Consum

4.0

Primești o baterie cu o capacitate netă de 65 kWh, aceeași ca pe versiunea Long Range, doar că în cazul acesta, deoarece vorbim despre o versiune de performanță, autonomia este mai mică. Așadar, cu un „plin” de baterie poți parcurge 427 de kilometri, consumul mediu oficial declarat de producător fiind de 18.7 kWh/100 km.

La o priză rapidă de tip DC, Volvo EX30 Cross Country se poate încărca cu până la 150 kW, în timp ce la o priză AC, puterea maximă de încărcare este de 22 kW. Așadar, la o priză rapidă, ai nevoie de doar 28 de minute pentru a încărca mașina de la 10 la 80%.

Am testat mașina pe toate tipurile de drum, de la străduțe înguste de oraș la drumuri naționale și autostradă. De menționat că am mers cu ea când temperaturile nu au sărit de 5 grade Celsius.

La finalul celor 3 zile petrecute cu EX30 Cross Country, consumul mediu afișat în bord a fost de 21.7 kWh/100 km, iar asta înseamnă că în realitate parcurgi cam 300 de kilometri cu un plin de baterie.

Acum, EX30 Cross Country s-a poziționat într-o categorie de mașini unde nu există rivali direcți. Avem SUV-uri compacte electrice cu cifre asemănătoare de consum și performanță, dar nu care să vină și cu actualizări asemănătoare pe zona de off-road.

Totodată, nu am vrut să luăm în calcul mașini care împart aceeași platformă și care au performanțe identice, cum ar fi Zeekr X. Prin urmare, rivalii pe care i-am ales au fost Alfa Romeo Junior Veloce, Skoda Elroq vRS și MG 4 XPower.

Alfa Romeo Junior Veloce oferă o baterie de 54 kWh care asigură o autonomie de aproximativ 330 kilometri. Consumul oficial este de 18.2 kWh/100 km, iar puterea maximă de încărcare ajunge la 100 kW.

Skoda Elroq vRS oferă o baterie de 84 kWh care asigură o autonomie de 572 kilometri. Modelul cehilor se poate încărca la o priză rapidă de tip DC cu o putere de până la 185 kW, iar consumul mediu declarat este de 16.2 kWh/100 km.

MG 4 XPOWER vine cu o baterie de 64 kWh, iar asta înseamnă că ai o autonomie de 384 kilometri. Consumul mediu declarat este de 19 kWh/100 km, iar puterea maximă de încărcare este de 140 kW.

  • eu, marţi, 05.05.2026 15:22

    metoda suedeza de a fractura cu stil cervicala prietenilor, sau dupa caz, dusmanilor :)) la doar 58k euro. exista desigur si variante mai accesibile.

  • Clint from Alabama, marţi, 05.05.2026 16:31

    Tesla 3 performance umileşte din toate pozițiile această "noptieră" IKEA și e chiar mai ieftină 3 Performance, ca sa nu mai zic ca ajunge la 163 mph față de obositele 111 mph pentru noptieră.