Toyota Yaris Hybrid

1.5 VVT-i Luna HSD

Interior

4.0

Cel mai mare avantaj pe care îl are Toyota Yaris este interiorul foarte spaţios. Gândit pentru a maximiza spaţiul pentru pasageri, habitaclul modelului japonez dă senzaţia de loc foarte aerisit. Pasagerii de pe banchetă au şi ei suficient loc, dar scaunele din faţă nu trebuie culisate foarte mult pentru ca aceştia să stea comod. Interiorul modelului de test, Yaris Hybrid în echiparea Luna, este dominat de plastice negre dure, dar totuşi plăcute privirii, plus o serie de inserţii din plastic gri moale amplasat pe partea superioară a feţelor de uşă şi pe bord. În plus, avem o serie de accente albastre, culoare specifică modelelor hibrid Toyota, sunt aplasate strategic pe levierul cutiei CVT, şi pe volan sub forma cusăturilor. Cele mai multe elemente sunt comune cu modelul Yaris normal, mai ales în partea centrală a consolei unde sunt aplasate ecranul tactil şi comenzile de la climatizarea automată. 

Portbagajul pare mic la prima vedere, cu 286 litri, dar acest lucru se datorează faptului că mai există un spaţiu de depozitare sub podea. Volumul portbagajului este identic cu cel al versiunii "normale" Yaris. 

  • vianu, joi, 24.07.2014 12:16

    Prezenta turometrului mi se pare inutila atat timp cat nu poti controla regimul motorului clasic, tandemul termic-electric facandu-si "de cap" in ideea ca ofera eficienta sistemului. Cat depre frana...la Prius e diferita, mult mai usoara, extrem de incisiva si dupa ce te obisnuiesti cu ea e chiar placut sa constati ca masina se opreste la un simplu gest. :) Cat despre consum....mi se pare mai mult decat rezonabil. Tinand cont de silentiozitate e preferat unui diesel. Feelingul nu e acelasi, CVT parca chinuie motorul clasic, depasirile in forta trebuie pregatite dar e bine asa....oferta e larga si ai de unde alege.

  • redalert, vineri, 25.07.2014 09:11

    De ce să dai 6000 euro în plus pe o tigaie care consumă cât Yaris pe benzină ? Şi probabil că avea şi bateriile pline la drive-test. Propun să aşteptăm face-liftul cînd îi vor pune un cordon cu ştecher pentru priză, un motor diesel în trei cilindri şi îmbunătăţirea ca acest motor să poată cu cilindrii alternativ. Iar pentru ecologişti propun ca îmbunătăţire să fie dotat cu un separator de energie electrică care să oprească alimentarea atunci cînd energia electrică este produsă în centralele atomice.

  • gigi_frana, luni, 28.07.2014 12:40

    @redalert...daca te uiti la "tigaile" consacrate din aceeasi clasa, cutie automata, motor pe benzina, ~100CP, tot pe-acolo ajungi. Si ai aproape garantat un consum de 10% in oras. la un calcul simplu,un roman obisnuit care tine masina 7 ani si face in jur de 20000 km/an iese binisor in castig.