Consum

3.5

Conform celor de la Volvo, versiunea Twin Motor ar trebui să consume atât de puțin, încât autonomia oferită de acumulatorul uriaș, de 75 kWh, ascuns în podea, să ajungă pentru peste 400 de kilometri. Asta cel puțin după datele obținute în cadrul testelor WLTP. O scurtă consultare cu un calculator îți va spune că, pentru a obține o astfel de autonomie în viața reală, Volvo XC40 Recharge Twin motor ar trebui să consume, în medie, 18 kWh/100 kilometri. Ca de obicei, lucrurile nu au stat chiar așa.

Pe parcursul testului, temperatura exterioară nu a depășit 10 grade Celsius, iar asta are un efect aproape dramatic asupra rezultatelor înregistrate de mașinile electrice. În oraș, consumul lui XC40 a fost de 23.2 kWh/100 km, ceea ce se traduce într-o autonomie realistă de circa 323 de kilometri.

O secțiune de drum național de circa 45 de kilometri a dezvăluit un consum mediu de 23.1 kWh/100 km (325 kilometri autonomie), în timp ce autostrada a dus lucrurile la 29 kWh/100 km (259 kilometri autonomie), la o viteză medie de 130 km/h. Așadar, nu am nimerit exact cifrele pretinse de producătorul suedez.

E important de notat că nu am menajat mașina în niciun moment, iar modelul nostru de test era echipat cu anvelope de iarnă, încă un factor care a crescut consumul de electricitate.

Comparativ cu rivalii săi, XC40 s-a descurcat, totuși, foarte bine, având în vedere că are la dispoziție mult mai multă putere decât oricare altă mașină premium disponibilă în România în acest segment. Astfel, ne putem uita direct la modele precum Mercedes-Benz EQA sau Audi Q4 e-tron, acestea fiind singurele opțiuni ce bifează ambele criterii (premium, SUV compact). 

Astfel, conform celor de la Mercedes-Benz, EQA 350, cel mai puternic model pe care îl poți cumpăra din România în acest moment, are un consum estimat la o medie de 17.5 kWh/100 kilometri, în timp ce Audi Q4 e-tron 50 quattro este mai eficient, cu o estimare de 16.5 kWh/100 km.

Cu toate acestea, și bateriile celor trei mașini diferă. Audi are cel mai generos pachet, cu o capacitate utilizabilă de 76.6 kWh, urmat de Volvo XC40 cu ai săi 75 kWh și de EQA cu 66.5 kWh. Astfel, și autonomiile celor trei diferă. Dacă suedezul pretinde 400 de kilometri cu o singură încărcare, EQA 350 4Matic stă un pic mai bine, la 409 kilometri, urmat de Q4 e-tron 50 quattro cu 412 kilometri.

Când vine vorba de încărcare, Volvo se mândrește cu maxim 150 kW de la o priză rapidă, ceea ce îi permite o alimentare în doar 40 de minute, până la 80%. Când vorbim despre o priză AC, încărcarea se face cu maxim 11 kW.

  • Snow, marţi, 19.04.2022 12:25

    Frumoasa, rapida, sigura dar ... scumpa si nefolositoare !

  • Andrei, miercuri, 20.04.2022 17:15

    Un Volvo care prinde 100km/h in 5 secunde, qui prodest? Ah, inca o masina de 4.4/5. Concluzia acestui site: toate masinile sunt la fel.

  • @snow, sâmbătă, 23.04.2022 09:15

    Tu poti lua un BMW diesel, ieftin si foarte folositor.

  • Vlad, marţi, 10.05.2022 09:17

    Da, este o masina impresionanta :) Cred ca te-ai distrat la teste