
Consum
Zeekr 7X vine la pachet cu o baterie de 100 kWh. Ea îți asigură o autonomie de 543 kilometri, cu 72 de kilometri mai puțin față de versiunea Long Range. Dacă ajungi la o priză DC extrem de rapidă, află că Zeekr 7X se poate încărca cu o putere de până la 480 kW. Ca să încarci mașina de la 10 la 80% ai nevoie de doar 16 minute.
Versiunea de bază stă și mai bine, deoarece are nevoie de doar 13 minute pentru a se încărca până la 80%, asta pentru că are și o baterie mai mică, de 75 kW. Pentru modelul de performanță, Zeekr a declarat un consum oficial de 19.9 kWh/100 km.
În realitate, un consum de sub 20 kWh/100 km îl vei obține doar pe drumuri naționale, cu un mers nu foarte alert. Pe autostradă, la o viteză medie de 130 km/h, consumul sare ușor de 30 kWh/100 km, în timp ce în zonele urbane, consumul mediu a fost de 22 kWh/100 km.
În total, după cele 3 zile petrecute cu Zeekr 7X, consumul mediu a fost undeva la 26 kWh/100 km, iar asta înseamnă că autonomia reală este undeva la 400 de kilometri.
Așa cum spuneam, Zeekr 7X se află într-un segment de piață foarte disputat. Dar dacă ar fi să luăm în considerare toate variabilele, observăm că lista se scurtează destul de mult.
Așadar, Tesla Model Y Performance vine la pachet cu o baterie de 84.7 kWh și o autonomie totală de 580 kilometri. Consumul mediu oficial declarat de cei de la Tesla este de 16.2 kWh/100 km, iar puterea de încărcare este de 250 kW.
Ford Mustang Mach-E GT vine cu o baterie de 91 kWh, care poate oferi o autonomie maximă de până la 515 kilometri. Consumul mediu oficial declarat de americani este de 21 kWh/100 km, iar puterea de încărcare este de 150 kW.
Kia EV6 GT oferă o baterie de 84 kWh și o autonomie de 450 kilometri. Consumul mediu oficial este de 20.9 kWh/100 km, în timp ce puterea maximă de încărcare este de 258 kW.
Super mașină, prețul inabordabil