Toyota Avensis

Motor / Transmisie

3.5

Motorul 2.0 D-4D al Avensis-ului testat de noi dezvoltă 126 CP la 3.600 rpm şi 310 Nm la 1.800 rpm. În timp ce nivelul de putere nu este impresionant în raport cu rivalii săi, acesta iese în evidenţă prin rafinamentul său, fiind mai silenţios decât ne-am fi aşteptat să fie un diesel şi cu un comportament lipsit de vibraţii. Motorul este cuplat unei transmisii manuale cu şase trepte optimizată la rândul său pentru economie de carburant, nu pentru un comportament sportiv, de unde şi cursa lungă a schimbătorului de viteze.

În raport cu rivalii din segment, Avensis se află la mjiloc la capitolul putere/cilindree, existând şi competitori cu motoare mai mari şi cu niveluri de putere apropiate, dar şi rivali cu motoare mai mici care oferă un nivel de putere competitiv. Spiritul conservator al celor de la Toyota i-a dus pe ingineri la un echilibru în materie de putere, consum şi performanţe, reţetă care ar trebui să satisfacă nevoile publicului ţintă. Dacă vrei să calci pedala la podea de fiecare dată când te urci la volan, Avensis se va strădui să-ţi răspundă la cerinţe, dar nivelul de putere dezvoltat de acesta s-ar putea să nu fie la înălţimea aşteptărilor tale.

  • Andrei, marţi, 13.03.2012 16:13
    Avensis FaceLift

    Se prea poate ca testul sa-l fi facut pe un Avensis FaceLift, dar pozele nu sunt cu Avensis FaceLift.

  • Calingura, marţi, 13.03.2012 16:34
    pacat ca notele nu sunt cu adevarat calculate

    Nu stiu de ce dar parca notele le scoateti din joben. Sau pur artistic, literar. Nu pare a fi clar niciun sistem referential. Recunosc ca Avensis este cam sforaitor dar 3,9 pentru Avensis fata de 4,6 cat primise initial i40 e cam deplasat.

  • Praf in ochi, marţi, 13.03.2012 16:47
    Avensis

    Personal ma indoiesc ca la acest model a scazut timpul de accelerare 0 - 100 kmh. Modelul precedent , avea aceiasi putere si doar 10 Nm mai putin . Era si cu vreo cateva kg mai usoara . Si era data oficial cu in jur de 11 secunde . Ori au modificat cutia de viteze , ori nu cred ca datele sunt reale. Ma indoiesc ca o masina de 1,4 tone scoate sub 10 secunde , la doar 126 CP.....De asemenea , consumul este mai mult decat rezonabil ptr o astfel de masina si presupun testata in conditii hibernale . Pai , cat a-ti vrea sa consume o masina de 1,4 tone si motor de 2 litri diesel ? 3 litri la % ? Pai atunci , un Smart diesel nu ar mai trebui sa consume nimic , ci dimpotriva .......In plus , consumul mediu al unui autovehicul este o rezultanta a multor elemente variabile .

  • ion, marţi, 13.03.2012 17:02

    notele se trag la sorti! se dau note mai mari la niste parjoale cu geamuri escamotabile..dar parnosu vorbeste si aici!

  • Mihai, marţi, 13.03.2012 17:06
    corect

    Are dreptate Calingura. O fi fost el i40 bun, dar imi este greu de crezut ca exista o asa de mare diferenta intre ele. Avensis a fost intotdeuna o masina buna care nu a iesit in evidenta cu nimic special, poate doar la fiabilitate. Insa aceeasi fiabilitate o mai intalnim la Accord sau Mazda 6. Voi sincer, ce alegeti? Iar concurentul direct al Avensis-ului cred ca este Passat: aceeasi constructie durabila, acelasi design sobru si putin poate monoton.

  • ionut, marţi, 13.03.2012 17:31
    facelift ...

    daca asta e facelift atunci care este prefacelift ???

  • LauCalin, marţi, 13.03.2012 20:54

    Avensis mereu s-a remarcat in primul rand pentru fiabilitate. Defapt asta e un lucru general valabil la Toyota. Personal consider ca masina asta este o adevarata afacere la mana a doua. Unde valoarea slaba la revanzare (pentru ca nu are pe capota un W" argintiu sau un oval albastru) scad considerabil pretul.

  • AndreiRN, marţi, 13.03.2012 20:54
    Toyota

    Este oricum o masina fantastic de fiabila pe tot Globul si nu se poate compara cu niciun VW la calitate.

  • bbb, miercuri, 14.03.2012 09:08

    Sa compari aceasta masina cu un Passat la fiabilitate este ca si cum ai compara un tanc cu un Lastun. Pe nemti ii intereseaza doar pofiturile cat mai mari.

  • cupitza, miercuri, 14.03.2012 12:37
    test

    Din pacate s-a testat un model de baza, care nu are multe optiuni. De ce nu s-a testat un model mai de varf, cu navigatie, piele, un motor mai potent? Normal ca nu ia note bune daca il compari cu modele ale altor marci cu dotari mai bune. In plus, motorul este de generatie veche, puteau sa testeze 2,2 D-CAT sau 2,2 D-4D DPF. Personal am o Corolla (pe benzina ce-i drept), dar urmatoarea masina tot Toyota vreau sa fie. Calitatea isi spune cuvantul.

  • 2-10, miercuri, 14.03.2012 12:41
    o evaluare departe de adevar

    Punctez 2 categorii unde sunt mari diferentele intre testul vostru si realitate: 1. Consum (3 stele). Consumul declarat poate parea mare in comparatie cu concurenta, dar in exploatare in viata de zi cu zi consumul este pe acelasi palier cu 1.9 TDI sau 1.6 HDI pe caroserii similare. Eu as zice mai degraba ca e campion la consum, ar merita macaaaar 4 stele. 2. Interior (3.5 stele). Spatiul e generos, antifonarea buna (peste media clasei), ergonomia e de top, bordul e mai german decat al masinilor nemtesti. Singurul punct pe care eu il vad slab sunt materialele, care desi sunt de calitate, nu sunt asa de 'touchy' ca cele folosite de concurenta germanofila. Eu i-as da macar 4.5 stele. Nu posed modelul de fata, dar am avut ocazia sa il testez/folosesc, si stiu despre ce vorbesc.

  • @bbb, joi, 15.03.2012 10:18

    http://autosworld.eu/2011/05/05/top-adac-fiabilitate-2011-sandero-este-e-locul-7-in-germania/ Unde e Avensis-ul? Dar asa se intampla cand unii sunt spalati pe creier de marketingul japonez. Marcile nipone decat pe piata auto si o vor face in continuare- coreenii sunt cei care le vor prelua locul in curand si nu pot spune ca nu ma bucur.

  • @bbb, joi, 15.03.2012 10:21

    Scuze pentru greseala de exprimare. Vroiam sa spun ca marcile nipone vor decate pe piata auto iar locul le va fi luat de coreeni.

  • @mai sus, joi, 15.03.2012 12:26
    :)))))

    "...vor decate pe..." ?????? Baietas, tu habar nu ai ce inseamna cultura japoneza si ce respect are natia asta munca bine facuta, aia cu responsabilitate adica. Cand ii vezi cum stau aliniati la statia de taxiuri sau la tren, cand ii vezi cum s-au reorganizat dupa tzunami-ul care i-a lovit iti vei da seama ca noi nici intr-o mie de ani nu o sa ajungem la nivelul lor de educatie.

  • john, joi, 15.03.2012 13:45
    Consum

    Daca Avensis are 3 stele la consum, cum are Skoda Citigo 4 stele la un consum mixt de 4.7, ca doar nu au aceasi motor si aceasi greutate?

  • john, joi, 15.03.2012 13:53
    tot despre consum

    To 4 stele ati dat si la Opel Insignia si Renault Latitude motor 2.0 desi au consumul mai mare cu 0.2 respectiv 0.1 litri la suta. Oare cum? Si nu am verifical la celelalte din acelasi segment.

  • @john, joi, 15.03.2012 15:24
    mai mult decat evident

    Pt ca, in ciuda scandalului mult prea mediatizat cu pedala buclucasa, Toyota si-a vazut mai departe de treaba si a facut masini bune, dar deja ar fi prea mult sa-i recunoastem meritele, mult mai mari poate decat alte altor concerne, nu dam nume. Daca Top Gear a pus Hilux pe un piedestal (cinste lor pentru obiectivitate), noi mai avem cateva guverne bune de mancat pana sa evaluam masinile dupa aceleasi criterii. Dar asta e politica de piata, exact cum in revistele auto de origine germana vor castiga masinile nemtesti, asa si pe internet vei gasi aceleasi similitudini.

  • gcrazvan, vineri, 16.03.2012 10:15
    Consum

    daca nici toyota nu reuseste sa obtina un consum bun, atunci cine??? marca asta este una din putinele care reuseste sa produca pe langa masini super fiabile, masini care au un consum foarte mic raportat la capacitate motor si greutate. notele atribuite de redactie pentru consum sunt evident lipsite de orice obiectivitate si realism.

  • John, vineri, 16.03.2012 14:09
    Tot despre consum

    Acum am inteles, VW la un consum de 5.2, deci cu 0.2 la suta mai mare fata de Avensis are 5 stele. Nu sunteti subiectivi ci doar filo germani. in rest, o zi buna!

  • John, vineri, 16.03.2012 14:10
    rectificare

    Rectific - mai mic

  • gigi becali, miercuri, 21.03.2012 11:39
    voi nu ati gandit cand ati scris?

    "Motorul este cuplat unei transmisii manuale cu şase trepte optimizată la rândul său pentru economie de carburant, nu pentru un comportament sportiv" "Din păcate pentru Avensis, Mondeo 1.6 TDCi are un consum mediu de 4.3 litri la sută, iar rivali precum Volkswagen Passat 2.0 TDI 140 CP se mândresc cu un consum mediu de 4.6 litri la sută. Din acest punct de vedere, Avensis nu stă foarte bine." Cum vine asta?

  • Daniel, marţi, 11.12.2012 11:51

    Am cumparat un Avensis 2,0 diesel fabricata i 2009, imatriculata in 2010 adus din Spania. De la RAR ma freaca pentru ca nu stiu unde sa incadreze masina Euro4, sau Euro5. Ma poate ajuta cineva

  • relu, marţi, 22.01.2013 19:35

    eu am o Avensis de 2 litri, diesel, din 2012 si totul e foarte OK mai putin consumul. Nicicum nu am reusit sa ajung la 5,4 combinat cum zice producatorul. Cu fostul meu Jetta de 140 CP am reusit la drum lung sa merg la 5, 1 l ( la un drum de 3000 Km) dar cu Avensis e pur si simplu imposibil sa cobor, cu acceleratii normale, sub 6. Iar daca pe autostrada trec de 120, consumul creste spre 6,5 cu toata grija mea de a tine motorul undeva la 2000 - 2500 r/m. Am doar 15 000 de kilometri cu ea, sper sa ma invete cineva sa obtin un un consum minim, dar sa nu mor lent la volan. Confortul e intr-adevar excelent, se comporta bine in curbe, nu e turbata la depasiri dar face fata si mi s-a intamplat sa ajung la 180 pe autostrada fara sa simt.

  • Ana, marţi, 16.04.2013 13:36

    Dar observ ca este disperare mare referitor la consumul asta...""nu consuma 5.4 cat scrie ci in jur de 6.231245"" .... dar cand mergeati cu Dacia cu acu' de benzina cum era.... si daca nu era reglata ca lumea cunsuma si cu 10L in plus ???!!! acum toti cu afisaj consum instant / mediu si alte fitze... Si nici pana azi nu v-ati lamurit ca datele din cartea masinii sunt in conditii IDEALE care nu se intalnesc niciodata pe drum in viata de zi cu zi ???!!!!!!

  • Felix, luni, 11.05.2015 23:34

    Si eu doresc sa cumpar o Toyota Avensis 2.0 Diesel, model 2007! Credeti ca fac o alegere buna fata de VW Golf 1.9 TDI? Multumesc!