Viața cu Nissan Leaf: interviu cu Silviu Clep, un timișorean care a trecut la mașini electrice în firma sa

Publicat luni, 10.01.2022 11:20 de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai

Mai multe companii din România încep să își adapteze parcul auto la trendul electrificării. Am stat de vorbă cu un timișorean care folosește Nissan Leaf de mai mulți ani și care a decis să electrifice și flota companiei sale.

La final de 2021 tragem linie și vedem câte mașini electrice s-au vândut în România în anul care tocmai s-a încheiat. APIA ne spune că au fost 6338 de români care au trecut pe electric, ceea ce reprezintă o dublare a clienților din 2020. Așadar, se observă o creștere constantă a numărului de electrice pe stradă.

Revoluția a început în urmă cu câțiva ani, cu ajutorul unor pionieri pe piața de la noi. Printre ei se numără și Nissan Leaf, care a adunat deja o carieră impresionantă și mulți clienți. În cadrul rubricii noastre „Viața cu Nissan Leaf”, încercăm să vă facem cunoștință cu ei.

În episoadele anterioare i-am văzut pe:

MARIUS IORDAN - un posesor care folosește mașina de 4 ani

DAN STOICA - un posesor care folosește mașina pentru naveta Ploiești-București

Astăzi facem cunoștință cu un posesor din Timișoara, căruia i-am făcut o vizită pentru a afla ce avantaje și dezavantaje are viața cu un Nissan Leaf. Proprietarul se numește Silviu Clep și este administratorul unei companii de sisteme de securitate, denumită Comandor. Cu multe contracte în țară, dar și local, în Timișoara, Silviu a înțeles încă de acum câțiva ani că viitorul mobilității va presupune emisii zero. Așa că, în acest moment, firma sa are în parc 6 mașini electrice. Bineînțeles, toate sunt exemplare Nissan Leaf.

O DECIZIE CURAJOASĂ, O FLOTĂ CURAJOASĂ

„Primul Leaf care s-a vândut în Timișoara a fost al meu. Și încă mai există în parcul nostru auto, pentru că, în acest moment, am ajuns la șase exemplare. Din păcate, nu rezolvă toate problemele de care aveam eu nevoie. La început am achiziționat Leaf-uri echipate cu bateria de 40 de kW, însă acum avem cu bateria mare, de 62 de kW, pentru că e nevoie de autonomie pentru agenții mei”, ne-a declarat domnul Clep.

Bineînțeles, o astfel de mișcare schimbă modul de activitate: „Am luat decizia acum doi ani să trec pe electrice pentru tot parcul nostru de service. Adică oamenii care asigură service pentru toate sistemele de securitate pe care le punem în Timișoara și în afara orașului. Din păcate, infrastructura nu îți permite în momentul de față să pleci de la Timișoara la Oradea sau la Cluj și să te întorci cu un singur plin.”

Așa cum spuneam și mai sus, în urmă cu câțiva ani, piața electricelor nu era atât de dezvoltată în România. Opțiunile de cumpărare erau puține. Și de asta s-a lovit și omul nostru. „Când am decis să trec pe electrică am avut trei variante: Renault Zoe, Nissan Leaf și BMW i3. Și singura care arată a mașină este Leaf-ul. Mi-a plăcut că, din punct de vedere al elementelor de siguranță activă, este mult peste tot ce ai avea nevoie în oraș sau pe distanțe scurte. Eu conduc și un Infiniti și pot spune că tot ce am acolo, ba chiar ceva extra, există și pe Leaf. Pilotul automat inteligent e un exemplu.”

CÂT DE PREGĂTITĂ ESTE INFRASTRUCTURA

Silviu Clep, ca și ceilalți doi clienți intervievați în trecut, nu este foarte mulțumit de infrastructura dedicată mașinilor electrice. „E clar că ducem lipsa unor puncte de încărcare rapidă. Iar acolo unde sunt, ele sunt deja aglomerate. Să vă dau un exemplu. Am o casă la Cheile Nerei, iar Lidl a făcut în zonă un magazin destul de mare, unde a instalat și o stație. Acum câteva luni nu era nicio mașină. Acum au apărut și acolo mașini electrice. Ce să mai vorbim despre orașe. În Timișoara sunt, dar există o companie de închiriat mașini care le folosește din plin. Permanent sunt acolo 5-6 mașini care așteaptă să încarce.”

Călătoriile pe distanțe mai lungi pot fi descurajante, după cum recunoaște și Silviu Clep. „Dacă pleci de aici până la Cluj, trebuie să te gândești unde te oprești. Și în oraș cifrele diferă mult de ce anunță ei. Pentru că utilizarea este complet diferită în viața reală. Chiar și sistemul de recuperare nu poate ajuta foarte mult la încărcarea bateriei în mediul urban. Consumul urban ajunge să fie mai mare decât cel extraurban. Mai ales dacă mergi constant cu 100 de km/h în afara orașului”.

O METODĂ PROPRIE DE CALCUL A CONSUMULUI

Știm cu toții că valorile de consum anunțate de producători nu sunt aceleași cu ce obții în trafic real. De asta se conving și clienții, încă din primii kilometri de utilizare. „Am fost zilele trecute până la Lugoj și am calculat consumul: 0.8 kilometri din fiecare kilometru indicat de computerul de bord. Eu așa calculez consumul. Câți kilometri parcurg în realitate, față de ceea ce indică autonomia din computerul de bord. Spre exemplu, în oraș, parcurg un kilometru la fiecare 2 kilometri indicați de computer.”

CEL MAI LUNG DRUM

Chiar dacă infrastructura este descurajantă, fiecare client simte nevoia unor experimente cu mașina sa electrică. Ceea ce s-a întâmplat și aici: „Am mers cu Leaf până la Oradea. Sunt 170 de kilometri. Era vară, aveam autonomie să mă și întorc, dar eram la limită. Ajungeam până la Arad sigur. Dar am preferat să nu risc. Așa că am încărcat acolo”.

„Eu, când fac drumuri lungi, prefer să merg pe drumul național. Am mers cu ea și până la Deva, dar nu pe autostradă. O pun pe pilot automat la 90 de km/h și merg liniștit, menajând și bateria. Pe când, pe autostradă, e demoralizant să-i vezi pe toți că trec pe lângă tine, iar tu mergi cu 100 de km/h”, ne-a declarat domnul Clep.

Așa cum se întâmplă cu majoritatea clienților de mașini electrice, și Silviu Clep mai are o mașină convențională, pentru deplasările mai lungi. Asta îi asigură flexibilitate și nu îl face dependent de punctele de încărcare. „Înainte, vreme de mai mulți ani, am condus un Nissan X-Trail. O mașină excepțională, în forma de atunci. Acum conduc un Infiniti pentru că m-am îndrăgostit de formele lor acum mulți ani, când am văzut mașina la un salon auto din Florida. Și mi s-a părut foarte sigură. De-a lungul timpului am condus două X-Trail, două Infiniti și acum sunt la al doilea Leaf. În prezent, când plec pe distanțe mai lungi sau când trebuie să ajung la București folosesc Infiniti. Pe distanțe scurte mă ajută Leaf”.

CUM S-A ADAPTAT COMPANIA LA MAȘINILE ELECTRICE

Ca să gestionezi încărcarea a șase mașini electrice, nu te poți baza doar pe surse de încărcare din exterior, din oraș. Era nevoie de propriile stații de încărcare. Zis și făcut. „Avem cumpărate două stații de încărcare. Ele nu sunt rapide, sunt de 22 de kW, dar sunt suficiente pentru nevoile noastre. În funcție de cât de mult merg agenții cu ele prin oraș, mașinile se încarcă la două, trei zile”.

Bineînțeles, factorul uman este și el foarte important în interiorul companiei. Iar trecerea la un alt tip de propulsie poate avea un impact asupra mediului de lucru. Așadar, ce zic angajații despre noile mașini? S-au acomodat? „Este clar altă manieră de condus. Demaraj mult mai bun, partea de manevrabilitate e alta, pentru că ai o altfel de transmisie. Drept dovadă că unii dintre angajați s-au interesat deja pentru Dacia Spring”, ne-a declarat Silviu Clep.

AUTONOMIA PE TIMP DE IARNĂ

Pentru că suntem în miezul anotimpului rece, era foarte important să aflăm cu cât scade autonomia. Știm deja că temperaturile scăzute au un impact serios asupra bateriei și, implicit, asupra deplasărilor pe distanțe lungi. „Diferențele între vară și iarnă sunt destul de mari. Iarna, după ce o scot de la încărcat, îmi indică aproape 300 de kilometri autonomie. Bineînțeles, e o valoare indicată de computerul de bord, pentru că în realitate e mai puțin. Dacă e să fac o comparație clară, cred că autonomia scade cu 40-45% pe timp de iarnă. Cred că ar fi fost mai bine cu un alt sistem de management al temperaturii bateriei”.

COSTURILE DE ÎNTREȚINERE

O mașină electrică poate fi mult mai blândă cu buzunarul tău, atunci când mergi la revizie. Simplitatea unui motor electric se oglindește și în devizul final. Lucru confirmat și de intervievatul nostru. „Mașina are doar 6000 de kilometri. Circul mai puțin de când cu pandemia. Și e valabil și pentru angajații mei. Cu un asemenea număr de kilometri, costurile au scăzut și ele. Însă, per ansamblu, nu au scăzut semnificativ. Spun asta pentru că trebuie să luăm în calcul și prețul asigurării. Mașinile au costat undeva între 35.000 și 45.000 de euro. Deci asigurarea CASCO e destul de mult la o astfel de valoare”.

Costurile de încărcare sunt nesemnificative, comparativ cu vechile mașini, pe benzină. Prețul curentului a fost acceptabil până acum. În trecut, un plin de baterie ne costa undeva la 100 de lei. Costurile cu întreținerea au scăzut considerabil. Revizia e una foarte simplă. Cea mai scumpă revizie e aia în care te duci să schimbi filtrul de polen și niște lichide. Costurile sunt de 250, maxim 400 de lei. Iar la o mașină convențională, diesel, ele pot ajunge și la 1000 de lei. Teoretic, și parcarea ar fi zero, dar nu în Timișoara”.

NISSAN LEAF vs CONCURENȚA

Silviu Clep este mulțumit de mașina sa electrică. Însă, n-am putut să nu-l întrebăm cum i se par celelalte mașini electrice existente pe piață, mai ales că ne-a mărturisit că a mai testat câteva dintre ele. „Dacă nu luăm în calcul BMW, Mercedes-Benz și Audi, Nissan Leaf este o mașină peste media clasei lui. Am văzut zilele trecute, în Austria, un Ford Mustang Mach-e, care arată bestial. Am mai mers cu Volkswagen, am mers și cu Porsche Taycan, am mers și cu Tesla în Statele Unite. Nu cred că sunt diferențe mari. Când vine vorba de Tesla, este aceeași diferență ca între un BMW și un Volvo. Nu e o comparație fericită, dar ce vreau să subliniez este că diferența e mai mult de brand”.

„Am prieteni care au Tesla și care s-au mirat de unele dotări pe care le am eu pe Nissan Leaf. Cum sunt sistemele de asistență. Tesla pune accent pe multe tehnologii care îți atrag atenția, Nissan cred că pune mai mult accentul pe siguranță. Cred că Nissan Leaf îți oferă confort pentru pasageri și confort pentru șoferi. E drept, nu-mi place partea de autonomie care nu are legătură cu realitate. Și poate nu ține neapărat de mașină, ci de autonomie. Simți că ești legat de casă și de sursa de încărcare. În concluzie, aș zice că încă sunt mașini de casă”.

CE MAȘINĂ ÎȘI DOREȘTE ÎN VIITORUL APROPIAT

Asemeni celorlalți clienți de Nissan Leaf cu care am stat de vorbă, și Silviu Clep este de părere că mașinile electrice sunt viitorul. L-am întrebat ce așteptări are de la marca japoneză în perioada următoare: „Nu aștept Arya. Aștept ceva ce e în Japonia și în Statele Unite. E vorba despre sistemul de propulsie E-Power, pe care l-au instalat pe noul Nissan Qashqai. Poți să te gândești deja la o autonomie de 600 de kilometri. Mult mai confortabilă. Am fost pregătit să cumpăr două exemplare Qashqai, dar nu erau disponibile decât cele cu motor termic. Trebuie să mai aștept pentru E-Power.”

„Mi-aș dori și utilitare electrice, dar piața e încă la început. Și Nissan a avut e-NV200, dar la noi se comercializa cu bateria mică, de 40 kW, ceea ce înseamnă o autonomie mai mică decât Leaf-ul meu, având în vedere că mașina e mai grea.”

SERIA ARTICOLELOR „VIAȚA CU NISSAN LEAF” ESTE SUSȚINUTĂ DE NISSAN ROMÂNIA

  • Seriff, luni, 10.01.2022 11:50

    Concluzia: o masina cu care sa te misti prin oras si pe care sa o incarci acasa, inutila la drum lung, complicat de incarcat in oras fiindca statiile sunt mereu ocupate, e si normal, la cat dureaza incarcarea, Casco se face la valoarea totala a masinii, nu la cat da romanul pe ea cu programul Rabla, iar pentru drum lung e bine sa ai un INFINITI cu motor de 3500 V6 benzina ca sa salvezi planeta. Dar te bucuri ca e o revizie mai ieftina cu 300 lei, sa vezi ce te bucuri cand va trebui sa schimbi bateria.

  • ds, luni, 10.01.2022 11:53

    Dați-mi voie să nu vă cred când afirmați că "Spre exemplu, în oraș, parcurg un kilometru la fiecare 2 kilometri indicați de computer.” Chiar nu vă cred, mai ales că Leaf are frânare regenerativă.

  • Andrei, luni, 10.01.2022 12:09

    Interesant cum Nissan da banul ca sa ii fie terfelit modelul. Bine, pe buna dreptate, pentru ca Leaf e efectiv un dinozaur in lumea electricelor si complet depasit la toate capitolele de multe masini electrice existente azi pe piata. Dovada ca nu se mai vinde mai deloc. Pentru ca pur si simplu sunt masini mult mai bune, mai ales la autonomie si incarcare si eficienta.

  • eu, luni, 10.01.2022 12:32

    am citit pana aici si mi-a fost suficient: "Am mers cu ea și până la Deva, dar nu pe autostradă. O pun pe pilot automat la 90 de km/h și merg liniștit, menajând și bateria. Pe când, pe autostradă, e demoralizant să-i vezi pe toți că trec pe lângă tine, iar tu mergi cu 100 de km/h"

  • PMC, luni, 10.01.2022 14:06

    Imi pare rau s-o spun, si pe bune imi pare rau, nu e doar o formula-tic, dar interviul e o contra-reclama pentru oricine se gandeste sa-si ia electrocaznica (vorba lui Kiro). Concluzia e pur si simplu catastrofala, eu cred ca aia de la Nissan nu-si dau seama inca. Cu o masina de 35000 de eur (parca atata e) sa nu poti face 340 de km vara? Omg... Si sa ai autonomie in oras mai proasta decat la drum lung? Pai asta era unul din argumentele forte pentru EVuri. Asa ziceau niste unii, ca "avantajele se vad in oras, exact invers decat la termice". Pe bune? Ete ca nici aici nu au avantaje. :) Incredibil... PS: spuneam ca-mi pare rau s-o spun pentru ca e pacat. Chiar asa cum sunt, cu limitari, ar fi bine sa fie niste alternative reale. Dar se pare ca nu sunt, oricata bunavointa ai avea. Cine vrea sa-si cumpere asa ceva sper sa fie extrem de atent. PS2 @ds: pe bune? Nu crezi un om care are 6 masini de-astea? Ce placere ar avea sa se autocritice?? Wow... deci pur si simplu WOW!!! :))

  • ds, luni, 10.01.2022 14:27

    "Prietenii", cei cu mânuțe roșii, spre deosebire de un motor clasic, unul electric consumă mai puțin în oraș decât în exterior, mai ales dacă mașina are și frânare regenerativă. V-o spun ca să știți ca altă dată să dați cu mânuța roșie în cunoștiință de cauză. Mai ales dacă nici, măcar, nu v-ați suit în vreo electrică, sau, mai rău, vorbiți din auzite. Hai, liber la roșu!

  • PMC, luni, 10.01.2022 14:44

    @ds: ce vorbesti domnu'? Pai aia zice omul, utilizator care a cumparat deja 6 Leafuri. Ca in oras calculeaza 1 km real la 2 km afisati. Adica fix ce spuneam eu mai sus, ca nu sta in picioare nici macar acel avantaj clamat de electrificati, ca in oras EVurile sunt in fata ICurilor. Tu spui ca nu-l crezi. Cum sa-l crezi cand traiesti in lumea ta? Daca ar avea vreun interes sa vorbeasca de rau masinutele cu baterii, as intelege ce spui. Numai ca lucrurile stau taman pe dos. :)

  • dCi, luni, 10.01.2022 15:18

    Sunt curios pe unde zboară ori navighează cu ele

  • Seriff, luni, 10.01.2022 16:19

    Eu l-as intreba ce consum scoate cu Infiniti ala si de ce nu se face un articol gen ''Viata cu un 3500 benzina V6'' sau cum sa treci cu 200 la ora pe autostrada pe langa fraierii cu Nissan Leaf care merg cu 90 de frica sa nu cumva sa dispara bateria :))))

  • bogdanm, luni, 10.01.2022 16:22

    @DS @PMC Trebuie să luăm în calcul și stilul de condus, precum și „geografia” zonei urbane, timpul petrecut în trafic de către domnul Clep. Sunt mai mulți factori care pot influența autonomia urbană. Însă @DS are dreptate când spune că majoritatea electricelor oferă mai multă autonomie în oraș, decât în afara lui. Lucru probat și de noi în mai multe teste cu mașini electrice. Însă, uite că există și excepții și, potrivit declarației, în acest caz lucrurile s-au întâmplat invers.

  • MAVERICK_SS, luni, 10.01.2022 16:43

    In acest caz e de luat in calcul si stilul de condus. Daca va uitati atent la poze, avem niste valori de consum destul de mari, dupa parerea mea. In poza 16 avem o MEDIE de consum de 29,6 kWh / 100 km. Si daca ne uitam in poza 14, acolo apare o valoare si mai mare, de 32,1 kWh, daca vad eu bine. Cand ai asemenea valori, atunci normal ca o sa spuna ca ia in considerare 80% din valoarea afisata de CB in trafic extraurban si 50% din valoarea afisata de CB in trafic urban. Cand ai asa un stil de condus care genereaza asa consumuri atunci nu te mira ca una-doua se descarca bateria. Poate domnul Clep ar trebui sa menajeze putin pedala de acceleratie ca sa obtina un consum mai bun si autonomie mai ridicata. Electrica nu se conduce ca un Infiniti :) PS: La un stil de condus mai moderat, nu babeste, risc sa afirm ca ar putea reduce MEDIA de consum undeva la 20 - 22 kWh / 100 km.

  • pipo, luni, 10.01.2022 17:26

    "Dacă e să fac o comparație clară, cred că autonomia scade cu 40-45% pe timp de iarnă." - eu unul nu pot sa inteleg cum de atata lume e impacata cu acest fapt. Nu as putea trece peste asta. Este iarna energia mai ieftina sau care e treaba? Autonomia sau consumul in fisa tehnica este specificat separat pt. iarna/vara ,dupa zona unde se vinde masina sau cum? Asta e un detaliu deosebit de important in zilele astea, pretul la energie este si va fi in continuare unul foarte ridicat , imi pare incredibil sa accepti cu buna stiinta ca iarna sa platesti aproape dublu pentru aceeasi km efectuati.

  • ss, luni, 10.01.2022 19:47

    Nu vad niciun comentariu al sustinatorilor electrificarii. Viata reala le da cumva de furca?

  • ds, luni, 10.01.2022 20:24

    @bogdanm Timișoara fiind un oraș de câmpie, nu are urcușuri și coborâșuri, nu rămâne decât stilul de condus. Și cum domnul Clep are firmă de pază, cred că la intervenții agenții nu prea merg la consum. Doar așa se explică.

  • Edikkk, luni, 10.01.2022 22:58

    Nissan Leaf este o maşină reuşită dar cu două mari minusuri - bateria mică, grea şi sistem slab de gestionare a bateriei (ventilare cu aer!?!) - nu are pompă de căldură pentru iarnă De aici şi toate performaţele. Nici nu se compară cu un Tesla , indiferent că e model S, X, Y sau 3 Şi nici măcar cu VW ID.x sau Mercedes EQx

  • dCi, marţi, 11.01.2022 00:00

    Ăștia nu vor sa priceapă ca flota nu are treaba cu parcul auto

  • mip, marţi, 11.01.2022 01:36

    ce pot zice eu ... ??? brava mai ! da ... brava !!! brava mai domnule clep ! pt ca ai fost sincer ! nu ai ascuns, sau sa incerci sa "indulcesti" neajunsurile "bule-tricelor" la niessan ... brava AM ! ptiu pe mine ! am ajuns sa va laud ! incredibil, dar "sa dam cezarului ce e al cezarului", pt. ca nu ati trunchiat sau cenzurat experienta dlui clep ... despre leaf ... hai mai vechi pe-aci, stiu ca sunt departe de casa ... aci la noi, leaf a intrat pe piata demulticel; avantajul major aci pt a detine o masina electrika e pretul curentului electric de aproximativ 33 bani (0,33 ron) / kwh... intr-o iarna cu ger si zapada, la o borna de incarcare de linga un pationar, era un proprietar de leaf, prima generatie ... l-am intrebat cit e autonomia iarna ... adica iarna ba fratilor, nu ce aveti voi in RO acusica, cu temperaturi de pina la -30 gr.C si zapada si alte celea ! mai putin cu 40% mi-a spus omul ... cam ce spune si nenea clep ... dupa 10 de la introducerea lef-urilor !!! cam jenibil, nu ? care e buba majora la leaf ? sistemul de gestiune al temperaturii bateriei cu aer ventilat ... din cauza ca nu lucreaza la temperaturi optime, bule-trica pierde autonomie, frigul fiind un "inamic", acuma, ca are sau nu termopompa e alta poveste, cea mai mare hiba e -totusi- cea de care va supusai mai devreme: gestiunea temperaturii bateriei ! si sa le fie lor rusine ca nu pun asa ceva pe trocile alea a lor la banii care ii cer pe ele !!! din cauza acestei lipse, bateriile "lef-urilor" se degradeaza mult si repede (ce comparatie cinica cu lef-urile din RO in general:)) !!! ), dar sunt si inconveniente legate de timpii de incarcare: daca e frig baban, se incarca f greu si incet, si daca e f cald iar se incarca incet sau chiar se opreste incarcarea din cauza temperaturii prea ridicate a bateriei ... "curat-murdar" vb cuiva !!! personal apreciez pe dl. clep si pt faptul ca nu a incercat - ca alti intervievati de pe aci - sa faca pe ecologistul si sa condamne pe cei care nu au sarit inca in trenul E-urilor !!! atita mai lipsea ... cind dl are infiniti !!! personal am avut nissan, am renuntat la marca asta in momentul cind au intrat pe piata -in 2006- cu cutiile de viteze automate cvt ... pina atunci ei aveau cutii -vorba aia- indestructibile, de "tanc" cu 4-5 viteze ... ulterior, scandalul ce l-au facut dlui carlos goshn mi s-a parut cea mai mare mascarada din domeniul auto din ultimii ani ... si din cauza asta am decis ca nu voi mai cumpara niciodata nissan !!! asa ca fapt divers, va mai spui ca pe la noi lef-urile la mina a doua sunt pe nimica, au niste preturi derizorii, din motivele enumerate mai devreme ... si alta chestie, in anglia am vazut pe yt ca e un atelier auto ce schimba la lef-uri bateriile "terminate" cu altele utilizate, luate de pe lef-uri busite/lovite dar intr-o "stare/potential energetic/a" mult mai buna; le aduna de prin toata europa si le duc la ei; se face schimbul, fizic, dupa care ei iau legatura cu o firma din olanda care le modifica softurile sa poata primi baterii cu capacitate mai mare decit cele din generatiile de debut, astfel propiretarii se pomenesc ca au autonomie dubla la o investitie mica: din ce am inteles, schimbatul ala costa cam 2.000-3.000 lire sterline; deci ei trec de la autonomie de 115 km la autonomie de vreo 300-350 km; chestia asta am bagat de seama ca se intimpla la masini mai vechi de 6-7 ani ... cit despre autonomia scazuta a masinilor din firma dlui clep ... nu uitati ca angajatii sunt pe graba, nu e masina angajatului - poate nici a patronului - fiind probabil luata in leasing, apoi se trage de ele, apoi se urca si coboara des din masina si asta cere curent sa se refaca temperatura la interior; apoi depinde de softul integrat pt calculul autonomiei -care la unii constructori e fff realist, vezi tesla sau bmw de ex.- si cine stie de citi alti factori de influenta ! no, ajunga-va ! drumuri bune s-aveti, da' nu va trajeti cu lef-uri ... alegeti altceva !

  • Scrooge, marţi, 11.01.2022 01:49

    Multumesc pentru articol. Ma pregatesc in urmatorul an sa schimb masina. Inca un motiv sa mai "trag o fisa" pe combustie. Nu stiu cum se face dar numai de motive din astea sunt inconjurat in ultimele 2 luni.

  • alex_cu_a_mic, marţi, 11.01.2022 03:07

    "Din păcate, infrastructura nu îți permite în momentul de față să pleci de la Timișoara la Oradea sau la Cluj și să te întorci cu un singur plin." Si cam ce infrastructura ar vrea nenea asta ca sa faca drumul ala cu un singur plin? Un tunel cu vant din spate? Un drum cu panta continua inspre destinatie? O banda transportoare care sa-l duca la destinatie fara sa consume el energie? Daca se refera la infrastructura de incarcare care nu-i permite sa incarce oriunde are nevoie, nu mai poate fi vorba de un drum facut cu un singur plin. Sincer e problema lui daca a luat plasa cu cea mai slaba masina electrica posibila, care prin puterea hazardului a ajuns la a 2-a generatie.

  • Seriff, marţi, 11.01.2022 09:00

    Ii recomand domnului din clip sa schimbe flota cu niste masini diesel, ar putea sa mearga si el mai tare de 90, macar pe autostrada.

  • inexorabil, marţi, 11.01.2022 10:16

    Exact, @dCi: oare când se va admite faptul indiscutabil că “flota” şi universul auto n-au absolut nicio tangenţă? On topping: dar de ce este creată această discriminare, başca flagrantă? Pe când şi seriale precum “Viaţa cu i6/V6/V8 etc.” ? Cam prea multă preocupare pentru viitor…O atitudine precum “Mereu în pas cu moda” este straşnic combătută astăzi de forţa civică occidentală, de la care, apropo, putem învăţa în materie de “balls” (şi mai ales cum să-ţi aperi drepturile şi libertăţile fundamentale). Prezentul ne relevă că destui pământeni, indiferent dacă sunt sau nu pasionaţi de maşini, au încredere maximă în vehiculele tributare M.A.I. (nu doar din motivul pe care îl subliniază @eu) şi nu par să renunţe la ele aşa de uşor sau aşa de repede, doar fiindcă ţine morţiş eco-Propaganda via MSM…Oricum dânşii au început să “adulmece” înaltele cârdăşii. Repet însă: mai mult prin Vest decât pe la noi. La urma urmei, aceasta este chintesenţa corectitudinii politice: a instaura samavolnic dictatura minorităţii în dauna majorităţii (ceea ce a exersat asiduu, în secolul trecut, socialismul regional experimental), sub pretextul (invariabil şchiop) “egalităţii de şanse” (nu doar în privinţa genului/sexului). Astfel, e-adepţii (stăpâni şi slugi, deopotrivă) nu încearcă să-şi facă şi ei, “sărmanii”, loc sub soare, aşa cum se căznesc să dea impresia (şi să înduioşeze naivii sadea), ci doar să stingă soarele “dujmanilor”…Iată adevăratul şi machiavelicul lor scop (desigur, nu-l mărturisesc nici picaţi cu ceară).

  • alex_cu_a_mic, marţi, 11.01.2022 16:01

    @Sheriff mi-ai starnit un mic suspin. FX35-ul e poate masina cu cel mai frumos sunet stoc. Nu-mi amintesc nimic inainte si nimic dupa care sa sune atat de bine si in acelasi timp neostentativ. Unde mai pui ca este si printre singurele SUV-uri coupe care nu arata ca o malformatie a unui SUV.

  • Mihai, joi, 24.02.2022 22:52

    Deci bravos. Se poate si daca omul vedea problema adevarata, nu lua 6 si isi facea 2 statii de incarcare. Pentru toti comentacii: de ce a ales omul sa mai cumpere, daca nu era multumit be de ea initial? Voi va dati mult cu parerea, dar omul a facut niste achizitii in cunostinta de cauza. Deci pentru el si firma lui se merita! Atat!