Mazda MX-5 SoftTop

Tinuta de drum

5.0
Nu poţi înţelege de ce toată lumea laudă Mazda MX-5 până nu ai condus modelul japonez. Roadsterul nu oferă doar o imagine aparte ci şi un sentiment deosebit, de fiecare dată când vrei să forţezi puţin nota. Este de la sine înţeles că locul decapotabilei se află pe şosea şi nu în faţa unei cafenele dintr-un oraş aglomerat. Suspensia a fost gândită pentru a oferi o ţinută de drum impecabilă, drept pentru care pasagerii în căutare de confort ar fi bine să nu se afle în dreapta. Denivelările, gropile şi celelalte neregularităţi ale suprafeţei de rulare vor fi resimţite din plin, ceea ce recomandă o rulare cu atenţie pe aceste porţiuni de asfalt. Odată ce aţi ajuns însă pe un drum virajat, unde suprafaţa de rulare este impecabilă, distracţia poate începe. Direcţia este deosebit de precisă, chiar dacă dimensiunile volanului nu permit o mişcare ceva mai lejeră, iar suspensiile sunt cât se poate de ferme. MX-5 se lipeşte de asfalt imediat ce forţezi pedala de acceleraţie. Curbele de 180 de grade abordate cu mult curaj, abia pot rupe aderenţa modelului decapotabil. Dezactivarea sistemului de control al stabilităţii va oferi însă o supradoză de adrenalină celor pasionaţi de o supravirare controlată. Una peste alta, comportamentul roadsterului japonez a fost croit pentru a se feri de şoferi profani, fiind orientat către cei care ştiu că vor o porţie de distracţie şi nimic mai mult.
  • ReVoLuTiOn, luni, 05.07.2010 19:19
    felicitari

    Galeria foto este excelent realizata. Bravo !

  • Honda fag, luni, 05.07.2010 19:27

    o masina buna, dar nu foarte buna, Megane 3 face orice Mazda oricand, defapt Renault sunt cele mai bune masini din lume!

  • .............., luni, 05.07.2010 20:14
    .............

    e urata masina asta

  • ira, marţi, 06.07.2010 01:44
    @Honda fag

    ok, ok am inteles: esti fan VAG si ai o problema cu japonezele si cu Renault... totusi nu pot sa ma abtin...astea-s dume de copil prost

  • edi80, marţi, 06.07.2010 09:49
    :)

    mie imi place masinuta! si cei de la top gear au laudat-o si au zis ca le place! ce au facut cu ea pe nisip....

  • adi, marţi, 06.07.2010 14:29
    poze

    pozele reusite de aceasta data! bravo! desi as recomanda la astfel de shooting-uri si niste cadre dinamice, la amurg , plus niste poze pe timp de zi (in special dimineata), cel putin la interior! succes in continuare, sunteti pe un drum mai bun! :)

  • BrillClubKIA.ro, marţi, 06.07.2010 14:34
    Ce-i frumos e frumos

    Nu sunt un mare fan al marcii Mazda, dar la masinuta asta parca are ceva viu in ea. Felicitari Mazda!

  • I.O.N, marţi, 06.07.2010 14:41
    @edi80

    La tine cand vorbesc frumos de o masina japoneza iti place emisiunea cand o face de ras nu iti mai place si ii dai ca exemple negative. Normal ca MX-5 e o masina calumea la pretul ei

  • Pilgrim, marţi, 06.07.2010 15:01

    Sunt cele mai reusite poze pe care le-ati avut la drive-test-urile de pana acum. Transmiteti cele mai sincere felicitari pozarului.

  • mitzap, marţi, 06.07.2010 15:44
    @ adi / interior

    Cam aceasi parere o am si eu despre pozele la interior. Lumina de amurg/dimineata avantajeaza mult mai bine si da o nota de naturalete mult mai buna decat lumina artifciala. Frumoasa masina.

  • ha ha ha, marţi, 06.07.2010 16:37
    ha ha ha

    Eu unul, sincer sa fiu n-am auzit pina acum sa fie masurata in locuri capacitatea portbagajului.Mai multa atentie la detalii.Toti mai gresim...

  • mog, marţi, 06.07.2010 17:17
    maxda mx5

    din ce stiu eu, versiunea veche de mx5 a fost declarata prin SUA cel mai bun cabrio ever, luand in considerare raportul calitate/pret...

  • LR, marţi, 06.07.2010 20:49
    MX-5

    O consider o "jucarie" corecta si accesibila. Totusi, din motorul ala mi-as dori putin mai mult si asta se poate obtine cu un efort minim, cred. Stiti vreun proprietar care si-a tunat un astfel de model?

  • marius, duminică, 18.07.2010 00:52
    asad

    mai mai mai ... automarket a angajat un fotograf profesionist? ... am obs asta cam de juma de an.. poze din ce in ce mai bune... :))) mai rau ca la fotomodele =))

  • xedos6, marţi, 07.12.2010 11:06
    mazda mx5

    e si in cartea recordurilor ca cel mai vandut roadster din toate timpurile!!! exista si cu hardtop retractabil.