Interior
Interiorul lui Touareg pare să facă parte din categoria premianţilor, nu din cea a unuia care acoperă gama unui producător de masă. Finisajele şi atenţia la detalii prezentată de inginerii Volkswagen sunt remarcabile, toate elementele de la interior părând că au fost desenate pentru un model de segment superior.
Ampatamentul lui Touareg este generos, oferind spațiu din belșug şi pe locurile din spate. Poziţia la volan este înaltă, iar elementele cu care interacționează șoferul sunt ergonomice şi finisate plăcut. Portbagajul are 580 litri, fiind mai mic decât cel pe care îl oferă X5, ML, Q7 și Grand Cherokee, cel din urmă fiind liderul segmentului, cu 782 litri.
E greu însă să-i acordăm lui Touareg nota maximă. Vorbim de adversari de calibru care respiră calitate, iar diferența dintre el şi aceștia există, cu toate că poate fi imperceptibilă în unele situații. Spre exemplu, avem covorașele din material textil. Care n-ar fi avut nicio problemă dacă existau într-un Phaeton, dar care se vor murdări rapid pe timp de iarnă sau chiar și vara (praful de pe toate drumurile românești va ajunge de pe pantofii tăi direct în fibrele textile ale covorașelor), iar aspectul rezultat nu este plăcut ochiului. Există, evident, covorașe din cauciuc în oferta VW Touareg, deși am fi dorit ca acestea să fie integrate într-o ediţie specială. Mai avem şi unele ornamente din lemn sau care imită lemnul care nu sunt deosebit de atractive sau apreciate de orice ochi.
a aparut ,totusi noul model pathfinder....deci...e ca si cum ai compara vechiul tuareg cu noul pathfinder...