Aventour 2023: Vom gusta energia verde în parcul eolian CEZ România

Publicat luni, 01.05.2023 09:52 de Bogdan Mirică

Pentru că energia verde este vitală pentru un viitor sustenabil, Aventour 2023 va avea alături un partener cu rezonanță în acest domeniu: CEZ România. Sau, altfel spus, creatorul unuia dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa.

În cadrul celorlalte ediții Aventour la feminin, le-am oferit invitatelor noastre ocazia de a conduce mașini proaspăt lansate în România. O mare parte dintre ele au fost electrice, dovedind, dacă mai era nevoie, că și piața din România îmbrățișează vehiculele cu zero emisii.

Anul acesta, balanța se înclină în favoarea hibridelor, pentru că avem două astfel de mașini. Însă, Audi Q8 e-tron va reprezenta cu succes trendul mașinilor electrice. În acest context, am simțit naturală alăturarea unui sponsor capabil să aducă energie proaspătă și, foarte important, VERDE, în cadrul proiectului nostru.

CEZ România a decis să susțină Aventour 2023 și să-l ridice la înălțimea turbinelor sale și a proiectelor admirabile pe care le-a desfășurat în țara noastră.

PARCUL EOLIAN FÂNTÂNELE-COGEALAC-GRĂDINA, MOTIV DE MÂNDRIE NAȚIONALĂ

Dar până acolo, haideți să cunoaștem mai bine parcul eolian CEZ, un motiv de mândrie națională. De ce spunem asta? Păi, știați că România deține unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa?

În Dobrogea, în zona comunelor Fântânele, Cogealac și Gradina, CEZ a construit cu 1,1 miliarde de euro un parc eolian care poate produce până la 600 MW de energie verde și include 240 de turbine de 2,5 MW.

Pus în funcțiune în 2012, parcul eolian CEZ a fost multă vreme cel mai mare parc eolian din Europa, însă lista rezultatelor în premieră nu se încheie aici.

MUZICĂ ALIMENTATĂ CU ENERGIE VERDE

În 2019, sunetele muzicii electronice au răsunat în parcul eolian CEZ. Și nu de oriunde, ci de la 100 de metri înălțime. Într-o experiență în premieră la nivel mondial, Alex Parker, un cunoscut DJ român, a mixat vreme de mai bine de 5 ore pe una dintre turbinele eoliene din parc, împletind astfel muzica cu energia verde.

Echipamentele, pupitrul și mixerul DJ-ului, au fost alimentate cu energia produsă de parcul eolian, iar inițiativa a marcat misiunea CEZ de a ridica gradul de conștientizare în rândul generațiilor actuale și viitoare asupra importanței utilizării surselor alternative de producere a energiei electrice. Experimentul poate fi urmărit aici.

CEZ a continuat să promoveze și să încurajeze consumul responsabil de energie și de resurse naturale regenerabile și în anii următori.

În 2020, sezonul estival a fost marcat de o nouă premieră mondială facilitată de CEZ: primul DJ performance din lume, desfășurat în largul Marii Negre, pe un catamaran și trei veliere, alimentat cu energie 100% regenerabilă. Pe tot parcursul actului artistic, s-a folosit doar energia verde produsă de vânt și apă atât pentru mișcare, cât și pentru alimentare.

O IDEE DE EFICIENTIZARE A PRODUCȚIEI DE ENERGIE, BREVETATĂ ÎN ROMÂNIA

România este și locul în care s-au născut idei capabile să schimbe industria energiei regenerabile. Spre exemplu, anul 2020 a marcat și momentul demarării acțiunilor pentru obținerea unui brevet de invenție. Acesta a vizat o soluție tehnică de îmbunatățire a performantei turbinelor, dezvoltată în cadrul parcului eolian CEZ de doi membri ai echipei.

Știați că o turbina eoliana poate pierde până la 4% din producția anuala de energie verde ca urmare a unei dezalinieri de ±12° grade fata de vânt?

Spre exemplu, o producția totală netă de 1185 GWh ar fi diminuată cu aproximativ 12 GWh, echivalentul energiei electrice necesare alimentarii a 4000 locuințe timp de un an (daca se ia în considerare o pierdere de doar 1% la nivelul celor 240 de turbine ale parcului CEZ). Această pierdere de energie poate fi evitată ca urmare a aplicării tehnicii de măsurare marca CEZ.

Brevetată în 2021 la Biroul Statelor Unite pentru Brevete și Mărci, soluția CEZ permite îmbunătățirea performantei turbinelor eoliene prin captarea fluxului de vânt maxim posibil și prevede 25% mai puține erori de măsurare decât celelalte metode de măsurare folosite în prezent în sectorul eolian național și internațional.

Tot în 2021, parcul eolian CEZ i-a avut invitați pe membrii trupei Vama și a bifat și primul videoclip filmat 100% cu energie verde. Întâmplarea face ca acesta să fie regizat și produs de echipa video care ne însoțește în fiecare an în Aventour la feminin: The Borthers M.

Videoclipul poate fi vizionat aici.

PROIECTE DE STOCARE A ENERGIEI

Parcul eolian CEZ își îmbunătățește constant producția de energie prin implementarea unor soluții tehnice și proiecte inovative. Într-o zi normală, în parcul eolian CEZ se produc intre 2 și 4 GWh de energie. La finalul lunii martie, s-a înregistrat o producție dubla, de până la 10 GWh/ zi.

În prezent, la nivelul parcului eolian CEZ se derulează un proiect de stocare energie de 6MW/6MWh în valoare de 5 milioane de euro, iar alte proiecte similare sunt în etape de proiectare și obținere de fonduri europene.

ENERGIA ȘI FILOZOFIA VERDE SUNT OMNIPREZENTE ÎN PROIECTELE CEZ

Grija față de natură este la ea acasă în parcul eolian CEZ și transcede și către alte proiecte de suflet, marca CEZ. În zona de responsabilitate socială, unul dintre proiectele emblemă pentru CEZ este Maratonul Olteniei.

Iubitorii de alergare, MTB și cei care caută să ofere sprijin comunității locale sunt așteptați anul acesta la Râmnicu Vâlcea, orașul care găzduiește Maratonul Olteniei de 11 ani, sub îndemnul: „Fii 1 cu sportul, 1 cu natura”. Detalii despre competiție pot fi regăsite pe www.maratonulolteniei.ro.

***

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 mașini proaspăt lansate în România.

3-6 mai

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

Proiect prezentat de:

TEXTAR

Parteneri:

CONTINENTAL ANVELOPE

CEZ ROMÂNIA

REVOLUT

PHARMA NORD

NOVUM BY THE SEA

  • Mike, luni, 01.05.2023 10:58

    Un mare bravo !!

  • Mike, luni, 01.05.2023 13:36

    Apropo de valul de căldură datorat încălzirii globale... vine... https://youtu.be/KYzBhjA5qAU

  • Andrei, luni, 01.05.2023 20:44

    Energie verde, dar nu scrie nmc de cati zeci de litri de ulei se schimba la 6 luni sau cand se defecteaza. Un calvar pt tehnicieni turbinele astea eoliene cu cutie de viteze.