la piele Nappa sau Alcantara.
Sistemul Night Vision, capabil să detecteze animale sau pietoni până la o distanță de 250 de metri, pe timp de noapte, este opțional.
MOTORIZARE DIESEL CU 180 DE CAI PUTERE
La începutul acestui an, Peugeot a lansat versiuni mild-hybrid noi atât pentru 3008 cât și pentru 5008. Mașina care ne va însoți în tur, un 3008 în nivelul de echipare GT, va fi echipată cu un motor diesel BlueHDi, de 2.0 litri, care dezvoltă 180 de cai putere și 400 Nm cuplu.
Vine alături de o transmisie automată cu 8 rapoarte și atinge 100 de km/h în 9.2 secunde. Viteza maximă este de 208 km/h.
Pentru această motorizare, Peugeot declară un consum mixt de 4.7 litri la 100 de kilometri parcurși. Numai bun, având în vedere că cei 1.300 de kilometri, pe care îi vom acoperi în Aventour 2023, nu sunt de ici de colo.
Nivelul de echipare GT vine în standard, printre altele, cu jante de 18 inch, sistem de navigație 3D, sistem de climatizare automat, pe două zone, volan GT îmbrăcat în piele, display central de 10 inch și pedalier din aluminiu.
Noi vom avea în plus un parbriz încălzit, nuanța exterioară Noir Perla Nera, sistemul Grip Control și Asistență la coborârea în pantă.
Acestea nu vor crește prețul final foarte mult. Concret, cu 955 de euro, la 45.555 de euro cu TVA inclus.
***
Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 mașini proaspăt lansate în România.
3-6 mai
Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA
Proiect prezentat de:
Parteneri:
O mașină în adevăratul sens al cuvântului.... Atât interior, exterior cat si motorizare, Peugeot 5008 se recomanda a fi o mașină de care nu te vei plictisi. De fapt toate mașinile de la Peugeot arată foarte bine, au un nivel de originalitate foarte înalt!