Volvo XC90

2.0 Hibrid Plug-In 400CP 4x4 Aut8 Inscription T8

Interior

5.0

Gata! Uitați de primele două capitole ale testului, în care am vorbit despre cifre, calcule, în care am comparat consumuri, accelerații și am vorbit despre cum se ajunge la 400 de cai adunând cifrele pe care le oferă două motoare. Ne-am lămurit, e treabă complicată pentru care felicităm călduros inginerii.

Acum, însă, e momentul nostru. Al șoferilor care atunci când urcă în propria mașină vor să se simtă pur și simplu răsfățați, chit că expresia asta seamănă mai mult a revistă de femei decât a site auto. 

XC90 în echiparea de top Inscription este o enclavă de bine în cenușiul orașelor românești ieșite dintr-o iarnă care nu lasă în urma ei decât străzi crăpate și grămezi de jeg. Când pui piciorul pe pedale și îți așezi fundul pe scaunele din piele perforată pe care te simți ca pe scaunele alea de masaj de prin mall-uri (sau de acasă, dacă aveți dare de mână), când te uiți în jur și-ți dai seama de cât de simplă e mașina asta în compexitatea ei, închizi rapid ușa și expiri de parcă ai scăpat de vreun ucigaș care aleargă după tine ca-n filmele americane. Ești tu cu tine însuți, iar materialele din jur - în principiu lemn texturat natural, aluminiu de calitate și piele - te transportă direct într-o lume a design-ului scandinav pe care o poți experimenta pe larg analizând (de exemplu la Ikea, de ce nu?) ultimele generații de creatori suedezi de obiecte în care forma urmează funcția. 

Ești zen. Iar lucrurile se desfășoară după un tipar pe care cei de la Volvo l-au dorit dintotdeauna pe propriile mașini. În centrul bordului tronează pseudotableta verticală care ascunde toate funcțiile sistemului multimedia și de infotainment. Este atât de ușor să-ți dai seama unde găsești fiecare funcție a mașinii pe ecranul care se mișcă perfect, încât te întrebi dacă nu cumva ne-am născut cu o parte a creierului inactivă care s-a pus în mișcare în momentul în care tabletele au intrat în viața noastră. E adevărat că suprafața vitrată înseamnă și o colecție de amprente care se va strânge rapid și va fi vizibilă ușor în soare puternic. 

Pe consola centrală a versiunii Inscription, capacul flexibil care acoperă consola centrală este "tapițat" cu bucăți de furnir de calitate superioară tăiat atât de fin, încât pare că ai în față o singură "placă" imensă. Apoi, butonul de pornire al mașinii - un detaliu, până la urmă - este o adevărată operă de artă sculptată care trezește mașina la viață printr-o răsucire spre dreapta. 

Vorbeam anterior de spațiu. În XC90 ai șapte scaune, iar pe rândul al treilea, care ocupă jumătate de portbagaj, pot sta fără probleme adulți cu înălțimea de până la 1.70 metri. Asta pentru că Volvo nu a așezat pur și simplu scaunele pe podea, ci le-a ridicat puțin, oferindu-le spațiu pentru genunchi și înălțime pentru tibii. Cu cele două scaune suplimentare culcate în podea (ele se așează impecabil la nivel), portbagajul este imens: 640 de litri. Am verificat practic această valoare așezând în portbagaj o bicicletă de adulți care a intrat la limită.

Evident, există și câteva scăpări. Designerii Volvo au vrut să fie mai catolici decât Papa și au renunțat la butonul de deschidere a torpedoului, care a fost mutat pe bord, pe rândul de comenzi de sub "tableta" încastrată. Dacă nu ești curios să experimentezi mașina și vrei să deschizi torpedoul, te vei simți ca Alice în Țara Minunilor. Apoi, deși este o evoluție estetică față de ce oferea Volvo anterior, cheia de acces este și ea foarte puțin practică. Butoanele clasice s-au mutat pe muchia cheii (din aceleași motive de "curățenie"), iar asta face ca noaptea să nu te prinzi pe ce apeși atunci când vrei să închizi sau să deschizi mașina.

Nu în ultimul rând, încercați să evitați să comandați levierul din cristal de Orrefors pe care probabil că-l veți vedea ca pe un element elegant în broșura de elemente opționale. Deși arată bine și se încadrează perfect în designul mașinii, acesta nu are o hartă normală a cursei, ci se mișcă sus-jos doar cu câte o treaptă, apoi revine la poziția inițială. Asta înseamnă că, pentru a introduce levierul în D, trebuie să faci două mișcări în loc de una, așa cum se întâmplă pe levierul clasic oferit de Volvo standard. Poate părea un moft, dar la utilizarea zilnică e o chestie care ajunge să fie (pe alocuri foarte) enervantă. Și e păcat de faptul că în XC90 te simți ca-ntr-un centru Spa în concediu.

  • Claudette, miercuri, 23.03.2016 11:29

    Stufos dar frumos. O masina ca asta merita un test asa.

  • Obbie, miercuri, 23.03.2016 11:42

    "Zgomot de rulare la viteze ridicate" - credeam ca doar japonezele au "pacatul" asta. Si intr-adevar e un mare pacat ca o masina asa completa sa fie insonorizata prost.

  • mog, miercuri, 23.03.2016 12:06

    nu mi pare cu nimic mai prejos fata de x5, q7, ori GLE

  • Chinezu', miercuri, 23.03.2016 12:19

    Felicitari pt test si pentru modelul testat XC90 T8. Pacat de nota, cred ca merita macar 4.5 , ca no fi egala cu nemtoaicele la 4.7, dar 4.3 cred ca e prea mica nota! Zgomot la rulare la viteze ridicate, e normal , un tanc nu are aerodinamica lui Audi A4!, sa-l aprieciem cu celelalte tancuri la aceleaasi viteze si conditii meteo! Drumuri bune !

  • vianu, miercuri, 23.03.2016 12:31

    @chinezu'....zgomote la rulare. Adevarat ca nu e foarte clara specificarea, dar daca ar fi fost de la vant ar fi fost zgomote.... la vant :). Poate o detaliere ar fi necesara. in rest...daca nu esti setat pe germane e o alternativa. Si eu cred ca nu e cu nimic mai prejos decat trio-ul ala.

  • Cyrus, miercuri, 23.03.2016 12:57

    Pare enorm 300 kg de baterii doar pentru 30 km de rulare electrica

  • Scorpionul.negru, miercuri, 23.03.2016 13:08

    La asta daca ti se strica ceva nu ti-l face nimeni in tara ! O masina buna si aratoasa ... peste Touareg si Q7 poate si GLE dar cam atat. X5, Cayenne, Range Rover Sport sunt ceva mai sus ca el.

  • Kirotractor, miercuri, 23.03.2016 13:21

    De acord, cu nimic mai prejos decit trio-ul german. Doar cei 320 de cai ai motorului 2.0 TwinTurbo imi par mult prea "impinsi" ca sa dea certitudinea unei fiabilitati realmente... scandinave. Iar apropo de zgomotul interior cam mare, ceva decibeli masurati in premiera cumva? ;-) Ca subiectivi sintem cu totii si la timpane...

  • mircea, miercuri, 23.03.2016 13:29

    @vianu, @chinezu Am lămurit în text problema. Zgomote în principiu aerodinamice și de rulare care se aud la peste 100 km/h pe autostradă. Aici tind să cred însă că ține mult și de tipul anvelopei, pentru că am testat două T8-uri la distanță de câteva zile. La unul se auzea (anvelope de iarnă), la celălalt ceva mai slab (anvelope de vară). Știu, e normal să se audă mai tare, dar în cazul primei mașini zgomotul era cam mare.

  • vianu, miercuri, 23.03.2016 14:31

    @mircea multumesc pentru raspuns nivelul zgomotelor la rulare poate fi dat si de anvelope pentru acelasi anotimp (si inca la diferente mari) iar cele aerodinamice sa primeze de la o anumita viteza in sus. La Peugeot 301 am observat ca fluiera mai sus de 60km/h :)) cel mai mult ma mira ca unele de iarna pot fi mai silentioase decat cele de vara (sunt patit) dar trist este ca la banii astia 2m2 de izolatie fonica nu se simteau grei nici la buzunar si nici la masa totala

  • vianu, miercuri, 23.03.2016 14:35

    adaugire sunt in asentimentul lui Kirotractor (si nu numai)...un stift de "decibelmetru" de pe un telefon ar fi chiar ok. Puteti specifica ca e: doar de folosinta "casnica", softul folosit, telefonul si zona de test. Nu cred ca cineva v-ar trage la raspundere ca exista diferente din ce ati scrie voi si ce simte proprietarul. Cu toate ca 5 decibeli fac diferenta dintre "ok" si "cam zgomotos" plus ca s-ar vedea un feed-back ;)

  • scamel, miercuri, 23.03.2016 14:43

    o masina tare si un comentariu pe masura.si totusi neinspirata comparatia cu casatoria daca-ti iei nevasta tanara si frumoasa si n-o pui la treaba o pune altul. si iar daca am bani si vreau sa ma dau mare imi cumpar mx5 sau macar v8. daca sunt ecologist imi iau tesla. sau crv. sau xc90 D. nu un carcalete.

  • Sorin, miercuri, 23.03.2016 14:47

    "Suspensii și direcție anesteziate Inerție ridicată în viraje din cauza bateriilor Consum mare când bateria e goală Zgomot de rulare la viteze ridicate" Forte convingator..... Nici ca pret nu este real cum ca GLE este mai scump la aceleasi echipari , in plus are motor GLE are motor biturbo de 3l nu 2l.... Sunt interesat de un hibrid din asta si sunt in tema , pentru ca le-am comparat pe toate...tot GLE 500 E este peste....

  • petrush, miercuri, 23.03.2016 14:48

    n-as crede ca Mircea nu stie sa aprecieze zgomotul produs de anvelope. numai el stie de ce se abate de la stilul cu care eram obisnuiti

  • Obbie, miercuri, 23.03.2016 15:11

    Sa inteleg ca ai condus Lexus LX570 facelift ca sa faci aceasta afirmatie ? Penibilule.....

  • zuzu, miercuri, 23.03.2016 16:37

    Oana la urma portbagajul are doar 314 litri cu cele 7 locuri ridicate?

  • vianu, miercuri, 23.03.2016 18:20

    @zuzu...am cautat ca eram si io curios, normal si hybrid 451L / 347L in configuratia cu 7 locuri 1102L / 998L in configuratie cu 5 locuri 1951L / 1847L in configuratia cu 2 multumit?

  • mircea, miercuri, 23.03.2016 18:29

    @vianu Merci. :)

  • vianu, miercuri, 23.03.2016 18:49

    aaa...pt nimic?

  • zuzu, miercuri, 23.03.2016 22:03

    @vianu - Intrebarea a fost pusa tocmai pt ca in tabelul final cifrele nu bat cu ce-am citit in alte parti.

  • Cornel Rs, joi, 24.03.2016 15:48

    Ca aspect mie imi place noul suv Volvo si ca interior..insa chestia asta cu hibrizi 300 kg pt doar 30 km autonomie..hm adica ori suntem electrici ori nu mai suntem ?! cel putin bate toate japonezele si lexus si infinity ca design chiar si pe cele germane .Oricum brv pt motorul f potent din cilindree mica

  • LR, joi, 24.03.2016 22:22

    @Mircea Articolul ăsta oferă o imagine mult mai clară decât cifrele seci pe care le dau producătorii auto. Totuși, nu înțeleg la ce te referi când spui "motor Twin Power (turbo plus supraalimentare)" Turbo e o metodă de supraalimentare, pe lângă supraalimentarea cu compresor mecanic (sau compresor electric, mai nou, în cazul Audi). Nu e prima dată când văd confuzia asta pe AM.

  • Chinezu', luni, 28.03.2016 10:18

    @ Mircea: Daca vor citi testul anterior si cel care a urmat, cititori mai neexperimentati si cei care nu stiu ca detii un Volvo, deci nu prea vrei sa dai note bune acestei marci,ca sa nu zica lumea ca esti partinitor, vor zice: " din teste decat Volvo, clar ca-s mai bune Opel-urile Asta si Renault-urile Megane Sport! Am citit eu si va arat ca chinezii de cand au luat firma asta au dus-o sub nemtoaice , ba chiar sub frantuzoiace!!!!" Doamne Fereste sa am dreptate si drumuri bune!... ca la note corecte nu ne mai asteptam......

  • BMW, duminică, 10.04.2016 16:35

    Am avut ocazia sa incerc masina , si va zic un lucru Automarket spune ca nu nea placut : "Zgomot de rulare la viteze ridicate " Si va zic de ce , masina e foarte cheap... am inchis usa la sofer si geamul era in jos pe jumatate si s-a rasunat si sau auzit toate piesele din usa ca in Dacia Logan , nici o izolare fonica.... Eu nustiu cum Automarket ia dat 5 stele la interior , numai design-ul interior merita 5 stele ca materialele componente si constructia lor e CHINEZAREALA. Ai o senzatie ca e o masina facuta in CHINA

  • Scorpionul.negru, marţi, 10.05.2016 00:49

    Un suv impecabil si corect dar tot nu a putut ajunge la nivel de Porsche Cayenne si Range Rover Sport....din pacate....